Sport

Revoltă la CSA Steaua! Meciurile echipei lui Opriţa, boicotate de angajaţii MApN. Exclusiv

CSA Steaua a solicitat deținătorilor de drepturi tv să nu aibă meciurile de pe teren propriu programate în weekend. Motivul este uluitor: funcționarii publici sunt liberi sâmbătă și duminică.
23.11.2021 | 11:42
Revolta la CSA Steaua Meciurile echipei lui Oprita boicotate de angajatii MApN Exclusiv
Stadionul Steaua la meciul CSA - Șelimbăr din Liga 2. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Angajați ai Ministerului Apărării Naționale (MApN), administratorii noului stadion din Ghencea au cerut ca CSA Steaua să joace meciurile organizate pe teren propriu doar în timpul săptămânii!

CSA Steaua a solicitat deținătorilor de drepturi tv să nu fie programată în weekend! Funcționarii sunt liberi sâmbătă și duminică

Motivul? Funcționarii publici, toți cei implicați în organizarea meciurilor sunt liberi sâmbătă și duminică, conform contractelor de muncă încheiate cu MApN, nefiind plătiți pentru a veni în week-end la stadion.

ADVERTISEMENT

Din informațiile FANATIK, CSA Steaua a solicitat în scris deținătorilor de drepturi TV să evite programarea în weekend până la finalul acestui an pentru că nu are oameni să organizeze un meci pe noua arenă.

Derby-ul echipelor de tradiție Steaua – U Cluj, programat într-o zi de marți, la ora 17:00

Așa s-a ajuns ca meciul CSA Steaua – Universitatea Cluj, un duel foarte așteptat de suporterii ambelor echipe, să se joace într-o zi de marți după-amiază, la ora 17.00, fără nici măcar o urmă de logică dacă vorbim de rating.

ADVERTISEMENT

Nu este primul meci jucat de CSA Steaua pe noul stadion disputat în timpul săptămânii și nu în weekend. Echipa Armatei a fost programată în Liga II de mai multe ori în timpul săptămânii, iar în unele cazuri fanii s-au declarat nemulțumiți pentru că nu au cum să ajungă la stadion direct de la muncă.

Programările echipei CSA Steaua în Liga 2 pe teren propriu: 

  • CSA Steaua – Csikszereda 1-0 (miercuri 4 august 2021)
  • CSA Steaua – Dacia Unirea Brăila 5-2 (sâmbătă, 14 august 2021)
  • CSA Steaua – Ripensia Timișoara 2-0 (duminică, 29 august 2021)
  • CSA Steaua – Șelimbăr 0-0 (luni, 20 septembrie 2021)
  • CSA Steaua – Dunărea Călărași 3-0 (sâmbătă, 2 octombrie 2021)
  • CSA Steaua – Astra 1-1 (sâmbătă, 16 octombrie 2021)
  • CSA Steaua – Concordia 0-0 (vineri, 29 octombrie 2021)
  • CSA Steaua – U Cluj (marți, 23 noiembrie 2021)
ADVERTISEMENT

George Ogăraru: “Nu știu de solicitare. La juniori organizăm meciuri și în weekend”

Contactat de FANATIK pentru a comenta subiectul, George Ogăraru a precizat că nu știe de existența unei asemenea solicitări, însă a precizat că este concentrat pe activitatea de la Academie și nu este la curent cu toate lucrurile de la echipa mare:

“Nu știu de o solicitare de acest gen. Cred că mai multe lămuriri pot aduce cei care se ocupă de organizarea meciurilor de la echipa mare. Dar pot să vă spun că la juniori sunt aceiași oameni care se ocupă de organizare și avem programate meciuri și în weekend.

ADVERTISEMENT

Se joacă sâmbătă, duminică. Este același personal care organizează meciurile. Dar, legat de echipa mare nu știu de existența unei solicitări pentru programarea meciurilor doar în timpul săptămânii. Dar poate vă lămuresc cei de acolo”, a spus pentru FANATIK managerul Centrului de Copii și Juniori de la Steaua.

George Ogăraru a ocupat până în vara acestui an funcția de manager al secției de fotbal de la CSA Steaua. În luna iulie, el a fost mutat în funcția de coordonator al Centrului de Copii și Juniori de la CSA Steaua.

Ilie Dumitrescu: “E greu luni. Du-te să vezi ce înseamnă să fii în trafic la ora 17:30 în București”

Ilie Dumitrescu s-a arătat nemulțumit de programarea meciului CSA Steaua – Șelimbăr, care a avut loc luni, pe 20 septembrie. Fostul internațional a declarat că motivul pentru care sunt atât de puțini fani la meci îl reprezintă programarea nefericită:

„E luni, a fost la ora 18:00, mai greu luni. Du-te să vezi ce înseamnă să fii în trafic la ora 17:30 în București. Sau dacă ieși la ora 18:00 de la muncă, ce faci? Este complicat la ora asta.

Dacă meciul era la ora 19:00 sau 19:30, cred că asistența ar fi fost mai mare. Sau dacă s-ar fi jucat sâmbătă, duminică…”, a spus atunci Ilie Dumitrescu la Digi.

  • 100.000.000 de euro a costat noua arenă din Ghencea
  • 6 este locul ocupat de CSA Steaua în Liga 2
ADVERTISEMENT