Anett Kontaveit a luat cu surprindere lumea tenisului înainte de turneul de la Wimbledon. Fosta ocupantă a locului 2 WTA a anunțat că se retrage la doar 27 de ani, din cauza unor probleme la spate. Jucătoarea din Estonia va face pasul înapoi după întrecerea de la All England Club.
Anett Kontaveit (79 WTA), fostă câștigătoare la Transylvania Open, la Cluj-Napoca, în 2021, a anunțat că se retrage prematur din tenis din cauza unor probleme la spate. Anunțul a fost făcut de estoniancă pe pagina oficială de Instagram.
După mai multe investigații detaliate și în urma consultărilor cu echipa medicală, Anett Kontaveit a luat decizia de a pune capăt carierei în „sportul alb”. Ultimul turneu al lui Anett Kontaveit va avea loc la începutul lunii viitoare, la Wimbledon.
„Astăzi vă anunţ că îmi închei cariera. După mai multe vizite la doctor şi consultări cu echipa mea medicală am fost anunţată că am o degenerare a discurilor lombare la spate. Acest lucru nu îmi permite să mă antrenez la aceeaşi intensitate sau să particip în continuare la competiţii. Aşadar, îmi e imposibil să continui la un nivel atât de ridicat.
Tenisul mi-a oferit şi m-a învăţat multe şi sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru. A fost important pentru mine să aduc steagul Estoniei pe terenurile de tenis şi să pot juca în faţa suporterilor şi a fanilor din toată lumea.
Sunt pregătită pentru noile provocări pe care le voi avea după ultimul efort pe care îl voi depune din postura de jucătoare profesionistă de tenis – să mă bucur şi să joc cât mai bine la Wimbledon”, a scris Anett Kontaveit pe Instagram.
Anett Kontaveit a înregistrat cea mai bună clasare din carieră în iunie 2022, când s-a clasat pe locul 2 în ierarhia WTA. În perioada 2021-2022, nordica a doborât o serie de recorduri, devenind cea mai bine clasată jucătoare de tenis din Estonia.
Totodată, Anett Kontaveit se poate lăuda cu titul de singura jucătoare din Estonia care s-a calificat la Turneul Campioanelor. La finalul anului 2021, fostul loc 2 mondial pierdea în ultimul act. De-a lungul carierei, Anett Kontaveit a câștigat 6 titluri WTA și a jucat în alte 10 finale.
„Accidentarea mea, vorbind în mod specific, se referă la modificările degenerative ale discurilor lombare din coloana vertebrală și la iritația datorată unei accidentări anterioare la coapsa stângă. O tratez cu exerciții speciale și fizioterapie”, spunea Anett Kontaveit despre accidentarea la spate.