Sport

Clipe de coșmar pentru Ovidiu Hațegan: a suferit un infarct și a fost operat de urgență la Timișoara. Prima reacție a arbitrului

Ovidiu Hațegan a fost operat de urgență la Timișoara, după ce a suferit un infarct. Arbitrului arădean i s-a montat un stent și nu se știe dacă își va mai putea continua activitatea
28.03.2022 | 12:39
Clipe de cosmar pentru Ovidiu Hategan a suferit un infarct si a fost operat de urgenta la Timisoara Prima reactie a arbitrului
Arbitrul Ovidiu Hategan a suferit un infarct și a fost operat de urgență la Timișoara. FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
28-03-2022
09:46

Prima reacție a lui Ovidiu Hațegan după ce a suferit un infarct: „Totul este în regulă”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a oferit o primă reacție după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la inimă, în urma căreia i s-a montat un stent.

„Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulțumesc staff-ului medical care m-a îngrijit și tuturor celor care mi-au transmis mesaje și gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de liniște, așa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea”, a fost prima reacție a lui Ovidiu Hațegan, oferită prin intermediul FRF.

28-03-2022
08:39

Ce spun medicii: "În prezent este foarte bine. Referitor la cariera sportivă, nu ne putem pronunța"

Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, a dat primele declarații referitoare la problema medicală a lui Ovidiu Hațegan: 

„Domnul Hațegan a ajuns în cursul nopții de urgență, adus cu ambulanța de la Arad într-o stare gravă. Suntem singurul institut din vest-ul României care tratează infarctul miocardic acut prin mijloace intervenționale.

A fost introdus de urgență în sală, am constatat că are o arteră înfundată și, în concluzie, i s-a pus un stent. Starea lui este stabilă, continuăm să îi facem investigații suplimentare și în acest fel vom ști și ce se va întâmpla în continuare cu cariera dânsului.

Este stabil, comunică, e conștient, e foarte bine. Îndrăznesc să spun că ar fi apt să se plimbe și să stea de vorbă cu noi aici. Cam asta. Referitor la gravitate, sigur că un infarct miocardic acut are o mortalitate care poate să meargă până la 10%.

Nu cred că se pune problema de complicații majore, iar în ceea ce privește cariera sportivă, nu ne putem pronunța în acest moment. Depinde de cum vor evolua lucrurile în continuare și de opțiunea lui!”, a spus Constantin Luca. 

Ovidiu Hațegan, cel mai bun arbitru român la ora actuală, și unul dintre cei mai bine cotați din Europa, trece prin clipe extrem de dificile. Centralul arădean are probleme cardiace și a ajuns pe masa de operație.

Arbitrul Ovidiu Hațegan a fost operat de urgență la Timișoara după ce a suferit un infarct

Arbitrul arădean Ovidiu Hațegan, în vârstă de 41 de ani, a trecut prin clipe de coșmar duminică, în timpul unui antrenament. Acesta a început să se simtă rău, a acuzat dureri puternice în piept și, fiind de profesie medic, și-a dat seama de gravitatea situației și s-a prezentat la spitalul din Arad.

ADVERTISEMENT

Aici, medicii i-ar fi comunicat că a suferit un infarct și a fost transferat la spitalul din Timișoara, unde a fost operat în regim de urgență. Lui Hațegan i s-a spus că are o venă înfundată și i s-a montat un stent.

„În timpul antrenamentului a simțit o durere în piept. Cum este medic de profesie, și-a dat seama de simptome și a urcat în mașină, mergând singur la spital. Investigat la Arad, a ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timișoara, și în urma unui EKG i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent”, a dexvăluit o persoană apropiată arbitrului Ovidiu Hațegan, conform specialarad.ro.

ADVERTISEMENT

Din informațiile sursei citate mai sus, centralul arădean este internat în acest moment la spitalul „Pădurea Verde” din Timișoara, iar starea sa de sănătate este una stabilă.

Carieră încheiată pentru Ovidiu Hațegan? Avea șanse mari să prindă CM din Qatar

Ovidiu Hațegan se întorsese recent din Arabia Saudită, unde a condus câteva meciuri, și se pregătea în aceste zile în vederea partidelor pe care urma să le oficieze în Liga 1, dar și în competițiile europene.

ADVERTISEMENT

Arădeanul este unul dintre cei mai bine văzuți arbitri europeni ai momentului, dovadă că UEFA i-a încredințat să conducă partide importante din Liga Campionilor și Europa league. Ultimul meci european arbitrat a fost în urmă cu două săptămâni Lyon – FC Porto (1-1), din returul optimilor Europa League.

Înaintea acestuia, fusese la centru la un alt duel șoc din cupele europene, de data aceasta din Liga Campionilor. Ovidiu Hațegan a arbitrat în februarie partida tur dintre Atletico Madrid și Manchester United, iar prestația sa a fost una aproape perfectă.

ADVERTISEMENT

După ce a arbitrat la turneul final al Campionatului European 2020, Ovidiu Hațegan avea mari șanse să fie cooptat și în lotul pentru Campionatul Mondial din Qatar. Alături de Istvan Kovacs, el se afla pe lista scurtă a „centralilor” selectați de FIFA pentru a participa la turneul final din luna noiembrie a acestui an.

Deși șansele de refacere în urma operației sunt de sută la sută, nu este exclusă posbilitarea ca Ovidiu Hațegan să-și încheie cariera de arbitru în urma acestei probleme medicale. El ar mai fi putut conduce meciuri în Europa încă patru ani, pentru că ar fi atins limita de vârstă, dar la nivel național și-ar mai fi putut continua activitatea și după aceea, atât timp cât ar fi trecut cu bine teste fizice și medicale cerute de CCA.

Ovidiu Hațegan a avut probleme și în urmă cu o lună, la partida FC Voluntari – Sepsi

Ovidiu Hațegan nu este la primul „incident medical” în acest sezon. În urmă cu aproximativ o lună, pe 19 februarie, pe când arbitra meciul FC Voluntari – Sepsi, contând pentru sezonul regulat din Casa Pariurilor Liga 1, arădeanul le-a emoții celor prezenți la stadion în momentul când a cerut intervenția medicului pentru că nu se simțea bine.

În minutul 6, Hațegan a acuzat o stare de amețeală și a oprit partida, pentru a putea fi consultat de medici. Atunci, el fusese lovit involuntar de Vadim Rață în zona tâmplei, a ieșit la marginea terenului pentru a primi îngrijiri medicale și a avut nevoie de câteva minute pentru a-și reveni.

Din fericire, totul nu a a fost atunci decât o sperietură, iar Hațegan a putut să continue meciul, nefiind nevoie ca arbitrul de rezervă Iulian Dima să-i ia locul.

  • 41 de ani are Ovidiu Hațegan
  • 295 de meciuri a arbitrat Ovidiu Hațegan în prima divizie din România până în acest moment
ADVERTISEMENT