Sport

Cu cine ar putea juca CFR Cluj în play-off-ul Conference League. Olympiakos și FC Zurich, cei mai de temut adversari

Se cerne sita în drumul către play-off-ul Conference League, iar CFR Cluj are deja o imagine privind formațiile din care, pe 2 august, i se va alege adversara dacă trece de Sahtior Soligorsk.
28.07.2022 | 00:13
Cu cine ar putea juca CFR Cluj in playofful Conference League Olympiakos si FC Zurich cei mai de temut adversari
CFR Cluj își va afla pe 2 august posibilul adversar din play-off-ul Conference League. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce a eliminat Inter Escaldes, CFR Cluj va juca în turul 3 preliminar al UEFA Conference League cu Sahtior Soligorsk. Dacă va trece de campioana Belarusului, campioana României își va afla pe 2 august adversara din barajul pentru grupele competiției. Meciurile sunt programate pe 18 și 25 august.

CFR Cluj, cu ochii pe potențialii rivali în drumul către grupe

Așadar, pe 4 august, în deplasare, și pe 11 august, în Gruia, CFR Cluj va încerca să mai facă un pas către faza grupelor UEFA Europa Conference League.

ADVERTISEMENT

O calificare este extrem de importantă pentru clujeni. În special sub aspect financiar, bonusurile obținute de la UEFA fiind esențiale pentru CFR Cluj.

Faptul că meciul decisiv se joacă acasă poate reprezenta un avantaj. Ca și faptul că formațiile din Belarus nu pot evolua pe propriul teren în competițiile europene.

ADVERTISEMENT

De altfel, acest lucru a costat-o pe campioana Belarusului în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Contra lui Maribor, după 0-0 în deplasare, a cedat cu 0-2, la Adapazari, în Turcia, meciul fiind considerat pe teren propriu.

În cazul în care va trece de Șahtior Soligorsk, CFR Cluj ar ajunge în play-off-ul Conference League, ultimul obstacol înainte de faza grupelor.

ADVERTISEMENT

Cu cine ar putea juca CFR Cluj în play-off-ul Conference League

Iar după meciurile disputate miercuri, în preliminariile Champions League, se cunoaște țintarul pe bază căruia se vor alege adversarii echipei lui Petrescu. Este vorba despre echipele care vor fi eliminate în turul 3 preliminar al Europa League, de pe ruta campioanelor. Acestea vor fi capi de serie la tragerea la sorți.

O listă pe care figurează, spre exemplu, Dudelange, formație care a eliminat-o, cu o dublă victorie, în play-off-ul Europa League din 2018. Aceasta în cazul în care nu cumva luxemburghezii vor da lovitura contra campioanei Suediei, Malmo. Care a fost scoasă din cursa pentru principala competiție europeană de lituanienii de la Zalghiris, după două înfrângeri (0-1 în deplasare și 0-2 acasă)!

ADVERTISEMENT

În rest, tabloul este compus din formații ”arțăgoase”, greu de citit. Inclusiv Shamrock Rovers, eliminată de Ludogorets după 0-3 în Bulgaria, dar 2-1 pe teren propriu, sau macedonenii de la Shkupi, care au cedat greu cu Dinamo Zagreb (2-2 în Croația și 0-1 acasă).

Iată însă cum arată confruntările în urma cărora echipele eliminate în turul 3 preliminar al Europa League pe ruta campioanelor vor deveni posibile adversare ale lui CFR Cluj.

  • Malmo – Dudelange
  • Shamrock Rovers – Shkupi
  • Linfield – FC Zurich
  • Maribor – HJK Helsinki
  • Olympiakos – Slovan Bratislava
ADVERTISEMENT