Criminalul profesoarei din Cernavodă a fost condamnat la închisoare. Verdictul a fost anunțat, miercuri, de magistrații constănțeni.
Tribunalul Constanța a decis, miercuri, 23 noiembrie, condamnarea unui bărbat din Medgidia, principalul suspect în cazul uciderii unei profesoare, din Cernavodă, fost psiholog al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia.
E vorba de Cosmin Romică Hărăbor, bărbatul care a omorât-o pe profesoara Cristina Palu (52 de ani), la Cernavodă. Acesta a fost condamnat la ani grei de detenție, pentru omor.
Judecătorii au dispus condamnarea bărbatului la o pedeapsă de 27 de ani și 4 luni de detenție. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile, notează Ct100.ro.
Cum s-a ajuns la această condamnare. Tribunalul Constanţa a decis condamnarea lui Romică Cosmin Hărăbor la 25 de ani de închisoare pentru omor şi la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie.
Ulterior, instanţa a contopit cele două pedepse, iar la cea mai grea, de 25 de ani, se adaugă 2 ani şi 4 luni, reprezentând o treime din pedeapsa de şapte ani de închisoare, rezultând în final pedeapsa de 27 ani şi patru luni de închisoare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a oferit detalii despre crima de anul trecut.
Profesoara de 52 de ani l-a primit în apartamentul său pe bărbatul cu aproximativ 10 ani mai tânăr, pe 6 aprilie, pentru a face niște verificări la geamurile termopan montate tot de el.
Se pare că acesta a fost doar un pretext. Motivul adevărat al vizitei fiind planul de spargere al apartamentului pe care bărbatul îl pusese la cale.
Când a sesizat că bărbatul încearcă să îi fure cheile de la apartament, femeia a început să ţipe. A fost momentul în care criminalul a imobilizat-o, i-a pus un căluş în gură ca să nu poată ţipa şi a strangulat-o cu o chingă, apoi a abandonat-o, lăsând-o cu mâinile legate.
Trupul victimei a fost descoperit în ziua de 8 aprilie 2021. Tot atunci, inculpatul a fost găsit de Poliție pe raza comunei Deleni, ocazie cu care s-a stabilit că încerca să se sinucidă, după ce înghițise otravă de şobolani şi antigel.
Inculpatul a fost condus la spital. După o primă examinare, medicii au stabilit că este în afara oricărui pericol. El a fost dus la procuror, audiat şi reţinut.