Tabloidul The Sun a realizat un interesant material, bazat pe declaraţiile a 12 jucători care au evoluat alături de ambele staruri, pentru a stabili cine este cel mai bun jucător: Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo.
Cel care a obţinut cele mai multe voturi a fost starul Barcelonei, Lionel Messi, cel care îl şi conduce de altfel pe portughezul lui Juventus la număr de trofee Balonul de Aur adjudecate, cu scorul de 6-5.
Majoritatea celor 12 jucători, care au evoluat în cariera atât lângă Messi cât şi lângă Cristiano Ronaldo, au ales soluţia diplomatică de egalitate a valorii celor doi. Aceştia reprezintă exact jumătate din numărul votanţilor.
Dar şi din rândul acestora, întrebaţi totuşi în ce direcţie ar înclina totuşi balanţa cinci au răspuns Messi şi doar unul singur Ronaldo. Iar din rândul celor şase care au oferit un nume de la bun început de asemeni doar unul singur a spus Cristiano Ronaldo.
Primul care a răspuns a fost portughezul Deco. Acesta l-a prins pe Leo Messi pe Nou Camp la început, plecând în 2010. “De la bun început, este clar că Leo și Cristiano sunt cei mai mari.
Mai ales că nimeni nu s-a gândit că pot duce atâția ani la acest nivel, dar cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Ronaldinho. Pentru mine, el va fi întotdeauna cel mai bun.
“Ne-am întâlnit la Barcelona și ne-am conectat imediat cu el. Momentele în care am trăit cu el sunt greu de comparat cu orice. A fost magic. Între Messi şi Ronaldo spun egalitate.”
Angel Di Maria a fost coleg cu Cristiano Ronaldo la Real Madrid şi la naţionala Argentinei cu Leo Messi.
“Cu toți jucătorii grozavi cu care am jucat, este greu de ales. Dar dacă ar trebui să aleg unul, ar fi Leo. Messi este cel mai bun din lume – nu există nicio întrebare despre asta.
„Când voi fi bătrân, le voi spune nepoților mei povești la culcare despre momentul în care am câștigat Liga Campionilor, sper că atunci când voi câștiga Cupa Mondială …Dar, mai ales, le voi spune că bunicul lor juca împreună cu Lionel Messi.”
Paulo Dybala e coleg cu Ronaldo la Juve şi cu Messi la naţională. “Sunt la egalitate unul cu celălalt și cu mult peste toți ceilalți și asta a fost cazul de câțiva ani.”
Fostul fundaş argentinian Gabriel Heinze a jucat cu Ronaldo la Manchester United şi cu Messi la naţională. “Dacă ar trebui să votez pentru un jucător, aș alege Ronaldo. Nu cred că Cristiano poate fi comparat, el este deja alături de Dumnezeu în capacitatea sa.”
Gonzalo Higuain e coechipier cu lusitanul la Juve şi la naţionala Argentinei cu Messi. “Cu Ronaldo am jucat deja împreună la Real. Au trecut mulți ani și am găsit un alt jucător, o persoană mai matură, cu o familie. Îmi plăcea să joc alături de el și mă bucur că suntem din nou împreună.
„Sunt un norocos pentru că și am șansa să joc cu Messi. Este un privilegiu să joci alături de el. De fiecare dată când primește mingea, trebuie să fii în vârful degetelor pentru că știi că în orice moment el îți poate oferi o minge grozavă. Face lucruri pe care un atacant le poate anticipa, dar un fundaș nu poate.”
Şi Fernando Gago e tot argentianian. Dar merge decis spre Messi, deşi a jucat la Real cu CR7.„Pentru mine, Ronaldo nu este No1. Pentru mine, cel mai bun din lume este Messi datorită modului în care joacă, se mișcă cu mingea și schimbă soarta meciurilor. Messi are o abilitate incredibilă și îmi place modul în care joacă.
„Știm că are capacitatea de a câștiga un meci în jumătate de secundă și asta îți oferă liniște sufletească.
În fiecare joc am senzația că ne poate face să câștigăm în orice moment. Are o personalitate incredibilă, înțelege perfect jocul, a luptat timp de 14 ani pentru a fi cel mai bun fără să se lase jos, iar asta arată cum este. Este cel mai bun pe care l-am văzut în viața mea, fără îndoială.”
Şi Ezequiel Garay e tot argentnian, a fost coleg cu portughezul la Real, însă Messi e starul. „Când oamenii mă întreabă cine este cel mai bun jucător din lume spun Leo.
„De prima dată când l-am văzut şi sunt 15 ani din Argentina până în ziua de azi, el continuă să mă uimească. El nu are nicio limită.”
Andre Gomes e compatriot cu Ronaldo, coleg de naţională, dar la club a fost la Barcelona. “Ronaldo este un jucător foarte important. Este foarte serios cu privire la responsabilitatea de a conduce naţionala noastră, avem un spirit deosebit și este un exemplu excelent pentru noi toți.
Toată lumea știe că Messi este foarte, foarte bun. El face lucruri în jocuri pe care nu le poți explica; el doar știe lucruri diferite și poate face asta. La antrenament este un spectacol, pentru că în fiecare zi poate inventa ceva nou. Crezi că te-ai obișnuit, dar întotdeauna te duci în vestiar surprins de ceva ce a făcut nou.”
Suedezul Henrik Larsson e clar fan Messi. Au jucat împreună pe Nou Camp, cu Ronaldo doar 13 meciuri la United. „Cristiano a avut ghinionul să joace în același timp cu Messi. Ronaldo este un jucător foarte bun, dar Messi este și mai bun.
El este în afara acestei lumi. Este atât de bun încât este aproape incredibil. Când îl vezi cu mingea la picior, este greu să crezi că oricine altcineva ar putea face la fel. Este un jucător fantastic de văzut.”
La Gerard Pique este normal să spună Messi, cu Ronaldo a jucat la Manchester United. „Cristiano este o mașină perfectă, un muncitor care vrea întotdeauna să se perfecționeze.
Întotdeauna am spus că Messi are un talent pe care nimeni nu îl are. Pentru mine este că Messi nu este om, dar Ronaldo este cel mai bun dintre oameni.”
Nelson Semedo e fundaşul Portugaliei şi coleg cu Messi pe Nou Camp. “La Real Madrid se observă absența lui Ronaldo foarte mult.
Nu pot spune că a fost rău pentru Barcelona că a plecat Cristiano. Cu el ar fi fost o ligă mai dificilă pentru noi, mai competitivă.
Este un jucător care necesită multă atenție și grijă. Messi este spectaculos. Este un privilegiu să joci cu el, surprinde mereu, este de pe altă planetă”.
Carlos Tevez a jucat cu Cristiano pe Old Trafford la Manchester United şi la naţionala Argentinei. Messi e incomparabil. „Cristiano s-a oprit întotdeauna la sală după antrenament: pentru el este o obsesie și, fiind cel mai bun din toate. Messi joacă un alt sport. Pentru Messi să înscrie trei goluri în orice joc dat este normal”