Marți seară, 27 februarie, a izbucnit o altercație pe strada Bujorilor, la periferia orașului Timișoara, între doi vecini. Unul dintre locatari a aruncat o centrală termică peste automobilul celuilalt.
Atunci când polițiștii au sosit și l-au imobilizat imediat pe bărbat. În mașina de patrulare individul s-a autoagresat, lovindu-se intenționat cu capul de componentele interioare ale vehiculului, provocându-și răni.
„Astăzi, în jurul orei 19:40, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Bujorilor din Timişoara, a avut loc un conflict spontan între doi bărbaţi, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ar fi fost lovit de un altul, în vârstă de 38 de ani.
De asemenea, bărbatul de 38 de ani ar fi aruncat pe autoturismul ce aparţine celuilalt bărbat cu un obiect, provocând pagube materiale”, a informat IPJ Timiş.
Conform cercetătorilor, obiectul aruncat de individ a fost o centrală termică. Vecinii au alertat serviciul de urgență 112, iar un echipaj de poliție a intervenit.
„Bărbatul de 38 de ani a fost încătuşat, iar în momentul în care a fost urcat în autospecială pentru a fi condus la sediul poliţiei, acesta s-ar fi lovit intenţionat cu capul de sistemele din interiorul acesteia, provocându-şi răni”, a specificat IPJ Timiș.
A fost solicitată o ambulanță, care l-a transportat pe individ la spital în scopul acordării asistenței medicale. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și circumstanțele evenimentului.
Un individ care trăiește în Spania este căutat pentru comiterea unei crime odioase. Și-a ucis brutal vecinul, tot un cetățean român, după care a părăsit rapid locul faptei. Victima le-a spus cu ultima suflare polițiștilor cine a fost atacatorul.
Cei doi se certau des conform El Caso, iar într-un moment de furie atacatorul a dat cu mașina peste vecinul său, iar apoi s-a dat jos să-l lovească în cap pentru a se asigura că a murit și a fugit de la locul faptei.