Life

Cum a ajuns Cătălin Botezatu un nume mare în lumea modei. Are legătură cu mama sa

06.07.2020 | 15:58
Cum a ajuns Catalin Botezatu un nume mare in lumea modei Are legatura cu mama sa
Cătălin Botezatu a vorbit despre carieră și viața personală în cel mai recent interviu
ADVERTISEMENT

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai apreciați designeri de modă de la noi din țară, dar și peste hotare, mărturisind că stilul vestimentar pe care-l adoptă în ziua de azi are legătură cu o persoană foarte dragă din viața sa. Creatorul de modă a dezvăluit de la cine a împrumutat eleganța și rafinamentul.

Bărbatul, care este unul dintre cei mai râvniți burlaci, a povestit că mama sa va rămâne întotdeauna pentru el un etalon de frumusețe. Maria Botezatu i-a îndrumat pașii în lumea modei fără să știe, Cătălin Botezatu mărturisind că femeia care i-a dat viață i-a insuflat dragostea pentru bun gust, eleganță și stil.

ADVERTISEMENT

„Eleganța mamei s-a reflectat și în alegerile mele vestimentare. Lăsând la o parte uniforma școlară, pe care o uram, eram un băiat foarte elegant”, a declarat la un moment dat celebrul designer pentru agentiadepresamondena.com.

Cătălin Botezatu, influențat în lumea modei de mama sa, Maria

Juratul „Bravo, ai stil!” de la Kanal D a povestit că în copilărie mama sa primea reviste de modă de la o prietenă din Germania, ca ulterior familia sa să îmbrace hainele pe care le vedea în paginile acesteia. Creatorul de modă este strâns legat de aceste amintiri pentru că peste ani chiar a ajuns să lucreze la revista respectivă.

ADVERTISEMENT

„Pe vremea comunismului, în familie, ne îmbrăcam, toți după revistă. Mama avea o prietenă în Germania care ne trimitea cu regularitate cataloage de modă. Și, după ce primeam revistele, ne trimitea și hainele! Eram puștan și mă uitam la Quelle ca la o biblie a modei!

Culmea este că, peste ani, am devenit designer la Quelle. Aproape patru ani am lucrat pentru ei și eram mândru că o parte din creațiile Cătălin Botezatu se vindeau în 24 de țări prin intermediul acestui catalog”, a completat Cătălin Botezatu pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Renumitul designer român are numai cuvinte de laudă la adresa mamei sale despre care spune că și acum, în ciuda vârstei, a rămas la fel de rafinată și elegantă ca-n tinerețe. Maria Botezatu are o înălțime și o siluetă de model putând purta orice piesă vestimentară.

„Chiar dacă are o anumită vârstă, se îmbracă de obicei cu deux pieces, cu sacou tip Chanel, cu bordaje sofisticate. Avantajul ei este că are un corp de invidiat, fiind posesoarea unor măsuri de manechin: are peste 1.70 și este foarte slabă.

ADVERTISEMENT

Își poate permite să îmbrace orice, de la pantaloni strâmți, până la rochii mulate. Totul trebuie să fie clasic. În urmă cu niște ani, când purta tocuri înalte, arată fenomenal!” a mai spus juratul de la Kanal D despre mama sa.

 

ADVERTISEMENT