Botoșani devine capitala curlingului românesc, după ce s-a ales cu primul patinoar omologat internațional pentru practicarea acestui sport. Cu alte cuvinte, aici se vor putea organiza competiții și chiar cursuri pentru practicanții acestui sport, care, de altfel, este unul olimpic.
Totuși, pentru români, curlingul reprezintă un sport cu reguli aproape necunoscute, în care participanții alunecă pe gheață și încearcă să ducă un fel de placă aproape de o țintă.
Așa era și pentru botoșăneni, la început. ”Nu știam nimic, niciunul dintre colegii mei, când am auzit nu știam nici cum se pronunță, ne-am uitat pe Youtube”, a declarat Ovidiu Dumitraș, șeful bazei sportive, pentru Observator News.
Cum s-a ajuns, totuși, la un patinoar pentru curling? Ei bine, motivul este unul de-a dreptul incredibil. Autoritățile locale au accesat bani europeni pentru construcția unui parc de agrement, care include bazine de înot, un aqua park și un patinoar.
Doar că în proiect apărea și amenajarea unor piste pentru curling, pe patinoar, iar condiția nu era una opțională. În cazul în care acestea lipseau, riscul de pierdere a unei finanțări de 18 milioane de euro era destul de mare. Mai mult, România risca sancțiuni de la Comisia Europeană, pentru neîndeplinirea unor proiecte asumate.
Cum nimeni nu avea chef să riște, autoritățile și-au asumat și această poveste, și așa s-a născut povestea primului patinoar românesc de curling.
Cum era de așteptat, și partea română a cheltuit bani pentru acest proiect. Doar echipamentul, format din papuci, pantaloni, perii și un set de pietre a costat 15.000 de euro.
Se speră ca investiția să fie amortizată de botoșănenii care s-ar putea îndrăgosti de acest sport, pe care n-au avut unde să-l practice până acum.
Doar că aceștia vor trebui să plătească destul de mult pentru a deprinde tainele curlingurlui: 400 de lei pentru o ședință de două ore, în timpul săptămânii și 500 de lei în weekend.
România are o federație națională de curling, a cărei președinte este Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.