În ultima vreme, prețurile de pe piața imobiliară au crescut mai mult ca niciodată. Totuși, se pare că nu doar în orașele mari imobilele se vând contra unor sume exorbitante. În Alba Iulia, prețul unei case care aproape că stă să cadă a revoltat o mulțime de persoane care au apucat să vadă, deja, anunțul.
Aproape că nu trece zi în care prețul la imobiliare să nu îi surprindă pe cei care vor să facă o investiție. De obicei, cea mai mare cerere este în orașele mari, dar se pare că nici în cele mai mici sau în provincie prețurile nu sunt cu mult mai diferite.
De data asta, în centrul atenției a intrat o proprietate din Alba Iulia. Anunțul a făcut înconjurul internetului, iar cei din online nu s-au putut abține să nu comenteze.
La prima vedere, nimic nu este suspect. Doar o persoană care vrea să scape de casa veche, în stadiu avansat de degradare. Însă, ceea ce a agitat spiritele a fost prețul pe care proprietarul îl cere.
Pentru care care aproape că stă să pice, proprietarul cere nici mai mult, nici mai puțin de 75.000 de euro. În concepția acestuia, prețul exorbitant este motivat de zona bună în care se află locuința.
Potrivit anunțului postat pe internet, casa se vinde cu tot cu terenul din dotare. Deși este în stare avansată de degradare, casa are 2 camere de 45 de mp, iar terenul are 163 de mp.
Locuința este construită din cărămidă, iar cei care vor să o cumpere trebuie să plătească 75.000 de euro. Prețul este ușor negociabil, după cum spune proprietarul.
Așa cum era de așteptat, un astfel de anunț a stârnit zeci de reacții în mediul online. Mulți ai crezut că persoana care a postat anunțul a pus din greșeală un zero în plus. Ba mai mult, unii au fost de părere că întreaga postare este o glumă.
Cei care au vizualizat anunțul și au fost atenți la anumite detalii sunt de părere că nu merită o astfel de investiție. Având în vedere că locuința stă să cadă, este nevoie de demolarea ei. Apoi, pentru a fi construit ceva locuibil, este nevoie de foarte mult autorizații.
Cei care au avut simțul umorului un pic mai dezvoltat au spus că până și un coteț de găini arată mai bine. Părerile au fost unanime și nimeni nu s-a arătat interesat de a face o astfel de investiție.