CSA Steaua București a semnat contractul de închieriere pentru meciul dintre FCSB și CFR Cluj, iar vicecampioana României revine în Ghencea după 8 ani. „Militarii” au publicat un comunicat de presă în acest sens.
CSA Steaua București au explicat că FCSB a îndeplinit toate condițiile cerute de „militari” de această dată: „Cu privire la contractual semnat între Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” și reprezentanții SC Fotbal Club FCSB SA, în vederea punerii la dispoziție a stadionului pentru partida SC Fotbal Club FCSB SA-CFR Cluj Napoca, din data de 6 august, facem următoarele precizări:
– Clauzele contractului au fost aceleași ca și la solicitarea anterioară, cu FC Dinamo București. Acum, toate aceste clauze au fost îndeplinite de către reprezentanții SC Fotbal Club FCSB SA;
– Clubul Sportiv al Armatei Steaua a respectat, respectă și va respecta întotdeauna prevederile legale în vigoare”, se arată în comunicatul de presă emis de „roș-albaștrii”.
FCSB a anunțat deja pe pagina de Facebook a clubului detalii despre meciul din Ghencea: „FCSB – CFR Cluj, pe Stadionul Steaua! FCSB anunță că partida cu Fotbal Club CFR 1907 CLUJ, contând pentru etapa a patra a Superligii (duminică, 21:30) se va disputa pe Stadionul ‘Steaua’”.
Tichetele de acces la FCSB – CFR Cluj urmează să fie puse în vânzare în cel mai scurt timp: „Detaliile legate de vânzarea biletelor vor fi furnizate în curând!”.
Gigi Becali a dezvăluit care e condiția principală pe care FCSB trebuie să o respecte conform contractului: „S-a semnat. Duminică se va juca în Ghencea. Bine că s-a rezolvat.
Când se rezolvă problema, e bine. Nu mai are rost să comentăm ce a fost. Avem obligaţia noi, staff-ul, jucătorii, antrenorii, să nu spunem că suntem Steaua”.
Patronul FCSB spune însă că stadionul Ghencea e doar o soluție secundară: „Noi o vom face. Noi nu putem să oprim galeria, nu avem cum să îi oprim. E vorba despre meciul acesta şi cât e Arena Naţională ocupată. Atât am nevoie, după jucăm pe Arena Naţională”.