Sport

Claudiu Niculescu, principalul pericol pentru intrarea lui Dinamo în play-off! Cum îi poate încurca fostul atacant pe ”câini”

Claudiu Niculescu este unul dintre cele mai importante nume din istoria lui Dinamo în ultimii 20 de ani, dar tocmai el le poate pune piedică ”câinilor” în drumul spre play-off.
03.03.2023 | 11:00
Claudiu Niculescu principalul pericol pentru intrarea lui Dinamo in playoff Cum ii poate incurca fostul atacant pe caini
Claudiu Niculescu este unul dintre cele mai importante nume din istoria lui Dinamo în ultimii 20 de ani, dar tocmai el le poate pune piedică ”câinilor” în drumul spre play-off. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Fanii dinamoviști sunt mai optimiști cu privire la redresarea financiară a echipei, dar și legat de revenirea pe prima scenă, după ce clubul a ajuns pe mâna unor noi acționari, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

Dinamo își joacă intrarea în play-off în fața lui Claudiu Niculescu

Mai sunt două etape până la finalul sezonului regulat din Liga 2 Casa Pariurilor, iar Dinamo se află pe locul 6 în clasament, cu șanse reale de a reuși accederea în play-off, așa cum își dorește întreaga suflare din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Vestea cea bună este că Dinamo se află la mâna ei, cu două victorii fiind matematic în lupta finală pentru promovare. Așadar, mai sunt două încercări. Iar prima este și cea mai grea, pentru că adversar le va fi nimeni altul decât fostul idol din ”Groapă”, Claudiu Niculescu.

Tehnicianul în vârstă de 46 de ani se află din noiembrie anul trecut la cârma lui CSC Șelimbăr, formație aflată în partea inferioară a clasamentului din eșalonul secund și fără șanse de a mai ajunge între primele 6.

ADVERTISEMENT

Dinamo are nevoie neapărată de victorie pentru a păstra șanse de a intra în play-off. În caz contrar, echipa lui Ovidiu Burcă poate spune adio visului de promovare, deoarece nu ar mai putea ajunge între primele 6 decât printr-un joc al rezultatelor dus la extrem.

”Clau-gol”, idol în Ștefan cel Mare

Întâlnirea CSC Șelimbăr – Dinamo, din etapa a 18-a din Liga 2 Casa Pariurilor, penultima etapă a sezonului regulat, se va disputa sâmbătă, 4 martie, de la ora 12:00, pe micuța arena a formației sibiene.

ADVERTISEMENT

Claudiu Niculescu a fost protagonistul unui scandal monstruos în 2001 atunci când fostul acționar al lui Dinamo, Gigi Nețoiu, l-a adus în Ștefan cel Mare de la Craiova, oltenii acuzând ”manevre” ale bucureștenilor pentru a-l face pe jucător să semneze.

Ajuns în Ștefan cel Mare, atacantul i-a cucerit imediat pe fani prin reușitele sale și și-a câștigat supranumele de ”Clau-gol”. A jucat 196 de meciuri în tricoul lui Dinamo, a marcat 90 de goluri și a câștigat trei titluri, trei Cupe, o Supercupă și a fost în două sezoane golgheterul campionatului.

ADVERTISEMENT

Niculescu, antrenor la Dinamo în 2 meciuri

Claudiu Niculescu și-a început cariera de antrenor în 2012 la Universitatea Cluj și a mai pregătit de-alungul timpului formațiile FC Bihor, Damila Măciuca, CSM Reșița, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al Tai, CS Mioveni, Concordia Chiajna, Politehnica Iași și acum CSC Șelimbăr.

De remarcat este faptul că Niculescu a trecut pe la Dinamo și ca tehnician, în sezonul 2018-2019, după de patronul de atunci al ”câinilor”, Ionuț Negoiță, a decis să se despartă de Florin Bratu.

Însă, visul lui ”Clau-gol” nu a durat decât trei săptămâni. Și asta pentru că după doar două meciuri, 0-0 cu Sepsi și 0-2 cu FC Botoșani, Negoiță nu a mai avut răbdare și l-a dat afară, înlocuindu-l cu Mircea Rednic.

ADVERTISEMENT
Tags: