Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Mustață, după anunțul că FCSB – CFR Cluj se joacă in Ghencea: “Cereri și din străinătate”

Gigi Mustață a reacționat după anunțul că derby-ul FCSB - CFR Cluj se va juca pe stadionul Ghencea. Liderul Peluzei Nord are cereri de bilete din străinătate.
31.07.2023 | 13:46
Gigi Mustata dupa anuntul ca FCSB  CFR Cluj se joaca in Ghencea Cereri si din strainatate
Gigi Mustață a oferit prima reacție după anunțul că FCSB - CFR Cluj se va juca în Ghencea. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord, a oferit prima reacție după anunțul potrivit căruia derby-ul FCSB – CFR Cluj, duminică, 6 august, ora 21:30 se va juca pe stadionul Ghencea. Gigi Mustață consideră că arena celor de la CSA Steaua va fi luată cu asalt de suporterii FCSB-ului la derby-ul de la finalul săptămânii.

Gigi Mustață, anunț triumfător după FCSB – CFR Cluj în Ghencea: „Lucrurile revin la normalitate”

Gigi Becali a semnat biletul la ordin avalizat în valoare de 750.000 de euro, iar contractul pentru închirierea stadionului Ghencea ar urma să fie semnat în perioada imediat următoare. Gigi Mustață, liderul peluzei roș-albaștrilor, a anunțat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că situația de la meciul cu Dinamo, când mai multe locuri au rămas libere, nu se va repeta în Ghencea.

ADVERTISEMENT

„Noi suntem bucuroși că se întâmplă lucrurile astea, că revin lucrurile la normalitate. Pe Ghencea știam foarte clar că trebuie să jucăm. Ne bucurăm foarte mult că o să ajungem să jucăm cu CFR Cluj acolo și vedem la momentul potrivit ce pregătim. 

(n.r. să nu fie scaune goale) O să fim foarte atenți. Părerea mea e că o să vină din țară, o să vină din diaspora, o să vină toată lumea. Steaua (n.r. FCSB) întotdeauna a fost iubită. Faptul că au luat băieții ăia țeapă la meciul cu Dinamo asta e treaba lor. Sper ca meciul pe Ghencea să fie exact cum a zis și Gigi: ‘Mai punem un ecran afară’. 

ADVERTISEMENT

Eu cred că lucrul ăsta pentru că oamenii sunt dornici să vină să vadă un meci pe Ghencea, exact de unde am plecat și oamenii vor veni cu siguranță. (n.r. va fi o emulație de nedescris) Da. Deocamdată să avem răspunsul 100% eu cred că voi afla astăzi sau mâine dacă va fi 100% și atunci vom vedea. Nu putem vorbi acum. 

Echipa merge bine. (n.r. vor fi oameni în afara stadionului?) Cu siguranță pentru că oamenii vor să vină la meci. Rezultatele sunt, patru din patru, sperăm și joi să câștigăm acasă cu CSKA. (n.r. vin din străinătate) Cu siguranță. Eu am peste 500-600 de cereri numai că oamenii nu sunt siguri să își cumpere biletul de avion. Așteaptă de la mine o reacție ca oamenii să poată să își cumpere bilete de avion. Am avut și data trecută la meciul cu Dinamo, numai că oamenii nu au mai venit pentru că au vrut pe Ghencea”, a declarat Gigi Mustață.

ADVERTISEMENT

Gigi Mustață susține declarația lui Becali: „Echilibrată”

Gigi Becali a făcut un anunț de pace cu Peluza Sud înainte de meciul FCSB – CFR Cluj, din a patra etapă a SuperLigii. Gheorghe Mustață este de acord cu declarațiile patronului. „O declarație echilibrată, nu? Eu cred că asta ar trebui. Fiecare să ne vedem de treaba noastră, fiecare de drumul lui. Noi am ales Liga 1, ei au ales o echipă făcută în 2017. Care să fie dușmănia? Eu am observat în ultima perioadă că sunt multe persoane care își fac conturi fake și încep să amenințe, să vină cu amenințări asupra suporterilor. Nu merge așa pentru că instituțiile statului își fac datoria. 

Dacă lucrurile vor degenera nu vor fi în favoarea noastră. Oamenii să meargă liniștiți la meci fără să se ia după amenințările de pe acele conturi fake. ‘Că vă facem, vă dregem’, alții de la noi la fel. Încercați să fiți oameni și veniți la stadion liniștiți. Nu e chiar așa, nu suntem în junglă. O să jucăm pe Național Arena.

ADVERTISEMENT

Asta nu înseamnă că dacă se joacă un meci pe Ghencea. ‘Haideți, bă! Să facem nu știu ce’. Noi o să mergem în mod civilizat să ne încurajăm echipa și asta este. (n.r. au cumpărat peste 1.000 de abonamente fanii CSA Steaua) Să cumpere câte vor, să meargă să își încurajeze echipa. Este echipa lor. Noi nu deranjăm pe nimeni. 

N-o să poți tot timpul să câștigi (n.r. FCSB). Eu sunt de acord cu chestia asta ce spune el (n.r. Becali), dar numai să nu pierdem vreodată și după iar îi ia și îi critică. Echipa joacă bine. Le mai trebuie două, trei jocuri să se cunoască între ei. Se vede diferența de când a venit Chiricheș și cum îi așază în teren începând cu Djokovic care comunică foarte bine cu Chiricheș”, a încheiat Gigi Mustață.

FANATIK SUPERLIGA se vede în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30 ÎN EXCLUSIVITATE pe site-ul FANATIK.RO. Luni, marți și vineri, de la ora 17:30, emisiunea poate fi urmărită ÎN PREMIERĂ pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de Facebook Horia Ivanovici.

Gigi Mustață, prima reacție după anunțul că FCSB - CFR se va juca în Ghencea

ADVERTISEMENT