Dinamo a câştigat surprinzător pe terenul Farului Constanţa, scor 2-0. “Câinii” au egalat FC Botoşani, dar rămân în zona roşie a clasamentului şi au nevoie de succese legate la rând pentru a urca la baraj.
“Marinarii” nu şi-au putut respecta statutul de mari favoriţi din acest meci, iar Andrei Vochin a explicat la FANATIK SUPERLIGA de ce credeau jucătorii lui Hagi că se află în vacanţă la confruntarea cu Dinamo. Consilierul preşedintelui FRF a dat şi un exemplu cu Dan Petrescu referitor la o situaţie similară:
“Cred că este o chestiune mentală. Dacă te uiţi pe programul echipei de când a început sezonul…. Au jucat la Universitatea Craiova, primul meci, apoi cu FC U Craiova şi la FCSB. Sunt trei meciuri din care au obţinut 7 puncte.
Venea meciul cu Dinamo şi apoi încă un calup de meciuri dificile: la Sepsi, cu Oţelul, Universitatea Cluj şi CFR Cluj. Cred că acest joc cu Dinamo a fost interpretat în mod involuntar şi eronat ca o vacanţă.
Meciul avea loc la Ovidiu, unde echipa se simte bine, câştigă, are o stare de spirit foarte bună. Şi cred că această stare, indiferent de cât a făcut Hagi în această săptămână, nu a putut fi ştearsă.
După acel calup de meciuri a venit jocul cu FC Botoşani. Şi s-ar putea să fie iar un recul dacă nu înţeleg ce se întâmplă în situaţii de genul ăsta. Am citit despre antrenori care spun că aceste meciuri sunt mai dificile decât orice derby.
Pentru că în derby echipa se motivează, starea de spirit e ok. Marele challenge al marilor antrenori este cum fac să îi baţi pe cei de pe ultimul loc. Sunt două momente foarte grele de gestionat de către antrenori.
Momentul de criză şi ceea ce se numeşte criza de supraîncredere. Cum să îi fac pe ăştia să îi cobor din cer. Dan Petrescu a avut la Urziceni o serie de meciuri foarte bune, a câştigat cu Steaua şi urma un meci mai slab.
Vorbeam cu el şi spunea că nu-i venea niciun fel de idee despre ce să le facă la jucători să îi ţină cu picioarele pe pământ. Şi spune: «Mi-a scos Dumnezeu în faţă o situaţie extraordinară. Am mers la Urziceni şi erau mulţi jucători care veneau din Bucureşti, se întâlneau veneau cu maşinile.
Erau veseli, stăteau la cafea, tocmai au bătut Steaua. M-am uitat la ceas şi m-am dus în sala de forţă. Şi când intru acolo am găsit unul singur, în condiţiile în care ştiu că mie îmi place să îi văd acolo înainte de antrenament.
Momentul ăla mi-a venit mănuşă şi am declanşat scandalul». I-a ţinut în teroare şi aveau meci cu Gloria Buzău, care era cvasi-retrogradată. Şi au organizat un meci la mijlocul săptămânii cu unii de la Slobozia.
I-au chinuit ăia şi au făcut 1-1. Iar la final le-a spus: «Asta e adevărata voastră valoare, nu puteţi să bateţi o echipă de Liga 3. Vă spun eu că nu-i bateţi nici pe ăia sâmbătă. Îmi rup carnetul de antrenor dacă îi bateţi».
Le-au dat 5 sau 6-1 celor de la Buzău. Este psihologie inversă. Bineînţeles, băieţii s-au dus după aia în vestiar să îi dea carnetul”, a spus Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.