Sport

Clubul a făcut anunțul oficial! Ce se întâmplă cu Eugen Trică, antrenorul dorit de Adrian Mititelu la FC U Craiova

CSM Alexandria, clubul la care Eugen Trică este antrenor, a făcut mult așteptatul anunț cu privire la tehnicianul dorit de Adrian Mititelu la FC U Craiova 1948.
05.04.2024 | 10:58
Clubul a facut anuntul oficial Ce se intampla cu Eugen Trica antrenorul dorit de Adrian Mititelu la FC U Craiova
Clubul a făcut anunțul oficial! Ce se întâmplă cu Eugen Trică, antrenorul dorit de Adrian Mititelu la FC U Craiova. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

CSM Alexandria, formație care se află în eșalonul secund, a anunțat, oficial, despărțirea de Eugen Trică, antrenor care a fost văzut în data de 4 aprilie la baza celor de la FC U Craiova 1948, echipă aflată într-un război civil.

Anunțul făcut de cei de la CSM Alexandria pe pagina de Facebook

Anunțul a fost postat pe pagina de Facebook a clubului din Liga a doua. Aceștia au anunțat în decursul zilei de vineri că cele două părți au ajuns la numitor comun pentru rezilierea contractului.

ADVERTISEMENT

“Mulțumim Eugen Trică!

Antrenorul echipei noastre de fotbal, Eugen Trică, a ales să plece de la CSM Alexandria, răspunzând ofertei înaintate de clubul de primă divizie, FC U Craiova 1948

Eugen Trică a preluat echipa noastră în decembrie 2023, în tentativa de a ne salva de la retrogradare. Cu olteanul pe banca tehnică, în cele cinci meciuri disputate, am obținut patru puncte. Impresia de final este una bună pentru Eugen Trică, în ultimele două partide echipa fiind neînvinsă, după 1-1 cu Metaloglobus și 3-1 cu CSC Dumbrăvița, la debutul în play-out.

ADVERTISEMENT

CSM Alexandria va continua lupta pentru evitarea retrogradării, la cârma formației noastre fiind instalat antrenorul secund de până acum, Sorin Albean, profesorul care a mai asigurat interimatul și după plecarea lui Alin Pînzaru.

Mulțumim Eugen Trică și mult succes în primul eșalon!”, a fost mesajul postat pe contul oficial de Facebook.

ADVERTISEMENT

Eugen Trică, drum liber către formația lui Mititelu

Eugen Trică este din ce în ce mai aproape de a semna cu FC U Craiova 1948. Acesta a fost văzut în baza echipei lui Adrian Mititelu, în data de 4 aprilie, pentru a negocia contractul cu echipa din Bănie.

Eugen Trică a mai antrenat la FC U Craiova, în 2020, când a ajutat formația lui Adrian Mititelu să promoveze în primul eșalon, după o pauză de aproape 10 ani. Acesta a mai antrenat și în anul 2021 la echipa din Bănie, dar tehnicianul nu a rezistat mai mult de o lună pe banca tehnică.

ADVERTISEMENT

„Mă doare că m-au dat afară, dar m-aș întoarce. E vorba de Craiova, înțelegi? Eu acolo vreau să antrenez. Pe o perioadă lungă, nu două-trei-cinci-șase etape.

Toată lumea, suporterii, toți mă vor, lasă-l să continue că ți-a promovat echipa. Lasă-l 5 etape, ce pierzi? Nu ai încredere în el sau ce? “, a spus Eugen Trică la vremea respectivă.

ADVERTISEMENT