CNI a confirmat pentru FANATIK că sala polivalentă de lângă stadionul Ghencea se va construi în sfârșit. Proiectul trenează de mai bine de 5-6 ani. Adrian Cefalan, directorul de implementare al Companiei Naționale de Investiții, a oferit detalii extrem de interesante.
FANATIK a stat de vorbă cu Adrian Cefalan, directorul de implementare al Companiei Naționale de Investiții: „Informațiile sunt corecte. S-a făcut licitația și pe 4 aprilie sunt ofertele și vom vedea câți proiectanți se vor înscrie să facă acest studiu de fezabilitate.
Va dura probabil undeva la două luni procedura de evaluare din punct de vedere tehnic și financiar și se va da un câștigător. Apoi așteptăm timp de șapte zile, timp în care legea spune că se poate face contestație”.
Astfel întreg procesul privind această etapă ar putea fi finalizat undeva aproape de jumătatea lunii iunie: „În cazul în care nimeni nu face contestație se poate semna contractul, cu mențiunea că trebuie aprobat printr-un memorandum de Guvern. Trebuie dată o ordonanță și pentru semnarea contractelor noi pe partea de sport. Noi îl trimitem către Ministerul Dezvoltării și dânșii de acolo mai departe”.
Adrian Cefalan a explicat care e următorul pas: „Abia după ce semnăm acest contract pentru studiul de fezabilitate și vom avea un proiectant vom putea să vedem cu exactitate ce capacitate va avea arena și cât va costa. Legea spune că trebuie să avem două scenarii raportate la Certificatul de Urbanism, ISU, DSP, tot.
Adrian Cefalan a admis pentru FANATIK că sala polivalenta a Clubului Sportiv al Armatei Steaua ar putea avea o capacitate de până la 7.000 de locuri: „Studiul de fezabilitate va spune ce se pretează acolo, adică dacă vor fi 5.000, 6.000 sau 7.000 de locuri. În baza lui vom aproba hotărârea de Guvern de indicatori tehnici. Vom vedea cât vor dura lucrările”.
Cel mai probabil proiectul are șanse să fie finalizat undeva în 2027, durata minimă de execuție a lucrărilor fiind circa 24 de luni. Astfel, CSA Steaua București ar putea să dețină peste trei ani cea mai mare sală polivalentă din Capitală.
În condițiile în care Sala Polivalentă din Brașov va avea o capacitate de 11.000 de locuri și va costa aproximativ 72 de milioane de euro, arena din spatele stadionului „Steaua” ar putea costa până la 50 de milioane de euro, mai ales că va exista și o sală mai mică de antrenament.