Constantin Brâncuși, îndrăgostit de strănepoata lui Napoleon? „Principesa X”, chipul din bronz al făpturii rănite în amor

La 146 de ani de la nașterea sculptorului, istoricul Adrian Cioroianu a făcut lumină în privința personalității lui Marie Bonaparte, modelul „rănit” care i-a servit cioplitorului de emoții la realizarea celebrei statui asemuite unui falus.

Constantin Brâncuși este colindătorul zeificat al avangardismului românesc. De 17 ani încoace, ziua de 19 februarie este sărbătoare națională. „Ziua Brâncuși” este menită să „repare”, prin decret oficial, ceea ce românii – care îl revendică pe sculptor drept „geniul din Hobița” – n-au știut să îngrijească: memoria, sau, vorba artistului, „să-i măture atelierul”, așa cum i-a sugerat chiar Brâncuși magnatului Rockefeller…

Pornind tiptil către atelierul lui Constantin Brâncuși, „muzeificat” la nivelul 5 al Centre Pompidou din Paris, l-am ales ca ghid pe istoricul Adrian Cioroianu. Era cel mai în măsură să dezlege enigma lui Marie Bonaparte, modelul care i-a pozat sculptorului pentru realizarea litigioasei „Principese X”, sculptură care, departe de a întruchipa vulgaritatea, reprezintă imaginea neînțeleasă a deziluziei din iubire. De la acest etaj pleacă multe dintre confuziile și controversele care însoțesc arta, dar și taina unei felii de foc…

„Nimeni nu cunoaște intimitatea relației dintre Brâncuși și Marie Bonaparte. Este limpede că s-au cunoscut, dar, în egală măsură, este cunoscut faptul că Brâncuși a fost un bărbat discret. El nu a lăsat indicii asupra relațiilor sale, nici în legătură cu această doamnă Bonaparte, nici în privința altor femei. Despre Marie se spune că era, într-un fel, nepoata unui nepot al faimosului Napoleon Bonaparte, dar purta acest nume în mod legitim”, și-a început povestea Adrian Cioroianu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Istoricul Adrian Cioroianu: „În adolescență, muza lui Brâncuși, Marie Bonaparte, a trăit o dezamăgire în dragoste!”

Vorbeam despre taina unei felii de foc. Cine privește sculptura, dincolo de imaginea șocantă, observă felul în care Brâncuși a lăsat Principesa X să „ardă”, într-un auriu nesofisticat de vreun efort artistic, dar care trezește ochiului un vuiet intracelular. Secretul stă în taina modelului feminin, supus transformărilor.

„Se pare că, în tinerețe, Marie Bonaparte fusese o femeie traumatizată din punct de vedere emoțional. Se bănuiește că în jurul vârstei de 15-16 ani ar fi trăit o dezamăgire în dragoste și că ulterior n-ar mai fi avut foarte mare încredere în ea însăși, astfel că s-a aflat mereu în căutarea unor complimente”, a continuat istoricul.

Adrian Cioroianu a menționat că nu sunt cunoscute nici perioada și nici locul în care Brâncuși a cunoscut-o pe strănepoata lui Napoleon. Se spune că, înaintea Primului Război Mondial, femeia obișnuia să invite acasă o mulțime de artiști, scriitori și politicieni și că, în același timp, tânjea după confirmări ale statutului său de „divă”, recurgând la operații estetice, la nas și la sâni.

De altfel, dacă între cei doi a existat, cu adevărat, o idilă, relația ar fi culminat cu un adulter. La 22 noiembrie 1907, Marie se măritase cu Prințul George al Greciei și al Danemarcei, căruia îi dăruise doi copii.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Mariajul nu a împiedicat-o să întrețină o mulțime de relații paralele, de notorietate fiind „amantlâcul” cu Aristide Briand (fost Premier și Ministru al Justiției din Franța), în urma căruia „bonapartista” s-a declarat republicană, atee și a început să-l venereze pe Lenin. Zvăpăiata Bonaparte a avut și alte legături sentimentale, printre care cea cu șambelanul propriului ei soț, cu bărbatul celei mai bune prietene și cu junele medic chirurg elvețian Albert Reverdin.

„Principesa”, îndrăgostită la 16 ani de secretarul tatălui

Să ne întoarcem, însă, în timp. Prințesa Marie Bonaparte a trăit între 2 iulie 1882 și 21 septembrie 1962. Potrivit Wikipedia, psihanalista – pentru că aceasta era meseria sa – l-a ajutat pe mult mai cunoscutul Sigmund Freud, evreu la origine, să fugă la timp din calea persecuțiilor naziste.

Marie a fost strănepoata lui Lucien Bonaparte, unul dintre frații mai mici ai Împăratului Napoleon I, în timp ce bunicul matern era un anume Francois Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. Deși familia Bonaparte, inclusiv prințul Roland, tatăl Mariei, și Pierre Napoleon Bonaparte, bunicul său, au suferit după ultimul exil și implicit după moartea Împăratului, petrecută în condiții suspecte pe Insula Sf.Elena, viitoarea muză a lui Brâncuși n-a cunoscut grijile materiale, tocmai grație averii bunicului de pe linie maternă.

Totuși, încă din copilărie, Marie s-a confruntat cu probleme emoționale. Mama ei a murit la patru săptămâni după ce a născut-o, iar micuța Bonaparte și-a petrecut copilăria în singurătate, în orășelul Saint-Cloud. Datele istorice spun că, la vârsta de 16 ani, adolescenta s-ar fi îndrăgostit de secretarul tatălui ei, un corsican (n.r ca și familia Bonaparte…) pe nume Antoine Leandri, care s-ar fi dovedit un individ lipsit de scrupule. Probabil, acesta este personajul care ar fi împietrit-o sufletește pe biata strănepoată imperială…

O relație cu semnul întrebării și o sculptură „enervantă”, prigonită de război și de preconcepții

Revenind la probabila legătură dintre sculptorul român și aristocrata franceză decăzută din drepturi (după căderea Imperiului Napoleonian, întreaga familie Bonaparte și colaboratorii apropiați ai Împăratului au îndurat persecuții teribile!), Adrian Cioroianu a explicat: „Nu cunoaștem clar natura relației dintre Marie și Constantin Brâncuși. Dar, într-adevăr, în istoria artei brâncușiene se face această legătură, referitoare la „Principesa X”, una dintre piesele cele mai scandalizatoare, dintr-un anumit punct de vedere”.

Așadar, este timpul pentru a rememora istoria lucrării care a făcut atâtea valuri: „Această sculptură a fost realizată în mai multe etape și sub diverse forme. A fost trimisă la diverse saloane de artă și inițial a fost refuzată, pentru că ar fi semănat cu un falus. Ne referim la perioada Primului Război Mondial. După încheierea ostilităților, în perioada 1920-1921, opera a fost din nou expusă și a stârnit aceleași critici”.

În majoritatea cazurilor, „critica de specialitate” din varii domenii se prezintă într-o lumină voievodală, dar săracă. Se pare că „fenomenul” nu l-a deranjat deloc pe sculptorul gorjean…

„În egală măsură, Constantin Brâncuși n-a fost foarte afectat de respectivele reacții, deoarece, în definitiv, totul era în concordanță cu spiritul său rebel și, atât timp cât se discuta despre lucrarea sa, nu era întristat din pricina faptului că unii sau alții n-o plăceau”, a continuat Adrian Cioroianu.

„Principesa X, esența feminină sublimată, tipul etern al formelor efemere”

Istoricul a subliniat faptul că, evident, sculptura cu pricina era criticată prin prisma artei clasice, a artei canonice: „Însuși Brâncuși a spus că „Principesa X este esența feminină sublimată, tipul etern al formelor efemere”. De fapt, artistul afirma că toate formele unei femei sunt efemere, dar că, în același timp, există un tip etern al formelor feminine”.

Imaginația privitorului este o boală divină din pricina căreia „suferim” cu toții, chiar și cei care nu suntem… critici de artă. În ghidul prezentat turiștilor la Centre Pompidou din Paris se precizează faptul că sculptura din bronz lustruit reprezintă, de fapt, imaginea unei prințese frigide.

„Există și această variantă, dar este mai puțin important dacă Marie Bonaparte era sau nu o femeie frigidă. Repet, Brâncuși a fost un om onest și, totodată, discret în legătură cu femeile pe care le-a cunoscut. Cu siguranță, cele mai multe dintre operele sale sunt legate de anumite personaje reale, dar, în acest caz, discuția importantă gravitează în jurul respectivei sculpturi și a motivelor pentru care aceasta a scandalizat”, a subliniat Adrian Cioroianu.

De altfel, profesorul universitar a punctat, referindu-se la diferențele de percepție ale privitorilor din varii epoci: „Evident, în zilele noastre, „Principesa X” n-ar mai înfuria pe nimeni. Dacă vroia să sculpteze un falus, Brâncuși l-ar fi făcut, pentru că nu l-ar fi deranjat! Dar, în acest caz, el a văzut altceva…”.

Este, oare, respectiva lucrare marca Brâncuși o ironie la adresa unei foste amante? „Cine știe? Poate fi și o ironie, dar poate că nu. Noi plecăm de la ideea de bază a sculptorului, anume tiparul etern al formelor efemere. Pe mine nu m-a interesat prea mult personajul Marie Bonaparte, ci opera în sine și receptarea „Principesei X”, de către public”, a fost răspunsul interlocutorului nostru.

Idila cu Maria Tănase, un alt exemplu de discreție

Revenind la Brâncuși și la patimile sale, ne-am reamintit spusele profesorului Cioroianu, referitoare la discreție, drept atribut definitoriu. Ne-a interesat să aflăm dacă au existat și momente în care artistul și-a schimbat atitudinea, mai ales că s-a discutat foarte mult și pe marginea unei idile cu Maria Tănase, deși cântăreața nu l-ar fi inspirat precum Marie Bonaparte.

Din acest punct de vedere, Adrian Cioroianu a fost ferm: „Nu, nu există nicio excepție. Nici despre relația sa cu Maria Tănase nu cunoaștem foarte multe lucruri. Sunt multe supoziții, legate, spre exemplu, de locul în care s-au cunoscut, fie că este vorba despre Paris, București sau New York. Realmente, Brâncuși a fost un om discret, și nici Maria Tănase nu a lăsat în urma ei asemenea mărturii. Bănuim că s-ar fi iubit și ipoteza ar fi frumoasă, pentru o poveste de film”.

Istoricul este de părere că, „mai ales din punctul de vedere al vieții unor artiști de acest gen, este mai bine ca unele lucruri să rămână învăluite de mister. Poate că este bine să nu știm chiar tot…”

„Un rebel convins că ideea de sublimare a formelor va duce arta mai departe”

Dincolo de aura mai mult sau mai puțin „mondenă” a poveștii noastre, important este modul în care îl privim, astăzi, pe cel care a transformat Infinitul într-o coloană și a ridicat o Coloană, vertebral, către Infinit.

„În artă, Brâncuși a fost un revoluționar și un vizionar. Aceasta este principala sa caracteristică. Inclusiv din punctul de vedere al firii, el a fost un rebel, un nestăpânit, încă din copilărie. În egală măsură, era convins că ideea de sublimare a formelor va duce arta mai departe. Și nu s-a înșelat, pentru că toată lumea acceptă că Brâncuși reprezintă un reper în istoria sculpturii moderne, care, practic, începe cu el”, a comentat intervievatul nostru.

Ne găsim, așadar, de față cu Brâncuși, de „ Ziua Brâncuși”. Am fost curioși să aflăm dacă subiectul de față, Marie Bonaparte vs. „Principesa X”, este un act de curaj față de inerție, ori doar rezultatul unui ciudat complex care ne ține departe de esență. Interlocutorul nostru susține, însă, că orice discuție legată de personalitatea lui Constantin Brâncuși contribuie la promovarea brandului cu același nume.

„Trebuie să vorbim mereu despre Brâncuși, nu doar la 19 februarie! Este obligatoriu să-l înțelegem și nu doar cu ocazia zilei sale de naștere. După părerea mea, orice tip de abordare a subiectului este de bun augur!”, a încheiat Adrian Cioroianu, un oltean „brâncușian”, care trăsare organic la… „Masa discuției”, nu la cea a „Tăcerii”, când vine vorba despre „mersul artei, mai departe”.