Life

Cine este Bianca Patrichi, ispita de la Insula Iubirii, sezon 6. Nepoata lui Cornel Patrichi a fost şi la Românii au talent

Bianca Patrichi este una dintre cele 10 ispite feminine din noul sezon al emisiunii Insula Iubirii. Tânăra a participat în trecut și la Românii au talent.
28.04.2022 | 19:57
Cine este Bianca Patrichi ispita de la Insula Iubirii sezon 6 Nepoata lui Cornel Patrichi a fost si la Romanii au talent
Bianca Patrichi este ispită în noul sezon Insula Iubirii. Foto: colaj Fanatik/ Instagram
ADVERTISEMENT

Bianca Patrichi, ispită în sezonul cu numărul 6 al emisiunii Insula Iubirii, difuzată pe Antena 1, este nepoata regretatului coregraf Cornel Patrichi. Gina Patrichi i-a fost mătușă, însă aceasta a decedat când ea era încă mică, astfel că nu au apucat să petreacă timp împreună. Bianca a participat și la Românii au talent, unde l-a impresionat pe Andi Moisescu cu prestația sa.

Cine este Bianca Patrichi, ispită la Insula Iubirii sezon 6: Vârstă, ocupaţie şi pasiuni

Bianca Patrichi are 32 de de ani, este dansatoare și coregrafă. Ea a acceptat să fie ispită în noul sezon Insula Iubirii din dorința de a întâlni oameni noi. Frumoasă blondină a dezvăluit că nu crede în monogamie, mai ales că a fost înșelată de toți partenerii pe care i-a avut până în aceste moment.

ADVERTISEMENT

Nu a mai petrecut niciodată trei săptămâni fără să aibă acces la telefon și în prezența unor persoane complet necunoscute, dar este nerăbdătoare pentru tot ce presupune această nouă experiență.

Bianca este născută pe 2 iunie 1989. Ispita de la Insula Iubirii a terminat Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București. De asemenea, ea a urmat cursurile Facultăţii de Coregrafie din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale.

ADVERTISEMENT

În televiziune, a debutat ca și prezentatoare meteo la TVR 1, la matinalul Cu capul în zori. Totodată, aici ea fost responsabilă și cu programul de sport. Într-un interviu acordat în anul 2020, Bianca a povestit cum a ajuns să fie angajată.

Tânără o cunoștea deja pe Augusta Lazarov, iar la începutul pandemiei, când a început să posteze videoclipuri în care propunea diferite exerciții fizice, aceasta a contactat-o și i-a propus să se alăture echipei TVR.

ADVERTISEMENT

Bianca se trage dintr-o familie cu renume din România, fiind nepoata lui Cornel și a Ginei Patrichi. Cu cea din urmă nu a apucat să petreacă timp, o cunoaște doar din poveștile tatălui său și de la televizor.

Cât despre relația cu Cornel Patrichi, ispita de la Insula Iubirii a dezvăluit că nu au fost deloc apropiați. Cei doi s-au întâlnit și au vorbit o singură dată, din întâmplare. Totul s-a petrecut într-o parcare, iar Bianca a fugit entuziasmată pentru a se prezenta.

ADVERTISEMENT

Bianca Patrichi l-a impresionat pe Andi Moisescu la Românii au Talent

Bianca Patrichi a fost concurentă în sezonul 9 al show-ului Românii au talent, unde a pus în scenă un număr inedit de dans modern. După momentul incredibil în platoul emisiunii s-a lăsat liniștea, iar jurații au fost impresionați. Andi Moisescu i-a dezvăluit că este o dansatoare extrem de talentată.

La rândul lui, Mihai Petre i-a mărturisit că atunci când a văzut-o pe scenă și-a amintit de momentele în care filma alături de Cornel Patrichi la Dansez pentru tine.

De-a lungul timpului, Bianca Patrichi a dansat în diferite proiecte de film și a colaborat cu coregrafi de renume din America.

Ispita de la Insula Iubirii a predat cursuri de balet și dans contemporan, atât pentru amatori cât și pentru profesioniști, la Casa de Balet București.  Tânăra este de părere ca pasiunea pentru artă a moștenit-o chiar de la Gina și Cornel Patrichi.

 

ADVERTISEMENT