News

Clotilde Armand, în mijlocul unui nou scandal. Expoziția unor tineri artişti în Primăria Sectorului 1 stârnește controverse: ”Românul își face cruce”/ E un atac politic”

18.02.2021 | 14:20
Clotilde Armand in mijlocul unui nou scandal Expozitia unor tineri artisti in Primaria Sectorului 1 starneste controverse Romanul isi face cruce E un atac politic
ADVERTISEMENT

Expoziția unor tineri artiști în Primăria Sectorului 1 stârnește controverse și motive de dispute politice, iar edilul Clotilde Armand pare intrată în centrul unui nou scandal.

Incinta Primăriei Sectorului 1 este în aceste zile gazda expoziției ”Dincolo de canon. Noua sculptură azi”. Exponatele din instituție au stârnit valuri de reacții critice în lumea politică și nu numai.

ADVERTISEMENT

Rivalii primarului Clotilde Armand au lansat deja o serie de atacuri și de ironii în mediul online și în mass-media față de creațiile de artă expuse pe holurile instituției Sectorului 1.

Expoziția unor tineri artişti la Primăria Sectorului 1 stârneşte controverse și dispute în Clotilde Armand și adversari politici

Cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, Primăria Sectorului 1 devine gazda expoziției ”Dincolo de canon. Noua sculptură azi”. O serie de artiști tineri au fost invitați să-și expună lucrările în interiorul instituției.

ADVERTISEMENT

Creațiile acestora nu sunt deloc pe gustul rivalilor lui Clotilde Armand din zona politică. Avocatul Mihai Drăgan, apărător al fostului primar din Sectorul 1, a postat miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, imagini cu mai multe sculpturi de mari dimensiuni care au fost amplasate pe holul Primăriei Sectorului 1.

”Poate vă amintiți celebrul scandal de la Institutul Cultural Roman, care a organizat la New York, in 2008 (reprezentând Romania), un vernisaj care o înfățișa pe Fecioara Maria în măturător REBU, un măgăruș cu zvastica lângă elemente culturale israeliene samd.

ADVERTISEMENT

Azi, în holul Primăriei Sector 1, Dna Primar Armand Clotilde Marie Brigitte a amplasat sculpturile alăturate! Sunt eu cârcotaș?!”, se întreabă avocatul Mihai Drăgan, pe Facebook.

Față de acest eveniment a avut o reacție și liderul PSD, Marcel Ciolacu. Mult mai moderat, acesta spune că nu are nimic împotriva unor astfel de expoziții, însă locul în care cea de față se desfășoară nu este potrivit. Liderul social democrat crede că cetățenii care intră în acel hol își vor face cruce și apoi vor pleca.

ADVERTISEMENT

Nu sunt critic de artă, dar nu știu cât de oportun este să fie femei dezbrăcate în holul unei instituții publice. Doamna Clotilde nu a aflat până acum cu ce se ocupă primarul. Poate acesta este progresismul neomarxist.

E o expoziție interesantă, eu aș merge dacă ar fi în altă parte, dar nu la primărie, acolo merg să plătesc impozite.Românul intră în acel hol, își face cruce și pleacă: o fi primăria, nu o fi!”, a comentat Marcel Ciolacu evenimentul, potrivit România TV.

Reacția lui Clotilde Armand: ”Folosesc arta ca atac politic”

De cealaltă parte, primarul Sectorului 1 acuză PSD că a declanșat un nou atac politic cu prilejul acestui eveniment cultural.

”Câteva lămuriri pentru cei care folosesc arta ca atac politic. Avocatul fostului primar și șeful PSD este supărat că am deschis holul primăriei pentru ca artiștii tineri să-și expună lucrările. Și au început cu propaganda și misiunea de kompromat.

Titlurile următoare circulă în presa condusă de foști turnători sau infractori: ‘Drăcoaice fără sutien la primăria condusă de Clotilde Armand’, ‘Clotilde Armand e înconjurată de drăcoaice!’. Doar că ce să vezi? Nu sunt nici ‘Drăcoaice’ și nici ‘înconjurată de drăcoaice’.

Sunt operele de artă ale absolvenților de la secția de Sculptură din cadrul Universității Naționale de Artă din București. Și eu am deschis acest hol al primăriei pentru ei și pentru cei care vor și n-au unde să-și expună lucrările. Mă bucur să sprijinim arta tânără și în acest spațiu poate expune oricine dorește”, notează Armand pe Facebook.

Ulterior, Clotilde Armand a venit cu două mesaje de completare.

”PS: Această expoziție este organizată cu ocazia zilei de naștere a lui Constantin Brâncuși. Comuniștii au vrut să-i dărâme ”Coloana fără de sfârșit” de 3 ori cu tractorul, au considerat arta lui ”decadentă” și au refuzat moștenirea lui.

PPS: În imagini sunt lucrările despre care unii spun că sunt scandaloase. Ce să faci?! Așa este atunci când ești obișnuit să te uiți doar la diamante”.

ADVERTISEMENT