Fosta concurentă de la Bravo, ai stil este recunoscută pentru stilul său vestimentar și pentru faptul că investește enorm în haine, genți și accesorii, lucru care s-a observat cu ochiul liber în urmă cu foarte puțină vreme.
Cristina Dorobanțu știe cum să se pună în valoare și să asorteze obiectele vestimentare din garderobă. Prezentă la ziua de naștere a milionarului Droppy, pe numele său real Ionuț Marinescu, cu care este bună prietenă, șatena a purtat o ținută extravagantă.
Prezentatoarea de la Kanal D a apărut în public purtând o rochie lungă, neagră, simplă, însă ce a atras atenția au fost accesoriile masive, aurii. Vedeta s-a mulat perfect pe tema impusă de omul de afaceri, și anume șatra.
„Am încercat din răsputeri să mă descurc. Pe ultima sută de metri am ales ținuta. E o ținută încropită, știu că nu sună tocmai potrivit, dar uite că Bravo, ai stil, evident, m-a ajutat cu ceva, cu foarte multe de altfel și acum apar în fața voastră drăguț îmbrăcată.
Mulțumesc tuturor pentru complimente, chiar apreciez din suflet. Mi-am dorit să nu pun print în ținuta mea din această seară, asta pentru că deja mă știți, eu mai tot timpul aleg non-culori pentru că așa mă simt eu bine.
Am decis să accesorizez cu brățările astfel încât să fiu în temă. Este vorba de un vis, care se împlinește în seara aceasta. Așa și-a dorit sărbătoritul, să organizeze petrecerea asta, care are ca temă șatra.
Știu de ceva vreme despre asta și îmi trezește amintiri extrem de frumoase. Cu siguranță, va fi o seară senzațională. Prin urmare, o să ne distrăm”, a declarat Cristina Dorobanțu pentru wowbiz.ro.
Geanta spectaculoasă, în formă de bilă de culoare aurie și cu lanț din perle albe, se ridică la valoarea de 1.000 de euro. Și nu este singura deținută de vedetă, care are același model și pe negru.
Cristina Dorobanțu este prezentă pe micile ecrane la pupitrul știrilor de la Kanal D, în weekend, lucru care nu-i permite să meargă în vacanțe foarte des așa cum și-ar dori. Din fericire, va avea concediu și va pleca în Franța, în orașul iubirii.
Tzancă Uraganu, Raluca Bădulescu, Rona Hartner, Vali Vijelie, Doinița Oancea și actorul Denis Ștefan au răspuns afirmativ invitației primite de la omul de afaceri, care a împlinit 44 de ani.