Căpitanul Rapidului a fost surprins de camere când a sărit pentru a-i despărți pe niște suporteri, care se băteau, înaintea startului meciului cu Dinamo, ceea ce a fost un gest inconștient din partea lui Cristi Săpunaru, pentru că putea fi rănit.
Tensiunile în tribune au fost mari înaintea duelului dintre Rapid și Dinamo, iar giuleștenii au avut un moment în care s-au bătut între ei, însă marea surpriză a fost reacția lui Cristi Săpunaru.
Căpitanul Rapidului s-a îndreptat spre suporteri și a încercat să-i despartă, însă aceștia nu l-au băgat în seamă pe Cristi Săpunaru și au continuat să-și împartă pumni și picioare.
„E un meci aparte pentru că e derby. Sunt fericit că Dinamo a revenit în Liga 1. Am fost coleg cu Burcă la Progresul, el a avut un trecut și pe la Dinamo și pe la Rapid. Nu știu cu ce echipă ține și nu mă prea interesează.
E ciudat, pentru că mulți colegi cu care am jucat sunt antrenori, alții sunt secunzi, alții sunt în curs de licențiere. Am jucat cu el un an de zile și chiar m-am simțit bine, dar acum suntem adversari.
Suntem acasă și sperăm să câștigăm. Promisiunea pentru fani e că vom da totul pe teren pentru a câștiga acest meci”, spunea Cristi Săpunaru înaintea confruntării.
VEZI VIDEO AICI
Fanii Rapidului au fost nemulțumiți de felul în care au fost tratați de jandarmi, iar Liviu Ungureanu, liderul de galerie al giuleștenilor, a dezvăluit pentru FANATIK că a dorit să scoată galeria de pe stadion.
„Problema e în felul următor: Jandarmeria nu ne permite accesul și ne confiscă abonamentele. Ei vor să scrie pe abonament să scrie nume, prenume și CNP… poate mai vor și poză, probabil. E un abuz! Jandarmeria face un abuz și ne instigă la violență.
În contextul ăsta noi vom pleca de la stadion și nu vom intra la meci, că nu avem altă soluție. Ce să facem? Ei fac un abuz în serviciu, momentan în România biletele nu sunt nominale, nici abonamentele”.