Life

Cum a aflat Cătălin Botezatu că are cancer: „Am crezut că doar Dumnezeu mă poate salva”

Cătălin Botezatu a vorbit despre unul din cele mai cumplite momente din viața sa, acela în care a fost diagnosticat cu cancer.
28.12.2022 | 21:03
Cum a aflat Catalin Botezatu ca are cancer Am crezut ca doar Dumnezeu ma poate salva
Cătălin Botezatu a vorbit despre momentul în care a aflat că are cancer. Foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Cătălin Botezatu a pus de multe ori munca pe primul loc, iar asta l-a dus uneori în punctul în care să simtă că este la un pas de moarte. În urmă cu câțiva ani, a primit un diagnostic crunt: cancer, iar asta l-a făcut să ia o decizie radicală.

Cătălin Botezatu și-a pus speranța în Dumnezeu, după ce a fost diagnosticat cu cancer

Cătălin Botezatu a împlinit recent 56 de ani și chiar dacă în ultima perioadă a avut mai multă grijă, el s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Cel mai crunt moment a fost atunci când a fost diagnosticat cu cancer. Celebrul designer, care acum îl îmbracă chiar și pe Keanu Reeves, a mărturisit că și-a pus toată speranța în puterea divină.

„Am trecut prin cinci operații, iar atunci am crezut că doar Dumnezeu mă poate salva, și așa s-a și întâmplat. În cazul bolnavilor de cancer sau al celor care au boli foarte grave contează în procent de 50 la sută moralul, puterea.

ADVERTISEMENT

Restul ține de tehnologie, tratament și profesionalismul medicilor. În urmă cu câțiva ani, am avut și probleme cu inima, am cinci stenturi.

Se pare că la mine cifra cinci are o însemnătate specială. Dar am trecut prin toate cu optimism, chiar și printr-o pancreatită acută”, a dezvăluit Cătălin Botezatu pentru Viva.ro. 

ADVERTISEMENT

Cum l-a schimbat cancerul pe Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu a mărturisit că, în timp ce se afla pe patul de spital, se gândea că diagnosticul crunt îl va face să devină un om egoist, însă efectul a fost total opus.

Creatorul de modă susține că după ce s-a îmbolnăvit de cancer a devenit mai bun și mai apropiat de oameni, uneori chiar prea „credul”.

ADVERTISEMENT

În acea perioadă, Cătălin Botezatu și-a dat seama cine trebuie să rămână în viața sa și cine nu, conștientizând că timpul este cel mai de preț lucru de care dispune și nu-l poate acorda celor care nu merită.

Cu toate acestea, designerul se străduiește ca acum să nu „supere divinitatea în care crede” și să respecte anumite norme și valori pe care și le-a impus. De asemenea, încearcă să ajungă cât mai des cu putință la controalele medicale.

„Îmi este rușine să recunosc, dar am pus iar munca pe primul loc, în detrimentul sănătății. Ajung la controale cât de des pot, nu respect întotdeauna ce spun medicii, dar tratamentul îl iau așa cum mi-a fost prescris”, a precizat Cătălin Botezatu.

ADVERTISEMENT