Sport

Conducerea CSA Steaua e gata să primească FCSB în Ghencea: „Nu avem ce face!”

Comandatul CSA Steaua, Ștefan Bichir, i-a anunțat pe ultrașii din Peluza Sud că FCSB ar putea juca pe stadionul Ghencea.
05.07.2023 | 00:17
Conducerea CSA Steaua e gata sa primeasca FCSB in Ghencea Nu avem ce face
FCSB ar putea juca primul meci în Ghencea chiar împotriva lui Dinamo, pe 22 iulie. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Ștefan Bichir, Comandatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, le-ar fi transmis liderilor suporterilor că nu se mai poate opune ca FCSB să joace în Ghencea.

FCSB, drum liber spre Ghencea? Mesajul lui Ștefan Bichir: „Va trebui să renunțăm”

FCSB face presiuni de mai bine de un an să joace meciurile considerate pe teren propriu în Ghencea, iar visul vicecampioanei României pare că are șanse din ce în ce mai mari să se realizeze.

ADVERTISEMENT

Astfel, „Derby de România” ar putea să se dispute în „Templu” pe data de 22 iulie, fiind cel mai mare stadion disponibil din București care poate găzdui un astfel de meci.

„Nu îmi convine, dar nu prea mai am ce să fac și nici nu am de gând să fac închisoare pentru că nu respect legea. Se pare că va trebui să renunțăm”, ar fi transmis ultrașilor comandatul „militarilor”, conform gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu și-ar dori ca FCSB – Dinamo să se joace în Ghencea: „Îmi doresc să fiu prezent, cum eram în copilărie, împreună cu tatăl meu”

Marcel Ciolacu, premierul României, și-a arătat susținerea pentru FCSB și Gigi Becali, după ce a inițiat și o lege în Parlament în acest sens: „Normal este să se joace derby-ul FCSB-Dinamo pe stadionul Ghencea. Îmi doresc să fiu prezent, cum eram în copilărie, împreună cu tatăl meu”, a spus prim-ministrul, potrivit  ProSport.

Într-o intervenție pentru FANATIK, Gigi Becali era încrezător că va reuși să joace cu Dinamo în Ghencea: „Băi, eu cred că vom juca acolo. De ce? Au tot făcut figuri, dar, ce am înțeles, eu nu am vorbit cu ăsta, cu Ciolacu, dar eu acum o să-i dau un telefon. Și ce am înțeles eu, că am și eu relații. Ciolacu le-a dat ordin spunând ‘i-am promis lui Becali că are obligația ca Steaua, așa a zis el, Steaua, să joace pe Ghencea!’

ADVERTISEMENT

Deci, sută la sută o să jucăm pe Ghencea. Cică lor le e frică de Talpan. Vă dați seama în ce țară trăim? Să-ți fie frică de Talpan? Cât e Ciolacu ministru, nu-mi fac griji. E om serios și se ține de cuvânt”.

Marius Lăcătuș l-a atacat pe premierul României: „Poate nu știe varianta cu sclavii!”

Marius Lăcătuș nu acceptă nici el ca FCSB să joace în casa Stelei și l-a ironizat pe Marcel Ciolacu: „Părerea mea nu mi-o schimb, indiferent dacă domnul premier a spus că FCSB poate juca în Ghencea. Domnul Premier nu poate să-mi dea mie ordine, dacă e să ne luăm după ce a spus Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Și acum 10 zile spunea că se schimbă regulamentul, s-a dus triumfător la Ligă acolo și a ieșit cu sclavii. Domnul ministru probabil nu știu de ieșirile astea. Crezi că va sta și nu va spune nimic dacă nu va fi lăsat să joace pe Ghencea?”.

Pentru mine e simplu, nu mă uit la meci și nu mă duc pe stadion. Nu mă uit, că nu mă leagă mai nimic. Dacă Peluza Sud va avea un conflict, nu va avea cu fanii FCSB-ului, ci cu conducerea echipei.

Modul la care el s-a comportat la plecarea din Ghencea mi-a lăsat un gust amar, de-asta nu sunt de acord să joace FCSB pe Ghencea. Nu cred că cei de la Ministerul Apărării au luat hotărârea așa peste toți, să nu fie lăsată FCSB să joace pe Ghencea”, a spus „Fiara”, la Digi Sport.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,15 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la meciul FC U Craiova – FCSB

ADVERTISEMENT