Sport

Dinamo, campioana cheltuielilor din iarnă, dar corigentă la fotbal: „Au cheltuit cât n-a cheltuit nimeni“!

Dinamo este campioana cheltuielilor din acest retur, deși rezultatele nu sunt pe măsură, fiind mai aproape de retrogradare directă decât oricând, ceea ce ar putea aduce colapsul.
03.05.2024 | 06:00
Dinamo campioana cheltuielilor din iarna dar corigenta la fotbal Au cheltuit cat na cheltuit nimeni
Florin Prunea, dezvăluiri despre bugetul uriaș al lui Dinamo / Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Retrogradarea directă nu mai pare doar un coșmar pentru Dinamo, care se apropie tot mai tare. Cu doar două etape rămase până la final de sezon, Dinamo tremură în vederea menținerii în SuperLiga.

Dinamo, campioană la cheltuieli

Florin Prunea a discutat la Digisport despre bugetul imens pe care Dinamo l-a cheltuit din iarnă. Conform fostului președinte al dinamovistilor, aceștia ar fi cheltuit un buget apropiat de rigorile play-off-ului.

ADVERTISEMENT

”Eu am spus-o tot timpul. Investitorii de la Dinamo au cheltuit cât n-a cheltuit nimeni în acest retur de campionat. În momentul de față, din ce știu, sunt 5,5-6 milioane de euro cheltuite în 7 luni.

O sumă incredibilă pentru Dinamo, condiții extraordinare, salarii de 15.000 de euro plătite la timp, avioane… S-au făcut eforturi financiare. Trebuie să joace până la capăt, șanse sunt”, a declarat Prunea, conform sursei.

ADVERTISEMENT

Sumele vehiculate de Florin Prunea par uriașe pentru așteptările financiare pe care le aveau la promovare. Dinamo a intervenit cu investițiile în momentul în care șansele de retrogradare păreau palpabile, iar rezultatele întârzie.

Se cere unificarea tuturor cluburilor Dinamo

Cornel Țălnar și Dănuț Lupu cer unificarea tuturor cluburilor existente, care se bat pe brandul Dinamo. Numele Dinamo se poate regăsi și în Liga a IV-a București, Liga a III-a și în SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Clubul din Liga a IV-a București este CS FC Dinamo București, echipa deținută de Nicolae Badea. Șeful Computerland are, conform spuselor, palmaresul, brandul și marca „Dinamo București“, iar clubul din SuperLiga ar putea fi obligat să schimbe sigla din sezonul viitor.

ADVERTISEMENT

În Liga a III-a, în seria a 4-a, se află CS Dinamo București, club condus de Ministerul de Interne. Echipa se află în play-off-ul Ligii a III-a, unde este pe primul loc, într-o serie cu CS Blejoi, SC Popești-Leordeni și Dunărea Giurgiu.

După înfrângerea de la Giurgiu, 4-1, CS Dinamo a schimbat și antrenorul, fiind instalat Gică Mihali. În SuperLiga, Dinamo pare că va retrograda, deși încă mai are speranțe, cu două meciuri rămase.