Un copil dintr-un centru de tip familial a fost lovit cu pumnii de o asistentă. Băiețelul, în vârstă de 9 ani, a trecut prin momente de groază, fiind agresat de una dintre persoanele care ar fi trebuit să îl protejeze.
Totul s-a întâmplat luni dimineața, 4 martie, în cadrul Centrului de Tip Familial Ștefănești, din județul Argeș. Angajata instituției s-ar fi urcat pe el, iar apoi l-ar fi lovit. Motivul este incredibil.
Potrivit presei locale, băiețelul ar fi refuzat să ia anumite medicamente pe care femeia trebuia să i le administreze. Copilul a spus că preferă să înghită pastilele după ce va mânca micul dejun, pentru a nu le lua pe stomacul gol.
În acel moment, asistenta centrului, în care minorul este instituționalizat, s-a enervat la culme și a reacționat violent. Totul a ieșit la iveală în după-amiaza zilei de luni, când copilul a povestit totul unui educator al centrului.
Reprezentantul instituției a considerat că trebuie să ia măsuri și a mers împreună cu copilul la poliție. Aici a fost depusă o plângere împotriva asistentei care l-a bătut pe minorul în vârstă de 9 ani.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de purtare abuzivă. De asemenea, educatorul și-a informat superiorii cu privire la acest caz. Reprezentanții DGASPC Argeș și cei ai Consiliului Județean au fost și ei sesizați.
„La data de 04 martie a.c., minorul în cauză, însoțit de un reprezentant legal din cadrul Centrului de Tip Familial unde minorul se află instituționalizat, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Ștefănești, unde a declarat, verbal și în scris, faptul că, în dimineața aceleiași zile, ar fi fost agresat fizic de către o angajată a centrului”, a transmis IPJ Argeș.
Copilul a ajuns la Serviciul de Medicină Legală Argeș, pentru a fi efectuată o expertiză. Cercetările continuă în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, conform polițiștilor argeșeni.
Un alt caz șocant, petrecut la Școala Nicolae Titulescu din București, a ajuns în atenția publică. Un elev ar fi fost abuzat de colegi, de două ori, chiar în toaleta unității de învățământ. Părinții susțin că reprezentanții școlii ar fi încercat să mușamalizeze cazul.
Ministerul Educației a aflat despre acest incident din presă și a trimis Corpul de Control la instituția respectivă. Marți, directoarea de la “Nicolae Titulescu” și-a dat demisia.