News

Compania finului lui Klaus Iohannis, obligată să plătească despăgubiri unei celebre mărci germane. Cum a ajuns firma lui Andreas Huber în această situație

Andreas Huber, finul președintelui Klaus Iohannis, deține o firmă prin care comercializează autoturisme în zona Ardealului.
12.04.2024 | 17:39
Compania finului lui Klaus Iohannis obligata sa plateasca despagubiri unei celebre marci germane Cum a ajuns firma lui Andreas Huber in aceasta situatie
Afaceristul Andreas Huber, finul lui Klaus Iohannis, are o firmă care se ocupă cu vânzarea de autoturisme. Colaj: FANATIK, Sursa foto: tribuna.ro, Facebook
ADVERTISEMENT

Andreas Huber este un om de afaceri din Sibiu care a fost cununat în 2005 de Klaus și Carmen Iohannis, în perioada în care Iohannis era primar al orașului. Prietenia dintre Huber și Iohannis dura de câțiva ani, cei doi cunoscându-se la acțiunile Forumului Democrat al Germanilor, formațiune condusă la acea vreme de Iohannis. Huber este, din 2011, consul onorific al Austriei la Sibiu. Finul lui Iohannis are afaceri în domeniul auto, iar în anul 2000 și-a înființat firma Autohaus Huber SRL.

Firma finului lui Klaus Iohannis a fost dată în judecată de compania Opel

La început, firma a comercializat autoturisme Opel, iar din 2016 a devenit dealer autorizat Suzuki. O altă firmă a lui Huber este Limorom SRL,  care este importator al produselor Liqui Moly și Karcher, dar oferă și servicii de curățenie și cosmetizări industriale. Autohaus Huber SRL a fost dată în judecată de compania germană Opel Automobile GMBH, iar dosarul a fost înregistrat pe 20 iunie 2019 la Tribunalul București.

ADVERTISEMENT

Conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată, obiectul dosarului este “acțiune în concurență neloială”.  Opel Automobile GMBH a arătat că, în baza unor raporturi contractuale ce au existat între Opel Southeast Europe LLC şi societatea Andreas Huber SRL, i-a fost acordat celei din urmă, printre altele, dreptul de a folosi, în vederea identificării în calitate de dealer autorizat OPEL, mărcile aparţinând OPEL.

Relaţia contractuală dintre părţi a încetat la data de 04.08.2017, punându-i-se totodată în vedere societăţii Andreas Huber SRL obligaţia de a înceta, începând cu data de 01.09.2017, orice folosire a semnelor şi mărcilor aparţinând OPEL. Compania germană a arătat că pârâta Andreas Huber SRL nu a înţeles să dea curs solicitărilor aparţinând OPEL, continuând să folosească mărcile, sens în care, la data de 19.10.2018, aceasta a fost notificată din nou cu privire la obligaţia de a înceta folosirea tuturor semnelor OPEL.

ADVERTISEMENT

Prin răspunsul primit pe e-mail în data 21.11.2018, Andreas Huber SRL a recunoscut în mod expres folosirea mărcilor, apreciind că “aceste însemne, care de fapt nici nu sunt însemne Opel valabile, au fost plătite de noi, ca atare sunt ale noastre. în contextul in care doriţi neapărat aceste însemne, vi le punem, cu mare plăcere, la dispoziție – dacă le achiziționați!”‘. Cu toate acestea, Opel a arătat că nici de această dată, pârâta Andreas Huber SRL nu a înţeles să se conformeze celor ce i-au fost puse în vedere, continuând a-şi desfăşura activitatea sub “egida OPEL”.

Opel a solicitat o soluționare amiabilă

Având în vedere amploarea faptelor pârâtei, aceasta continuând a induce în eroare consumatorii, oferindu-şi serviciile în continuare în calitate de presupus dealer autorizat al OPEL,  Opel Automobile GMBH a revenit către Andreas Huber SRL, formulându-i acesteia solicitări exprese de respectare a drepturilor sale şi de stingere a litigiului în speranţa unei soluţionări amiabile şi fără implicarea instanţelor judecătoreşti.

ADVERTISEMENT

Opel a arătat că, în ciuda demersului, Andreas Huber SRL nu s-a conformat pretenţiilor care vizau încetarea actelor vătămătoare şi obligarea la respectarea pe viitor a drepturilor Opel, compensarea efectelor negative ale actelor de contrafacere, prin repararea prejudiciilor materiale şi morale cauzate, continuând să se prezinte ca deţinând calitatea de dealer autorizat OPEL. Luând act de de refuzul companiei lui Andreas Huber de conformare voluntară la solicitările legale ale reclamantei, care îi garantau respectarea drepturilor sale pe viitor şi compensarea prejudiciului cauzat, Opel a arătat că s-a văzut nevoită să iniţieze acţiunea în contrafacere.

Tribunalul a constatat că Opel a investit instanţa cu o acţiune în contrafacere, solicitând, în esenţă, interzicerea pârâtei Andreas Huber SRL în cadrul oricărui act de folosinţă în activitatea comercială a acesteia a oricărui semn identic sau similar mărcilor internaţionale şi europene OPEL înregistrate conform anexelor, precum şi la repararea prejudiciului. În apărare, Andreas Huber SRL a susţinut că nu a exercitat niciodata acte de folosinţă a mărcii în discuţie ulterior încetării contractului, prin răspunsul la notificarea reclamantei de rezoluţiune a contractului, precizând că nu a exercitat vreun act de folosinţă, iar însemnele marcii OPEL au fost înlăturate.

ADVERTISEMENT

Firma lui Andreas Huber a formulat apel

În fapt, între Opel Southeast Europe LLC şi pârâtă au existat raporturi contractuale prin care acesteia din urmă, în calitate de dealer, i-a fost acordat dreptul de folosinţă a mărcilor OPEL. Instanța a arătat că, contrar susţinerilor Andreas Huber SRL, din planşele foto depuse la dosar reiese că pârâta a folosit neautorizat ulterior încetării contractului (august 2018) mărcile reclamantei. Astfel, s-a reținut că, prin fapta ilicită de folosire a mărcilor OPEL fără autorizaţie în perioada de referinţă, s-a creat un prejudiciu în dauna reclamantei constând în beneficiul pe care aceasta l-ar fi realizat în lipsa încălcării dreptului său, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Aceste daune, din punctul de vedere al instanţei, reprezintă daune materiale, întrucât pierderile de imagine şi diluarea mărcii se reflectă în afectarea cotei de piaţă şi a vânzărilor, dificultatea de cuantificare fiind surmontabilă prin fixarea unei sume forfetare pe baza valorii drepturilor care ar fi fost datorate dacă terţul ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul în cauză. Prin raportare la suma solicitată în cuantum de 286.006,608 lei, instanţa a constatat că aceasta a fost calculată pentru valoarea minimă a unei licenţe aferente perioadei de referinţă (septembrie 2017 – iunie 2019), reprezentând un procent simbolic de 0,1 % din cifra de afaceri a pârâtei, conform înscrisurilor depuse la dosar, sumă care, în opinia instanţei, reprezintă o compensatie adecvată.

Pe 11 iulie 2023, Tribunalul București a admis capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru folosire fără drept a mărcilor aparţinând reclamantei  și a obligat Andreas Huber SRL la plata către Opel a sumei de 286.006,608 lei cu titlu de daune interese corespunzătoare prejudiciului material suferit ca urmare a folosirii fără drept a mărcilor aparţinând reclamantei, în perioada septembrie 2017-iunie 2019. De asemenea, firma finului lui Klaus Iohannis a fost obligată să plătească Opel Automobile GMBH suma de 42.810 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.  Andreas Huber SRL a formulat apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, următorul  termen fiind programat pe 29 mai 2024.

ADVERTISEMENT