News

Comisia Europeană, în negocieri avasante cu o companie din SUA pentru un vaccin anti coronavirus

19.06.2020 | 17:47
Comisia Europeana in negocieri avasante cu o companie din SUA pentru un vaccin anti coronavirus
ADVERTISEMENT

Uniunea Europeană se află în negocieri avansate cu compania americană Johnson & Johnson, pentru a se asigura că cetățenii europeni vor beneficia de un vaccin anti-Covid.

Într-o societate în care funcționează principiul „fiecare pentru el”, Uniunea Europeană e obligată să își negocieze singură viitorul în lupta cu Covid-19.

ADVERTISEMENT

Comisia Europeană le-a cerut tuturor statelor membre să negocieze, la comun, cu mai multe companii farmaceutice din lume, posibilitatea achiziționării în avans a unui vaccin anti-Covid.

Vaccinul anti-Covid dezvoltat de Johnson & Johnson ar putea ajunge în Uniunea Europeană

Liderii europeni se tem că atunci când o companie farmaceutică va dezvolta un vaccin, acest produs nu va fi dispobiil tuturor ci va fi însușit de SUA sau Asia.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, europenii negociează cu una dintre companiile care are șanse mari să dezvolte un vaccin, Johnson & Johnson.

Potrivit Reuters, Comisia Europeană are la dispozitie aproximativ 2 miliarde de europentru a achiziționa vaccinuri de la Johnson & Johnson, dar și alte cinci companii farmaceutice, sumă care ar trebui să asigure un număr decent de vaccinuri pentru cetățenii europeni.

ADVERTISEMENT

Jurnaliștii de la Reuters au prezentat informația „pe surse”, oficialii UE refuzând să comenteze situația. În schimb, compania americană a declarat că se află în discuții cu mai multe țări, nu doar cu cele din UE.

E neclar deocamdată care sunt termenii negocierilor dintre UE și J&J. Cel mai probabil, oficialii europeni vor încerca să plătească în avans un număr semnificativ de doze de vaccin, pentru a nu risca să rămână fără vaccin în momentul în care SUA sau China vor intra puternic pe piață din postura de super puteri economice.

ADVERTISEMENT

J&J va începe testele clinice pe oameni cândva în iulie. Între timp, Germania, Franța, Italia și Olanda au anunțat că au achiziționat deja 400 de milioane de doze de vaccin ce vor fi produse de compania AstraZeneca din Marea Britanie. AstraZeneca a semnat deja un astfel de contract cu SUA, urmând să livreze și acolo 400 de milioane de doze. Desigur, dacă va exista un vaccin vreodată.

Sursele optimiste anunță că înțelegerea dintre UE și Johnson & Johnson va fi parafată în această săptămână, sau cel târziu până la finele lunii iunie. Desigur, companiile farmaceutice vând deocamdată pielea ursului din pădure, însă marile puteri ale lumii vor să se asigure că vor beneficia de vaccin, dacă un vaccin va fi dezvoltat.

ADVERTISEMENT