Sport

Continuă tradiția la Transylvania Open. Turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca ajunge la a treia ediție consecutivă în 2023

Ediția din 2023 a Transylvania Open a fost confirmată oficial. Turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca se va desfășura în perioada 14-22 octombrie 2023.
28.06.2023 | 17:06
Continua traditia la Transylvania Open Turneul WTA 250 de la ClujNapoca ajunge la a treia editie consecutiva in 2023
Transylvania Open va avea loc în perioada 14-22 octombrie. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Calendarul WTA a revenit la forma pe care o avea înainte de pandemie. Oficialii au hotărât reimplementarea turneelor din Asia în perioada de toamnă. Totuși, Transylvania Open a reușit să își mențină locul în calendar. Informația a fost confirmată atât de organizatorii turneului de la Cluj-Napoca, cât și de WTA.

Transylvania Open ajunge la a treia ediție consecutivă în 2023

Transylvania Open va avea loc în perioada 14-22 octombrie 2023 și va ajunge la cea de-a treia ediție consecutivă. În 2021, competiția de pe hard indoor a fost câștigată de Anett Kontaveit, iar anul trecut a triumfat rusoaica Anna Blinkova.

ADVERTISEMENT

Meciurile vor avea loc în sala BT Arena Cluj. Patrick Ciorcilă, directorul turneului de la Cluj-Napoca, s-a luptat din greu pentru ca Transylvania Open să rămână în calendarul WTA. Mai mult decât atât, organizația tenisului feminin a anunțat inițial o variantă de calendar pe care nu se afla turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca.

Patrick Ciorcilă a continuat să rămână în strânsă legătură cu oficialii WTA. „Practic, turneul a fost out, dar am luptat până în ultimul moment, chiar asta pot să zic că am făcut, adică i-am înnebunit cu telefoane, cu mail-uri, am încercat să le explic cât de important e pentru România, pentru noi, pentru tenisul românesc să ținem turneul ăsta aici. 

ADVERTISEMENT

Și ei au văzut că dorința noastră e foarte mare. Bineînțeles că am avut și noroc, a fost și conjunctura – au fost niște schimbări la un turneu din China, care nu s-a mai întâmplat, iar noi am fost acolo. Dar dacă noi nu eram așa perseverenți și nu stăteam să credem până în ultimul moment, cu siguranță nu s-ar fi întâmplat nici așa”, a declarat Patrick Ciorcilă, conform treizecizero.

Sorana Cîrstea va juca în premieră la Transylvania Open

Sorana Cîrstea va lua startul în premieră la turneul de la Transylvania Open. Totodată, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor participa la competiția de pe hard-ul de la Cluj-Napoca. Cele trei sportive, prezente pe tabloul principal la Wimbledon, se află pe afișul de prezentare.

ADVERTISEMENT

Elina Svitolina, Karolina Muchova, Barbora Krejcikova, Eugenie Bouchard sau Emma Răducanu sunt câteva dintre numele mari din tenis care se află pe lista organizatorilor pentru a le aduce la Transylvania Open. Turneul din Ardeal va avea loc chiar înainte de Turneul Campioanelor.

Astfel, în dorința de a acumula puncte pentru WTA Finals, sportivele de top ar putea să ia cu asalt Transylvania Open. În 2021, Anett Kontaveit a câștigat trofeul după o finală cu Simona Halep și s-a calificat in extremis la WTA Finals, unde avea să joace finala.

ADVERTISEMENT

Transylvania Open va fi unica întrecere europeană în perioada de toamnă, în avalanșa de turnee asiatice. La prima ediție, competiției din țara noastră i-a lipsit doar trei voturi pentru a deveni cel mai bun turneu de categorie 250 al sezonului.

La a doua ediție, din 2022, Transylvania Open a câștigat această distincție. „Fanii trebuie să stea aproape de jucătoare, pentru că jucătoarele au nevoie de acești fani. Au nevoie de încurajările lor, au nevoie de mesajele lor pozitive și mai departe, pentru că nu se compară niciun feeling cu a juca acasă și cu a avea oamenii alături.

Deci îi sfătuiesc pe toți să stea aproape de jucătoare, să le urmărească. Și le mulțumim pentru tot!”, a mai spus Patrick Ciorcilă.

ADVERTISEMENT