Cine este soția lui Serghei Mizil. Numele ei este Cora și are 61 de ani. Iată ce meserie are aceasta.
Soția lui Serghei Mizil are 61 de ani, dar nu își arată deloc vârsta. Cora este femeia care l-a cucerit definitiv pe acesta, astfel încât a ajuns să spună că l-a schimbat cel mai mult, în bine.
Cora este o prezență foarte discretă și rareori apare în public, preferând mai degrabă să stea în spatele reflectoarelor, spre deosebire de soțul ei, care este unul dintre cei mai excentrici oameni din showbizul autohton.
“A scos tot ceea ce aveam mai bun din mine. Nu obișnuiam să arăt și latura asta”, a mărturisit acesta în cadrul unui interviu.
Pe lângă faptul că este femeia specială care l-a schimbat pentru totdeauna pe Serghei Mizil, Cora se poate lăuda și cu faptul că are un trup sculptat și o siluetă de invidiat la cei 61 de ani ai săi.
Soția lui Serghei Mizil are o meserie neobișnuită. Aceasta are ședințe de consiliere pentru persoanele care au experiențe paranormale și aud voci sau simt spirite.
Aceasta mărturisea că mereu a simțit energiile, dar nu a vrut să le dea importanță. Până la urmă, Cora a acceptat aceste experiențe paranormale și a decis să se implice mai mult. Acum, ține ședințe de două ori pe săptămână.
„Am simţit mereu energii, dar nu m-a interesat. La un moment dat, m-am dus la un supermarket şi am stat ceva pentru că la un moment dat am intrat într-o stare şi am auzit voci, n-am găsit explicaţii. Bineînteles că primele lucruri la care m-am gândit a fost că aveam o variaţie hormonală.
A fost un mesaj clar, am simţit mesajul de la cap până la inimă, mi s-a făcut pielea de găină. Am impresia că trebuia de mult să mă apuc de treaba asta.
Acord consiliere de două ori pe săptămână în acest sens”, a explicat Cora la o emisiune TV.