Sport

Manșa retur a sferturilor de finală ale Conference League. West Ham, calificare la pas în careul de ași. Cum arată semifinalele

West Ham a obținut o calificare lejeră în semifinalele Conference League după returul cu Genk de la Londra. În careu de ași au mai ajuns AZ Alkmaar, Fiorentina și FC Basel.
21.04.2023 | 00:08
Mansa retur a sferturilor de finala ale Conference League West Ham calificare la pas in careul de asi Cum arata semifinalele
ADVERTISEMENT
20-04-2023
21:43

Cum arată meciurile din semifinale

Meciurile din sferturile de finală ale Conference League s-au încheiat, iar semifinalele vor programa următoarele partide:

  • Fiorentina – FC Basel
  • AZ Alkmaar – West Ham

Jocurile tur se vor disputa la 11 mai, iar cele retur o săptămână mai târziu.

20-04-2023
17:27

Rezultatele partidelor din returul sferturilor din Conference League

Vezi aici cele mai importante faze

  • AZ Alkmaar* – Anderlecht 2-0 (Pavlidis 5 din penalty, 14), 4-1 la loviturile de departajare; (tur 0-2)
  • Fiorentina* – Lech Poznan 2-3 (Sottil 78, Castrovilli 89 / Sousa 9, Velde 64, Sobiech 69); (tur 4-1)
  • Nice – FC Basel* 1-2 după prelungiri (Laborde 10 / Augustin 86, Adams 98); (tur 2-2)
  • West Ham* – Gent 4-1 (Antonio 37, 63, Paqueta 55 pen., Rice 58 / Cuypers 26); (tur 1-1)

Echipele precedate de semnul* s-au calificat în semifinale.

Meciul Fiorentina – Lech Poznan era extrem de important pentru fotbalul românesc. Pentru că Lech Poznan a câștigat, Polonia a făcut un coeficient de 20,750 și urcă pe locul 25, peste România.

În caz de egalitate la Florența, Polonia și România s-ar fi aflat la egalitate, 20,500 puncte, iar departajarea s-ar fi făcut la punctajul din sezonul actual în care polonezii stateau oricum mai bine, 7,500 față de 6,250 cât are România.

Joi, 20 aprilie, au loc meciurile retur din cadrul sferturilor de finală ale Conference League, cea de-a treia competiție europeană intercluburi. După primele 90 de minute doar o singură echipă are șanse foarte mari de a ajunge în careul de ași, Fiorentina, învingătoare cu 4-1 pe terenul polonezilor de la Lech Poznan. Mai pleacă la retur cu un avans de două goluri Anderlecht la Alkmaar, iar partidele West Ham – Gent și Nice – FC Basel încep de la scor egal, 1-1 la primul meci, 2-2 la cel de-al doilea.

West Ham – Gent și AZ Alkmaar – Anderlecht sunt capetele de afiș pentru returul sferturilor de finală ale Conference League

Fiorentina poate duce lejer la capăt misiunea calificării în semifinale după instrucția făcută la Poznan cu echipa locală. Este greu de crezut spre imposibil ca Lech să câștige la trei goluri pe Artemio Franchi din Florența pentru a duce lupta în prelungiri. La Alkmaar se va consemna episodul doi al războiului dintre vecini, Olanda și Belgia, dar misiunea echipei care a eliminat-o pe Lazio nu e deloc ușoară, pentru că are nevoie de cel puțin două goluri pentru prelungiri și de trei sau mai mult pentru a rezolva în 90 de minute.

ADVERTISEMENT

Francezii de la Nice au scos egalul la Basel, iar acum, în mod normal, ar trebui să încheie conturile cu o echipă elvețiană care nu mai este nici pe departe forța din anii anteriori. Și West Ham e favorită clară în fața lui Gent, după ce a reușit să mai adune puncte în Premier League în lupta pentru supraviețuire. Englezii sunt chiar principalii favoriți la câștigarea trofeului.

Joi, 20 aprilie

  • ora 19:45 AZ Alkmaar – Anderlecht (tur 0-2)
  • ora 19:45 Fiorentina – Lech Poznan (tur 4-1)
  • ora 22:00 Nice – FC Basel (tur 2-2)
  • ora 22:00 West Ham – Gent (tur 1-1)
ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV partida AZ Alkmaar – Anderlecht din returul sferturilor de finală ale Conference League

West Ham este clar favorită cu Gent, iar Alkmaar promite revanșa în derby-ul Țărilor de Jos în returul sferturilor de finală ale Conference League. Fiorentina e 99 la sută în semifinale și ar trebui un cutremur teribil ca Lech Poznan să mai poată face ceva după 1-4 în tur. Iar francezii de la Nice la acest moment sunt clar mai buni ca valoare de lot decât FC Basel. Dintre aceste patru meciuri unul va putea fi urmărit pe micile ecrane, care urmare a faptului că începe de la ora 19:45.

Cum partida de la Florența ar trebui să fie o formalitate rezultă că meciul televizat în direct și în exclusivitate pe canalul Pro Arena este cel de la Alkmaar, unde belgienii de la Anderlecht pleacă totuși de la un avans destul de consistent. Dacă acest joc va putea fi urmărit la TV, celelalte trei nu le veți putea viziona decât intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT
  • ora 19:45 AZ Alkmaar – Anderlecht (Pro Arena)

AZ Alkmaar – Anderlecht, războiul Țărilor de jos, episodul doi, în returul sferturilor de finală ale Conference League

Așadar meciul televizat din a treia competiție continentală intercluburi este returul sfertului de finală dintre AZ Alkmaar și Anderlecht, cu alte cuvinte episodul doi al războiului Țărilor de Jos, care începe de la un destul de consistent 2-0 în favoarea belgienilor de la Anderlecht. Dar olandezii spun că au capacitatea de egala rezultatul din tur și chiar de a se califica în 90 de minute!

La capitolul absențe scorul este aproape egal, Alkmaar având patru jucători indisponibili, iar Anderlecht cu unul mai puțin. Deși Alkmaar este o formație cu o forță ofensivă destul de mare, partida nu va fi ușoară pentru gazde pentru că Anderlecht are calitatea de a primi destul de greu goluri. Echipa care a scos pe Lazio în optimi are totuși câțiva jucători care pot face diferența.

ADVERTISEMENT

Ciocănarii de la West Ham trebuie să uite de campionat și să elimine pe Gent

West Ham este echipa considerată drept principala favorită la trofeul Conference League, urmată de Fiorentina și Nice. Ciocănarii încă nu sunt siguri de locul lor în Premier League. Cu toate acestea antrenorul David Moyes a spus că dacă au ajuns până aici nu o să se oprească, ceea ce înseamnă că va fi trimisă cea mai bună formulă de echipă.

Marea problemă a celor de la Nice la returul cu FC Basel este faptul că au șapte jucători absenți, dar și așa echipa e conectată la maxim pentru a ajunge prima dată în semifinalele unei cupe europene. E clar că la aceste probleme de lot pot apărea surprize, dar, din fericire, pentru francezi, Basel are lot modest la această oră.

ADVERTISEMENT