În noaptea de Crăciun, un bărbat de 25 de ani, originar din județul Iași, l-a ucis în bătaie pe un sătmărean de 49 de ani, se pare că din cauza unei discuții în contradictoriu care a degenerat în violență fizică, scrie PresaSM.
Crima a avut loc în noaptea de duminică spre lunp, în jurul orei 02.00, pe strada Stupilor din Satu Mare. Apelul la Serviciul Unic Apeluri de Urgență a fost făcut chiar de către ucigaș, la scurtă vreme după ce a comis crima.
Cei doi bărbați era colegi de muncă, fiind ciobani la o fermă de animale din zonă. Primele indicii arată că cei doi au băut împreună în timpul serii, iar la un moment dat o discuție în contradictoriu a dus la bătaie.
Bărbatul de 49 de ani a fost ucis în bătaie, iar când polițiștii au ajuns fața locului i-au găsit trupul desfigurat și plin de sânge. Medicul nu a putut să facă altceva decât să constate decesul, iar agresorul a fost încătușat.
Sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, polițiștii criminaliști și cei de la Investigații Criminale continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele crimei. Autorul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să ajungă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
O altă crimă sângeroasă a avut loc în ziua de Ajun, în fața gării din Arad, unde a avut loc o altercație între doi bărbați, iar unul dintre ei l-a lovit pe celălalt cu cuțitul în mod repetat. Rănile au fost grave, iar victima nu a putut fi salvată.
„Unul dintre aceștia, un bărbat de 56 de ani, din Bacău, i-ar fi aplicat celuilalt, un bărbat de 27 de ani, din Lipova, mai multe lovituri cu un obiect înțepător, victima fiind transportată la spital, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
La nivelul IPJ Arad a fost constituită o echipă operativă, din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, pentru efectuarea cercetării și stabilirea stării de fapt, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor și concluziile medico-legale să fie luate măsurile de urmare care se impun”, a transmis inițial IPJ Arad.
Ulterior, poliția arădeană a revenit cu anunțul decesului persoanei rănite. „Din nefericire, victima a decedat. Cercetările se desfășoară de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar penal întocmit pentru omor, cel bănuit de săvârșirea faptei, aflat în custodia poliției, urmând a fi reținut”, au precizat polițiștii arădeni.