Naționala României s-a calificat la EURO 2024 după o pauză de 8 ani, performanță de la care oamenii implicați în fenomen se așteaptă să reprezinte un imbold pentru fotbalul românesc. FANATIK a analizat cum au evoluat cotele ”tricolorilor” după calificarea la EURO 2024 și, paradoxal, valoarea de piață a majorității tricolorilor a scăzut.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, doar șapte jucători au ieșit pe plus după preliminariile terminate pe locul 1, în fața Elveției, marea favorită a grupei I, și a principalelor contracandidate, Israel și Kosovo.
Cei șapte sunt: Radu Drăgușin (Genoa), Florinel Coman, Darius Olaru (ambii de la FCSB), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Horațiu Moldovan (Rapid), Denis Drăguș (Gaziantep) și Cristi Manea (CFR Cluj).
Cea mai mare creștere a valorii de piață a înregistrat-o fundașul central Radu Drăgușin, 21 de ani. În martie 2023, când a început campania de calificare la turneul final din Germania, cel ce avea să devină cel mai în vogă fotbalist român al momentului, era cotat la 5 milioane de euro.
După cele 10 meciuri jucate pentru România, toate ca titular, 9 ca integralist, dar și datorită contribuției importante la promovarea formației Genoa în Serie A, unde a făcut, de asemenea, meciuri foarte bune, prețul ”tricolorului” a ajuns în decembrie 2023 la 20 de milioane de euro. Cea mai mare cotă din carieră. Un salt extraordinar de 15 milioane de euro, în numai 9 luni!
La polul opus se află Răzvan Marin, 27 de ani, unul dintre liderii naționalei. În ciuda aportului său la obținerea calificării la EURO 2024, valoarea de piață a mijlocașului de la Empoli s-a ”depreciat” foarte mult în 2023.
Nici mai mult, nici mai puțin, decât 5,5 milioane de euro, de la 8 milioane de euro, cât indica transfermarkt.de la 11 noiembrie 2022, la 2,5 milioane de euro, ultima actualizare din 20 decembrie 2023.
Practic, Răzvan Marin, 51 de selecții, a revenit la cota pe care o avea stabilită în urmă cu șase ani, la Standard Liege. În ianuarie 2017, când a fost transferat de la Viitorul, mijlocașul era evaluat la două milioane de euro.
Florinel Coman, 25 ani, și-a adăugat 2,5 milioane de euro la valoarea de piață în perioada campaniei de calificare. Extrema stângă și-a îmbunătățit cota, de la 2,5 milioane de euro, la 21 decembrie 2022, la 5 milioane de euro, la 22 decembrie 2023.
Este cea mai spectaculoasă ascensiune înregistrată de ”Mbappe” după prăbușirea continuă, din cauza accidentărilor, începută din martie 2020, de la cota de 6 milioane de euro, punctul maxim atins ca valoare de piață.
Coman nu a jucat bine doar la națională, în cele șapte partide din preliminarii. El a avut evoluții foarte bune și în campionat, fiind principalul realizator al liderului FCSB, împreună cu Darius Olaru.
Darius este un alt ”tricolor” căruia i-a crescut semnificativ cota anul trecut, cu 1,2 milioane de euro. Mai exact, de la 5,3 milioane de euro la 6,5 milioane euro, cel mai înalt prag al carierei sale.
Vladimir Screciu, 23 de ani, de la Universitatea Craiova, a profitat din plin de șansa oferită de selecționerul Edi Iordănescu.
Titularizat surprinzător în meciul memorabil cu Elveția (2-2), de la Lucerna, ca mijlocaș central, Screciu s-a dovedit a fi o piesă importantă în angrenajul echipei naționale, pentru asigurarea echilibrului dintre apărare și faza de construcție.
Fotbalistul Craiovei a jucat patru meciuri în preliminarii, iar evoluția lui în tricoul primei reprezentative s-a concretizat printr-un bonus de 1,1 milioane de euro la cota sa de marketing.
Astfel, Screciu a ajuns să fie evaluat la 2,2 milioane de euro. Cea mai mare valoare de piață din carieră.
Denis Drăguș este un caz aparte. Fotbalistul de 24 de ani, evidențiat după amicalele din noiembrie 2022, cu Slovenia (1-2), când a și marcat, și Moldova (5-0), nu a fost convocat de Edi Iordănescu pentru primele patru meciuri din preliminarii, din martie și din iunie, pentru că nu juca nicăieri.
Situația lui Drăguș s-a deblocat pe 30 iunie 2023, când Standard Liege l-a împrumutat la Gaziantep.
Atacantul și-a regăsit repede forma sub comanda lui Marius Șumudică și a devenit golgheterul echipei turce. Selecționerul a apelat la Drăguș pentru ultimele patru partide de foc din grupă, octombrie – noiembrie, și l-a titularizat încă de la prima întâlnire, extremă stânga, cu Belarus (0-0), la Budapesta.
Edi Iordănescu a mizat pe Denis din primul minut și contra Israelului (2-1), victorie care a consființit calificarea României la EURO 2024. Din iunie până în decembrie, cota lui Denis Drăguș a crescut cu 200.000 de euro.
1. Radu Drăgușin (Genoa/21 de ani – fundaș central)
5 mil. euro (20.03.2023) – 20 mil. euro (20.12.2023)
Cât i-a crescut cota: 15 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 10/855
Cea mai mare valoare de piață: 20 mil. euro (20.12.2023/Genoa)
2. Florinel Coman (FCSB/25 ani – extremă stânga)
2,5 mil. euro (21.12.2022) – 5 mil. euro (22.12.2023)
Cât i-a crescut cota: 2,5 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 7/432
Goluri marcate: 1
Cea mai mare valoare de piață: 6 mil. euro (23.03.2020/FCSB)
3. Darius Olaru (FCSB/25 ani – milocaș ofensiv)
5,3 mil. (21.12.2022) – 6,5 mil. euro (22.12.2023)
Cât i-a crescut cota: 1,2 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 6/141
Cea mai mare valoare de piață: 6,5 mil. euro (22.12.2023/FCSB)
4. Vladimir Screciu (Universitatea Craiova/23 ani – mijlocaș central/fundaș central)
1,1 mil. (21 decembrie 2022) – 2,2 milioane de euro
Cât i-a crescut cota: 1,1 mil. euro
Meciuri/minute jucate în preliminarii EURO 2024: 4/328
Cea mai mare valoare de piață: 2,2 mil. euro (22.12.2023/Univ. Craiova)
5. Horațiu Moldovan (Rapid/25 ani – portar)
1,8 mil. (21 decembrie 2022) – 2,6 mil. (22 decembrie 2023)
Cât i-a crescut cota: 800.000 euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 8/720
Cea mai mare valoare de piață: 2,6 mil. (22.12.2023/Rapid)
6. Denis Drăguș (Gaziantep/24 ani – atacant/extremă stânga)
1,4 mil. euro (12.06.2023) – 2 mil. euro (21.12.2023)
Cât i-a crescut cota: 600.000 euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 3/160
Cea mai mare valoare de piață: 2 mil. euro (21.12.2023/Gaziantep)
7. Cristian Manea (CFR Cluj)
3 mil. euro (21.12.2022) – 3,2 mil. euro (22.12.2023)
Cât i-a crescut cota: 200.000 euro
Meciuri/minute jucate în preliminarii EURO 2024: 4/360
Cea mai mare valoare de piață: 4 mil. euro (18.06.2019/CFR Cluj)
Dintre cei 21 de tricolori care au jucat mai mult de trei meciuri în preliminariile EURO 2024 (25 martie – 21 noiembrie 2023), 12 au terminat anul 2023 cu o cotă sub valoarea celei pe care o aveau la începutul campaniei. În capul listei sunt liderii Răzvan Marin și Nicolae Stanciu, care a scăzut cu 1,5 milioane de euro.
Cei doi sunt urmați de Ianis Hagi, omul cu golul calificării din meciul cu Israel (2-1), de Valentin Mihăilă, ”eroul” de la Lucerna, cu ”dubla” senzațională din finalul meciului cu Elveția (2-2).
Tot în această categorie îl găsim și pe Olimpiu Moruțan, ”tricolorul” cu cele mai multe pase decisive (4), cel care, atâta timp cât a fost pe teren, naționala nu a primit niciun gol!
1. Răzvan Marin (Empoli/27 ani – mijlocaș central)
8 mil. euro (11.11.2022) – 2,5 mil euro (20.12.2023)
Cât i-a scăzut cota: 5,5 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 8/534
Goluri marcate/pase: 1/2
Cea mai mare valoare de piață: 15 mil. euro (6.03.2021/Cagliari)
2. Nicolae Stanciu (Damac FC/30 ani – mijlocaș ofensiv)
6,5 mil. euro (6.01.2023) – 5 mil. euro (15.12.2023)
Cât i-a scăzut cota: 1,5 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 10/827
Goluri marcate: 3
Cea mai mare valoare de piață: 8 mil. euro (20.10.2016/Anderlecht)
3. Ianis Hagi (Alaves/25 ani – mijlocaș ofensiv)
5 mil. (22 martie 2023) – 3,5 mil. (22 decembrie 2023)
Cât i-a scăzut cota: 1,5 mil. euro
Meciuri/minute jucate în preliminarii EURO 2024: 7/317
Goluri/pase decisive: 2/1
Cea mai mare valoare de piață: 7 mil. de euro (31.12.2021/Rangers)
4. Valentin Mihăilă (Parma/23 ani – extremă stânga)
3,5 mil. euro (20 martie 2023) – 2 mil. euro (2 decembrie 2023)
Cât i-a scăzut cota: 1,5 mil. euro
Meciuri/minute jucate în preliminarii: 7/171
Goluri marcate: 3
Cea mai mare valoare de piață: 8,5 mil. euro (23 martie 2021/Parma)
5. Marius Marin (Pisa/25 ani – mijlocaș central)
3 mil. euro (22 decembrie 2022) – 1,6 mil. euro (2 decembrie 2023)
Cât i-a scăzut cota: 1,4 mil. euro
Meciuri/minute jucate în preliminarii: 7/320
Cea mai mare valoare de piață: 3 mil. euro (29.12.2021/Pisa)
6. Olimpiu Moruţan (Ankaragucu/24 ani – extremă dreapta)
5 mil. euro (22.12.2022) – 4 mil. euro (21.12.2023)
Cât i-a scăzut cota: 1 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 9/436
Pase decisive: 4
Cea mai mare valoare de piață: 5 mil. euro (12.10.2021/Galatasaray)
7. Alexandru Cicâldău (Konyaspor/26 ani – mijlocaș ofensiv)
5 mil. euro (15.12.2022) – 4 mil. euro (21.12.2023)
Cât i-a scăzut cota: 1 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 7/230
Cea mai mare valoare de piață: 9 mil. euro (10.12.2021/Galatasaray)
8. George Pușcaș (Genoa/27 ani – atacant)
3 mil. euro (22.12.2022) – 2 mil. euro 20.12.2023)
Cât i-a scăzut cota: 1 mil. euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 6/271
Goluri marcate: 1
Cea mai mare valoare de piață: 6 mil. euro (17.10.2019/Reading)
9. Dennis Man (Parma / 25 ani – extremă dreapta)
4 mil. euro (martie 2023) – 5 mil. euro (27 decembrie 2023)
Cât i-a crescut cota: 1 mil. euro
Meciuri/minute jucate în preliminarii: 4/260
Goluri marcate: 1
Cea mai mare valoare de piață: 11 mil. euro (martie 2021/Parma)
10. Andrei Burcă (Al-Okhdood/30 de ani – fundaș central)
4 mil. euro (21.12.2022) – 3,2 mil. euro (15 decembrie 2023)
Cât i-a scăzut cota: 800.000 euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 10/873
Goluri marcate: 1
Cea mai mare valoare de piață: 4 mil. euro (3.06.2022/CFR Cluj)
11. Deian Sorescu (Rakow/26 de ani – mijlocaș dreapta)
1,5 mil. euro (16.11.2022) – 1,2 mil. euro (29.12.2023)
Cât i-a scăzut cota: 300.000 euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 5/376
Cea mai mare valoare de piață: 1,9 mil. euro (22.12.2021/Dinamo)
12. Denis Alibec (Muaither SC/33 ani – atacant)
900.000 euro (21.12.2022) – 800.000 euro (27.11.2023)
Cât i-a scăzut cota: 100.000 euro
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 9/522
Goluri marcate: 3
Cea mai mare valoare de piață: 3 mil euro (1.06.2017/FCSB)
1. Andrei Rațiu (Rayo Vallecano/25 ani – fundaș dreapta)
1,5 mil. euro (24.03.2023) – 1,5 mil. euro (22.12.2023)
Meciuri/minute jucate preliminarii EURO 2024: 5/450
Cea mai mare valoare de piață: 1,5 milioane de euro (24.03.2023)
2. Nicușor Bancu (Universitatea Craiova/31 ani – fundaș stânga)
1,5 mil. euro (21 decembrie 2022) – 1,5 mil. (22 decembrie 2023)
Meciuri/minute jucate în preliminarii: 6/540
Cea mai mare valoare de piață: 2,5 mil. euro (18.06.2019/Univ. Craiova)
H. Moldovan – Rațiu, R. Drăgușin, A. Burcă, Bancu – R. Marin, Screciu – D. Man, N. Stanciu, Fl. Coman – Alibec