Controversata Catinca Nistor, aflată în centrul mai multor scandaluri, și-a încheiat oficial mandatul la șefia ICR Londra. Anunțul oficial a fost făcut joi, 18 mai, de către președintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman.
În primăvara lui 2022, Catinca Maria Nistor, actriță și prezentatoare TV, era numită șefă la ICR Londra, după o audiere în Parlament. ”Bună ziua tuturor, mă numesc Catinca Maria Nistor, absolventă a Facultății de Drept, absolventă a London School of Economics, absolventă a Universității Naționale de Teatru și Cinematografie, absolventă și a cursului de manager cultural organizat de Ministerul Culturii”, se prezenta aceasta, în Legislativ.
Încă din primele luni, activitatea acesteia a fost presărată cu scandaluri și controverse. Anul trecut, Libertatea a scris că șefa ICR din Marea Britanie a refuzat locuința de stat și a ales să-și închirieze un apartament de lux.
Pentru acest imobil, statul român plătea o chirie lunară uriașă: 6.500 de lire. După apariția în spațiul public a informațiilor, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a dispus rezilierea contractului de închiriere.
Acest lucru nu a fost însă posibil, din cauza prevederilor din contractul încheiat de Catinca Nistor. Statul român s-a văzut obligat să plătească 78.000 de lire pentru acest apartament, mai nota sursa citată.
Scandalurile cu șefa ICR Londra, Catinca Nistor, nu s-au oprit aici. Pe 1 martie 2023, Institutul Cultural Român (ICR) din Londra a organizat un spectacol de Mărțișor. La eveniment a fost invitat și un violoncelist care a susținut un recital
Momentul său ar fi inclus și o piesă despre care unii au afirmat că ar fi manea. La un moment dat, chiar șefa de atunci a ICR, Catinca Maria Nistor, s-a apucat de cântat ”Mocioriță cu trifoi”.
După acest episod controversat, șeful ICR a spus că momentul artistic nu a avut aprobarea conducerii instituției. Pe 9 martie, Liviu Sebastian Jicman a cerut revocarea Catincăi Roman.
Acum, la câteva luni distanță, Catinca Nistor pleacă oficial de la ICR. ”Doamna Nistor şi-a încheiat mandatul. Urmează să înaintez o propunere pentru funcţia de director al ICR Londra, după o atentă analiză”, a precizat Liviu Jicman pentru News.ro.