Reforma pensiilor speciale a presupus și revizuirea pensiilor primite de către grefieri și alte categorii de personal auxiliar al instanțelor, însă legea promulgată de către președintele Iohannis nu reduce substanțial cuantumul pensiilor acestora, fiind mai degrabă o asigurare că pensia nu va fi mai mare decât salariul. În schimb, statutul nou asigură unele drepturi suplimentare pentru grefieri.
Sistemul de pensii speciale a fost revizuit la presiunea Comisiei Europene însă modificările operate de către coaliția PSD-PNL sunt minore în raport cu povara reprezentată de către pensiile speciale. Acest lucru este valabil și pentru pensiile personalului auxiliar de pe lângă instanțe și parchete, precum grefieri, criminaliști ș.a.m.d.
Până acum, pensiile speciale ale acestora erau reglementate prin Legea 130/2015 care prevedea: „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.”
Faptul că în baza de calcul erau incluse și sporurile însemna că, în cele mai multe cazuri, grefierii care se retrăgeau din activitate aveau pensiile mai mari decât ultimul salariu încasat, mai ales că la pensie se lua în calcul media salariilor brute din ultimul an de activitate, când salariul era mai mare.
Pentru a pune capăt acestei situații anormale, legea nouă stipulează explicit că pensia nu poate fi mai mare decât salariul. Sporurile sunt menținute în baza de calcul a pensiei, dar numai acelea cu caracter permanent. De asemenea, baza de calcul va fi reprezentată de media salariile de bază brute din ultimele 48 de luni de activitate consecutivă ceea ce, în unele cazuri, poate conduce la o diminuare a cuantumului pensiei.
O altă schimbare vizează modificarea vârstei de pensionare pentru grefieri însă aceasta se va realiza gradual, pe o perioadă relativ lungă de timp. Vârsta de pensionare de 60 de ani se va menține în anii 2024 și 2025, pentru ca în anii următori să crească cu 6 luni pe an. Asta înseamnă că abia din anul 2035 personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor se va pensiona la vârsta standard de 65 de ani.
Însă noul statut al grefierilor vine cu compensații consistente pentru pierderile la pensia specială. În primul rând, se modifică numărul de zile de concediu de odihnă. Deja legea veche era destul de generoasă acordând un concediu anual de 30 de zile lucrătoare. De acum însă, concediul a fost extins la 35 de zile lucrătoare, asta însemnând că un grefier sau criminalist va fi în concediu timp de șapte săptămâni pe an.
O altă modificare vizează gratuitatea la transport cu ocazia concediului. Până acum, în perioada de concediu, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor putea deconta, o singură dată pe an, transportul gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă.
Prin noul statut, se acordă trei călătorii gratuite dus-întors, cu precizarea suplimentară că acestea pot avea loc cu trenul sau cu avionul, iar în cazul transportului cu mașina, se va putea deconta costul a 7,5 litri de carburant consumat la suta de kilometri.