News

Continuă negocierile pentru formarea unei majorități în Parlament. Cîțu: “Am avut o discuţie bună cu PSD” / Ciolacu: “Acesta este drumul spre formarea majorităţii”. Update

Negocierile dintre principalele forțe politice pentru alcătuirea unei majorități în Parlament continuă. Florin Cîțu și echipa de negocieri din PNL discută joi cu Marcel Ciolacu și reprezentanții PSD.
04.11.2021 | 18:20
Continua negocierile pentru formarea unei majoritati in Parlament Citu Am avut o discutie buna cu PSD  Ciolacu Acesta este drumul spre formarea majoritatii Update
ADVERTISEMENT
04-11-2021
16:37

Florin Cîţu: "Varianta de premier care sa se schimbe la doi ani este interesantă"

Florin Cîţu a declarat joi că în discuţiile cu PSD au fost găsite multe lucruri care unesc cele două partide. Totodată, liderul PNL a precizat că liberalii vor prezenta în partid şi discuţiile cu USR, abia apoi va fi luată o decizie.

“Am avut o discuţie cu reprezentanţii PSD despre situaţia în care se află astăzi România, despre soluţii în general.  A fost o primă discuţie bună în care s-au discutat proiecte, obiective şi am încercat să găsim soluţii la această criză politică. Avem o criză în sănătate, în energie și pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim cu PSD să facem acest lucru este OK”, a declarat Florin Cîţu, după discuţiile cu PSD.  

“Este prima discuţie, iar discuţiile despre funcţii, în special despre cea de premier….Au fost câteva discuţii, unele interesante, cu un premier care să se schimbe la doi ani, dar nu s-a ajuns la concluzii”, a mai spus Cîţu.

04-11-2021
16:19

Marcel Ciolacu, după negocierile cu PNL: "Suntem pe un drum corect"

Marcel Ciolacu a declarat după negocierile cu PNL că cele două partide sunt ”pe un drum corect”

“Printr-un efort comun și plan de guvernare coerent să ajungem într-un ritm așteptat de români. Cred că suntem pe un drum corect, dacă vom fi și cinstiți și patrioți, acesta este drumul care va duce la formarea unei noi majorități”, a precizat preşedintele PSD.

Ciolacu a subliniat faptul că PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.

04-11-2021
14:40

Noi întâlniri între PNL și USR

Liberalii vor avea o nouă întâlnire cu foștii parteneri de la USR, în cursul serii de joi, anunță Realitatea

Discuțiile vor fi referitoare la refacerea coaliției de guvernare și la formarea unui nou executiv.

De altfel, varianta de alianță cu USR le-ar aduce liberalilor șanse mai mari de a propune premierul, decât dacă s-ar alia cu PSD, care a emis deja pretenții pentru numirea prim-ministrului.

04-11-2021
13:22

Marcel Ciolacu spune că PSD nu renunță la ideea de a propune un premier

Marcel Ciolacu a declarat că PSD este decis să meargă la consultările cu șeful statului cu varianta propunerii unui premier.

”Vom merge cu propunerea de premier la Cotroceni, așa e constituțional (…) Sunt ferm convins că vom respecta Constituția. Și noi și dl președinte suntem obligați să respectăm Constituția”, a spus Marcel Ciolacu, la sediul PSD, înainte de negocierile cu liberalii.

04-11-2021
11:40

Rareș Bogdan: ”Prima opțiune rămâne, indiscutabil, un Guvern cu USR”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, spune că prima opțiune în formarea unui Guvern rămâne refacerea coaliției cu USR.

Pe de altă parte, liberalul spune că un Executiv PNL-USR-UDMR ar mai avea nevoie, în acest moment, de 9 voturi.

”Știți bine părerea mea despre PSD. Din punctul meu de vedere, prima opțiune rămâne indiscutabil USR.

În același timp, sunt extrem de conștient că interesul României este de a avea un Guvern extrem de rapid. Astăzi, Partidul Național Liberal are 115 parlamentari, restul parlamentarilor până la 134 sunt în grupul domnului Orban, deci 115 parlamentari avem noi, 80 de parlamentari are USR, 30 de parlamentari are UDMR.

Pentru a constitui o majoritate, mai avem nevoie de neafiliați, care sunt 5, sau de o parte din grupul minorităților naționale, care sunt 18. Am avea nevoie de minim 9 voturi pentru a trece un Guvern al dreptei, așa cum a fost”, a declarat Rareș Bogdan.

04-11-2021
10:33

Marcel Ciolacu: ”Propunem premier la consultări”. Dacian Cioloș: ”Cîțu prim-ministru, o glumă”

Liderii USR și PSD, Dacian Cioloș și Marcel Ciolacu, cu care PNL a susținut și urmează să susțină discuții în privința formării unei viitoare majorități parlamentare, au făcut noi declarații despre acest subiect.

Cioloș cere PNL-ului să decidă mai repede dacă vor refacerea coaliției sau o alianță cu PSD. Liderul USR mai subliniază faptul că nu se pune problema ca Florin Cîțu să fie acceptat în funcția de prim-ministru într-o eventuală coaliție PNL-USR-UDMR.

”Noi vrem să știm cât mai repede ce decide PNL-ul. Se tot plimbă dintr-o parte în alta. Important e ca PNL sa isi asume o decizie foarte clară. Noi vrem, dincolo de aplicarea unor soluții pentru ieșirea din criza sanitară și a prețurilor la energie, să punem în aplicare reforme.

Lucrurile au fost clare ieri, acum PNL-ul trebuie să decidă, noi vom intra la negocieri doar când PNL spune clar că vor refacerea coaliției. Nu e vorba de limita noastră. Eu cred că românii și România nu mai au răbdare. 

(n.r. propunere premier Florin Cîțu) Asta e o glumă. Tot aud discuții în acest sens. Eu propun să discutăm despre propuneri serioase, program de guvernare etc. Cîțu premier este un subiect închis, pe carte îl tot văd reîncălzit. 

Am fost foarte clar că suntem de acord ca premierul să vină de la PNL. Poziția USR e arhicunoscută legată de faptul că dorim un alt premier (altul decât Florin Cîțu) dacă se reface coaliția”, a spus Cioloș la Digi24.

Dacă USR acceptă un premier PNL, dar altul decât Cîțu, PSD-ul spune că va merge la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de prim-ministru.

”Vom merge cu propunere de premier la Cotroceni. Nu am avut nicio discuție despre nicio funcție, toate discuțiile au fost despre programul de guvernare și priorități. 

Sunt ferm convins că președintele va respecta Constituția. Consider că și noi, și domnul președinte suntem obligați să respectăm Constituția”, a spus Ciolacu, joi, la sediul PSD.

04-11-2021
09:17

Klaus Iohannis, întâlnire cu liderii PNL. Condiția cerută de președinte pentru viitorul Guvern

Conform Digi24, Klaus Iohannis ar fi avut o întâlnire cu liderii PNL, miercuri seara, cu o zi înainte ca partidul să discute cu PSD pentru posibilitatea unei majorități parlamentare.

Președintele își dorește ca în momentul consultărilor să existe o majoritate conturată. Acesta nu mai vrea să desemneze un premier decât dacă ar exista o susținere confortabilă în Parlament.

Sursa citată notează că șeful statului l-ar putea desemna și pe Cîțu, dacă acesta ar avea o majoritate. Iohannis nu ar fi înclinat pentru o alianță cu USR sau PSD, dar ar fi impus o singură condiție: premierul trebuie să fie din PNL.

 

Ofensiva pentru căutarea unei majorități parlamentare, declanșată după ce Nicolae Ciucă și-a depus mandatul, continuă joi cu noi runde de negocieri.

După ce miercuri a discutat cu reprezentanții USR, Florin Cîțu ajunge azi în fața principalului partid de Opoziție, PSD.

ADVERTISEMENT

La ora 14.00, reprezentanţii PNL şi cei ai PSD se reunesc la Parlament, conform G4Media.

Încă o zi de negocieri pentru formarea unei majorități în Parlament. Florin Cîțu, întâlnire cu Marcel Ciolacu

Discuțiile dintre liberali și social democrați ar putea fi unele mult mai tensionate decât cele dintre PNL și USR. Este deja cunoscut public faptul că fiecare dintre cele două formațiuni intenționează să propună un premier.

În urmă cu o zi, liberalii au anunțat că mandatul lor este de a negocia o majoritate în jurul unui premier PNL, în timp ce Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că PSD va merge la Cotroceni cu o propunere proprie de premier.

ADVERTISEMENT

Întrebat de varianta ca PSD să dea șeful de Executiv, Cîțu, liderul PNL, a spus, miercuri: ”Mergem cu un mandat de guvernare în jurul PNL, ceea ce înseamnă premier liberal”.

Tot miercuri, Marcel Ciolacu, președintele PSD, anunța că PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis cu o propunere de premier.

ADVERTISEMENT

”PSD e dispus să își asume actul de guvernare ca să scoatem România din criză. E obligația noastră să ne implicăm în soluționarea crizelor din România. Acest bâlci din ultimele două luni trebuie să înceteze”, a spus Marcel Ciolacu într-o declarație de presă la sediul PSD din Kiselef.

PNL și Florin Cîțu, negocieri cu USR, miercuri

Prima formațiune cu care PNL a discutat despre posibila formare a unei majorități a fost USR, adică foștii parteneri de coaliție.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu a fost optimist după întâlnirea cu liderii USR, și a spus că ”sunt șanse mari să refacem coaliția cu USR”.

Totodată, după runda de discuții, Dacian Cioloș a declarat că așteaptă ca PNL să discute și cu PSD și să ia o decizie rapidă, iar dacă se reface coaliția de dreapta, decizia privind premierul o va lua PNL.

Matematic, o majoritate formată de PNL cu USR, UDMR și minorități ar fi la limită, în condițiile în care liberalii au pierdut peste 15 parlamentari care au plecat din grupurile parlamentare împreună cu fostul președinte Ludovic Orban.

ADVERTISEMENT