Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Belgia – Suedia, întrerupt după un atac terorist, nu se va mai juca! Ce a hotărât UEFA

Partida dintre Belgia și Suedia, suspendată la pauză din cauza unui atentat terorist care a avut loc la Bruxelles, nu va mai fi reluată.
19.10.2023 | 16:19
Belgia  Suedia intrerupt dupa un atac terorist nu se va mai juca Ce a hotarat UEFA
Partida Belgia - Suedia, din preliminariile Euro 2024, care a fost întreruptă la pauză din cauza unui atac terorist petrecut înaintea jocului și în care și-au pierdut viața doi suporteri ai oaspeților, nu va mai fi reluată. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT
19-10-2023
13:30

Belgia - Suedia, încheiat definitiv cu scorul de 1-1

Partida Belgia – Suedia, din preliminariile Euro 2024, care a fost întreruptă la pauză din cauza unui atac terorist petrecut înaintea jocului și în care și-au pierdut viața doi suporteri ai oaspeților, nu va mai fi reluată.

UEFA a decis ca întâlnirea să nu mai continue, iar rezultatul de la pauză, 1-1, să fie cel final. Astfel, fiecare echipă primește câte un punct în clasamentul Grupei F. Hotărârea nu afectează în niciun fel situația din grupă, deoarece Belgia este deja calificată la Euro 2024, în timp ce Suedia nu mai avea nicio șansă să prindă unul din primele două locuri.

”Pentru a lua această decizie, Comitetul Executiv a luat act de faptul că s-a dovedit imposibil să se joace partea rămasă a meciului în ziua următoare. Ambele federații, având în vedere circumstanțele, și-au exprimat în mod explicit dorința de a nu juca partea de meci rămasă și de a considera rezultatul de la pauză (1-1) drept final.

Rezultatul acestui meci nu afectează clasamentul Grupei F, deoarece Belgia este deja calificată matematic la turneul final UEFA Euro 2024 (împreună cu Austria), iar Suedia este eliminată matematic.

Programul încărcat nu permite folosirea vreunei date în viitoarea fereastră internațională din noiembrie, când trebuie să se încheie faza preliminară a grupelor a competiției, urmând să fie urmată de tragerea la sorți a play-off-ului și a turneului final”, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al UEFA.

17-10-2023
08:01

Teroristul a fost ucis de Poliție, informație confirmată

Parchetul Federal a confirmat că Abdesalem Al Guilani, 45 de ani, a murit în urma rănilor provocate după intervenția Poliției. Fusese împușcat într-o cafenea din Bruxelles, marți dimineață, după aproximativ 12 ore de căutări. 

ATENTAT TERORIST inainte de Belgia - Suedia | TOTUL despre TRAGEDIA de la Bruxelles

17-10-2023
07:43

Filmul complet al evenimentelor și motivul pentru care fanii suedezi ar fi fost ținta

Mai bine de 12 ore de groază la Bruxelles, până când marți dimineață a fost în cele din urmă prins atacatorul. Abdasalem Al Guilani a fost împușcat în piept în jurul orei 8:30 a României, într-o cafenea din cartierul Schaerbeek, zonă centrală din Bruxelles.

Atacatorul a fost resuscitat la fața locului și în acest moment nu sunt informații confirmate dacă a murit în drum spre spital sau este încă în viață. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă atacul a fost la întâmplare, sau tunisianul de 45 de ani chiar a dorit să ucidă fani suedezi.

O ipoteză a anchetatorilor este aceea că Abdasalem Al Guilani ar fi atacat cetățeni suedezi ca o răzbunare după ce la începutul lunii septembrie a mai fost ars un Coran, la Malmo. În orașul din sudul Suediei există o importantă comunitate de musulmani. Au urmat proteste extrem de violente pe străzi.

A fost al doilea incident în care un Coran a fost ars în Suedia, după ce în luna iulie, la Stockholm, a avut loc un incident identic. Și atunci au fost proteste extrem de violente.

“Gradul de risc al partidei cu Suedia fusese mai ridicat din cauza evenimentelor din ultima perioadă din Israel și Gaza. Dar nu ne-am gândit la faptul că fanii suedezi ar putea fi ținte. Nu luasem în calcul evenimentele care s-au petrecut în ultimele luni în Suedia”, a explicat Philippe Close, primarul orașului Bruxelles.

Modul în care a acționat teroristul pare să confirme ideea că suedezii au fost ținte. La momentul atacului, Abdasalem Al Guilani mergea pe scuter cu mitraliera în mână. I-a atacat pe fanii suedezi imediat ce aceștia au coborât din taxi. Cele două victime au încercat să fugă într-o clădire din apropiere, iar tunisianul i-a urmărit. Nu a continuat să împuște la întâmplare pe stradă, ci i-a urmărit pe cei doi. 

Victimele au încercat să cheme liftul pentru a scăpa de terorist, dar nu au avut timpul necesar. Pe imagini se poate vedea cum Abdusalem îi împușcă și mai trage o dată după ce se aflau la pământ.

Timp de aproximativ 12 ore, Abdesalem a fost căutat de Poliție. Nu a mai făcut și alte victime, ceea ce din nou pare o confirmare că suedezii au fost ținta sa. Într-un video în care își explica faptele, tunisianul chiar se laudă că a ucis fani suedezi.

17-10-2023
06:55

Suspectul a fost împușcat, există informații neconfirmate că a murit

Ministerul de Interne din Belgia a confirmat că Abdadsalem L., 45 de ani, a fost împușcat în piept de Poliție la Bruxelles. Suspectul pentru atentatul terorist de luni seară a fost împușcat într-o cafenea din cartierul Schaerbeek.

Există informația că ar fi murit în drum spre spital, dar nu a fost confirmată încă. Cert este că a fost împușcat în piept și resuscitat la fața locului. Preluat apoi de o Salvare.

În posesia suspectului a fost găsită și arma folosită în atentatul terorist. “Este o altă confirmare pentru noi că suspectul era cel vinovat de actul terorist. Dar ancheta continuă. Au fost luate amprente din zonă”, a explicat Annelies Verlinden, Ministru de Interne al Belgiei. Nu există răniți printre polițiști.

17-10-2023
04:53

Suspectul a fost arestat la Bruxelles

Poliția din Bruxelles a anunțat marți dimineață că suspectul pentru atacul terorist în care au fost uciși doi suedezi a fost reținut. “Suspectul a fost reținut după ce a avut loc și un schimb de focuri”, a precizat Eric van Duyse, purtătorul de cuvânt al Poliției.

Nu a fost oferită o informație dacă suspectul a fost rănit în timpul intervenției Poliției. Pe parcursul întregii nopți Abdesalem L, 45 de ani, a fost căutat de forțele de ordine.

16-10-2023
21:43

Forțele de securitate înarmate au pătruns în arenă

În incinta stadionului și-au făcut apariția trupe de ordine înarmate, pentru a oferi protecție celor peste 35.000 de oameni prezenți în tribune.

S-a făcut din nou apel la calm și se incearcă evacuarea arenei în maximum jumătate de oră, în condiții de maximă securitate.

16-10-2023
21:35

Suporterii nu au fost lăsați să părăsească tribunele

În zona stadionul alerta teroristă este de nivelul 4, cel mai ridicat, în timp ce în restul țării este de nivel 3. La stația de amplificare s-a făcut apel la calm și s-a anunțat că nimeni nu are voie să părăsească arena.

Rămași în tribune, cei peste 35.000 de spectatori au cântat în cor „Tous ensemble” (Toți împreună), în timp ce cei aproximativ 200 de suporteri ai echipe nordice au fost primiți în sala de conferințe.

Fani suedezi in sala de conferinte

 

16-10-2023
21:25

Atacatorul s-a lăudat pe internet cu crimele comise

Conform jurnaliștilor de la „Het Laaste Nieuws”, autorul atentatului terorist este cunoscut de autorități ca fiind o persoană extrem de radicală. El locuiește în zona Schaerbeek, una dintre cele 19 comune din regiunea capitalei Belgiei, dar nu a fost prins încă de Poliție.

Sursa citată mai susține că agresorul, care era îmbrăcat într-o vestă portocalie, după cum se vede și pe filmările oamenilor din zonă, este membru al grupării jihadiste Statul Islamic și s-a lăudat pe internet cu fapta comisă. El a postat pe rețelele de socializare „Am omorât trei suedezi” (a tras asupra a trei suporteri suedezi, dar a ucis numai doi), și-a spus numele, după are a continuat: „Trăim și murim pentru crezul nostru”.

Autorul atentatului terorist de la Bruxelles. foto: captură „Het Laaste Nieuws”
16-10-2023
21:12

Selecționerul Suediei la aflarea tragicei vești: „În ce fel de lume trăim?”

Janne Andersson, selecționerul Suediei, a reacționat foarte dur la aflarea veștii că doi suporteri ai naționalei sale au fost uciși în atentatul terorist de la Bruxelles. El susține că delegația suedeză a aflat abia la pauză despre ceea ce s-a întâmplat și atunci s-a luat în unanimitate decizia de a nu mai ieși pe teren în repriza secundă.

„În ce fel de lume trăim? Absolut dezgustător! Decizia de la pauză a fost evidentă, nu putem juca. E tragic și ne gândim la cei afectați și la rudele lor. Nu am știut nimic înainte de meci! Nu am mai fi jucat fotbal în asemenea condiții! Am vorbit la pauză și am oprit meciul, belgienii au fost total de acord. Nu avem cum să mai jucăm”, a declarat Janne Andersson.

„Jucătorii au fost informați la pauză de cele întâmplate. Ei și belgienii au cerut UEFA să întrerupă partida. A fost cea mai bună decizie”, a spus și Fredrik Reinfeldt, președintele Federației Suedeze de Fotbal.

16-10-2023
20:24

Meciul Belgia - Suedia a fost suspendat la pauză

Conform informațiilor oferite de presa belgiană, se pare că este vorba de un atentat terorist. Publicația Sudinfo.be scrie că bărbatul care a comis atentatul a coborât de pe o motocicletă și a strigat „Allahu akbar” (n.r. „Allah e mare”) înainte de a deschide focul asupra celor doi suporteri suedezi.

Deși s-a pus problema ca meciul să nu se mai dispute, acesta a început conform programării inițiale. Totuși, la pauză, la auzul veștilor groaznice, jucătorii suedezi au refuzat să reintre pe teren și au cerut ca partida să fie întreruptă, ceea ce s-a și întâmplat.

Acum problema autorităților este de a-i scoate în siguranță de pe stadion pe cei peste 35.000 de spectatori, nivelul de alertă teroristă fiind ridicat la nivelul 4, cel mai ridicat posibil.

Conform presei belgiene, doi suporteri ai naționalei Suediei, care purtau tricourile naționalei, au fost împușcați în plină stradă, mai precis în Saincteletteplein, o zonă din Bruxelles.

Crimă înainte de Belgia – Suedia

O crimă odioasă s-a petrecut chiar înaintea duelului dintre Belgia și Suedia, doi fani ai nordicilor fiind împușcați în plină stradă, în Bruxelles. Conform jurnaliștilor de la Het Laatste, poliția a înconjurat zona, însă niciun suspect nu a fost arestat încă.

ADVERTISEMENT

Într-un video postat pe rețelele de socializare, se vede un bărbat pe un scuter, îmbrăcat într-o vestă fosforescentă de culoare portocalie și cu o cască albă, care împușcă un om aflat în preajma unor blocuri.

Incidentul s-a petrecut la aproximativ 5 kilometri de „King Baoudouin Stadium”, arena pe care se joacă meciul dintre Belgia și Suedia pentru calificarea la EURO 2024.

ADVERTISEMENT

„Am fost șocat și am rămas împietrit imediat cum am auzit că se trage cu pistolul!”, a povestit devastat un martor la crimă, speriat de ce s-a întâmplat în fața ochilor lui.

VEZI VIDEO AICI

Belgia, deja calificată la EURO 2024

Belgia este deja calificată la EURO 2024, naționala lui Domenico Tedesco având 16 puncte acumulate în primele șase meciuri, la egalitate de puncte cu Austria, dar cu golaveraj mai bun.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte, Suedia nu mai are nicio șansă de calificare, având doar 6 puncte înaintea confruntării cu Belgia, confruntare pe care au început-o bine, Viktor Gyokeres marcând încă din minutul 15.

Este o nouă calificare a Belgiei la un turneu final, iar Romelu Lukaku, golgheterul naționalei, a vorbit despre dorința sa de a câștiga un trofeu de amploare cu echipa națională:

ADVERTISEMENT

„Mă simt foarte bine de fiecare dată când joc pentru echipa națională. Este un sentiment aparte să înscriu goluri pentru Belgia și vreau să câștig un trofeu alături de națională!”.

Forma bună arătată de Romelu Lukaku a continuat și în duelul cu Suedia, acesta marcând golul egalării din penalty, în minutul 30, fiind și golgheterul acestor preliminarii pentru EURO 2024.

  • 79 de goluri are Romelu Lukaku pentru naționala Belgiei
ADVERTISEMENT