Fotbal international

Barcelona l-a transferat pe Coutinho. Ce număr şi-a ales starul brazilian. Reacţia lui Klopp: “Am făcut tot ce era omeneşte posibil”

Philippe Coutinho a fost transferat de FC Barcelona după mai multe lungi de negocieri intense între cele două formaţii. Klopp a reacţionat după transfer
06.01.2018 | 18:44
Barcelona la transferat pe Coutinho Ce numar sia ales starul brazilian Reactia lui Klopp Am facut tot ce era omeneste posibil
ADVERTISEMENT

Update, ora 21:46. Jurgen Klopp a reacţionat pentru site-ul oficial al lui Liverpool după transferul lui Coutinho: “Philippe a insistat în discuţiile cu mine, cu patronii şi chiar cu ceilalţi jucători că era disperat să obţină acest transfer. Pot să le spun suporterilor lui Liverpool că noi, în calitate de club, am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a-l convinge pe Phil că a rămâne la Liverpool este la fel de atractiv ca a pleca în Spania, dar el era 100% decis în legătură cu viitorul său. Este visul său”, a spus Klopp pentru site-ul lui Liverpool. 


Update, ora 19:33. Transferul lui Coutinho la Barcelona a fost perfectat! Liverpool încasează 162 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului brazilian. După îndelungi negocieri, catalanii şi oficialii lui Liverpool au ajuns la un acord. Presa engleză scrie că brazilianul nu a mai trecut pe la colegi să îşi ia la revedere. 

ADVERTISEMENT

Coutinho a semnat un contract valabil 5 ani cu FC Barcelona. Brazilianul va pleca în acest weekend la Barcelona, acolo unde va efectua vizita medicală, prezentarea oficială fiind programată luni. Cel mai probabil, Coutinho va avea numărul 7 pe tricou la Barcelona. Actualmente, tricoul este purtat de Arda Turan, dar turcul este în dizgraţia conducerii şi va fi vândut. Astfel, catalanii îi vor face pe plac lui Coutinho, care a vrut acest număr. 


Brazilianul de la Liverpool este dat ca şi transferat de Liverpool la Barcelona de către jurnalişti catalani şi urmează să fie anunţat oficial săptămâna viitoare. El Mundo Deportivo, ziarul de casă al Barcelonei, a prezentat pe larg venirea mijlocaşului la trupa blaugrana.

ADVERTISEMENT

“Toată lumea este în stare de alertă, inclusiv securitatea”, au scris cei de la El Mundo. Jurnaliştii spanioli au aflat că prezentarea lui Philippe Coutinho urmează să aibă loc luni, între orele 10 şi 12 (ora Spaniei). Brazilianul nu a fost inclus în lotul celor de la Liverpool în ultimele două meciuri contra celor de la Burnley şi Everton.

Barcelona ar putea să plătească 160 de milioane de euro pentru Coutinho

Şefii de pe Camp Nou se pare că au o sensibilitate faţă de mijlocaşul ofensiv al lui Liverpool şi au plusat încă 10 milioane de euro la cele 150 pe care le oferise iniţial. Barcelona va achita 120 de milioane de euro în momentulul transferului, iar restul sumei urmează să fie virată în mai multe tranşe.

ADVERTISEMENT

Coutinho a fost cumpărat în 2013 de la Inter Milano în schimbul a 13 milioane de euro şi a bifat 201 meciuri pentru Liverpool. Brazilianul a avut un sezon anterior excelent sub comanda lui Jurgen Klopp, cel care a anunţat că jucătorul este accidentat în acest moment, dar lucrurile se pare că stau puţin altfel. 

201 meciuri are Coutinho la Liverpool

54 de goluri a marcat

Tags: