Pe Ramona Olaru o știm cu toții de la Antena 1. Aceasta este asistenta celor doi prezentatori tv, Răzvan Simion și Dani Oțil, în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani. Cum a ajuns însă vedeta pe post?
Ramona Olaru a vorbit deschis despre ascensiunea sa. Vedeta și-a început drumul în televiziune la Super Bingo Metropolis. Pe când era în facultate însă, a decis să viseze la mai mult.
Într-un interviu acordat pentru viva.ro ea a povestit că a văzut un anunț în care Răzvan și Dani își căutau o nouă vecină și s-a înscris imediat. Din păcate însă, Ramona Olaru nu a luat castingul de la Antena 1, însă se pare că a reușit să facă totuși impresie bună.
Drept urmare, numărul ei a rămas în contactele acestora. Ulterior a fost contactată pentru Super Bingo, însă nu a uitat ceea ce și-a propus. Își dorea enorm să facă echipă cu Răzvan și Dani și iată că a și reușit să facă acest lucru în final.
„Dacă derulăm puțin mai mult, am cam făcut ucenicia la Super Bingo Metropolis! În anul 2013 eram la facultate, iar băieții își căutau o nouă vecină și m-am înscris, neașteptând neapărat să fiu sunată! Dar am fost… Nu m-au ales pe mine, însă am făcut impresie bună și am rămas în contactele lor, oarecum!
La scurt timp, am fost sunată pentru Super Bingo, abia apoi a venit și partea cu „Prietenii de la 11. Apetitul mi-a fost deschis de către băieți, când i-am văzut prima dată pe post la Național… Mă vedem mereu pe lângă ei pe platou și încercam să îmi dau seama cum ar trebui să intru în TV”, a povestit Ramona Olaru, cu privire la ascensiunea de la Antena 1, pentru viva.ro.
Nu i-a fost frică de nimic și a mers mai departe. Vedeta de la Antena 1 se consideră o persoană deschisă și comunicativă. Mai mult de atât, adoră provocările, iar emisiunea Neatza cu Răvan și Dani chiar a fost una destul de mare.
Ramona Olaru povestește însă că regizorul de platou a avut încredere în ea. De asemenea, producătoarea emisiunii a susținut-o la rândul ei, iar în fiecare zi, vedeta a învățat ceva nou.
Răzvan Simion i-a dat de asemenea o lecție importantă vedetei. De cealaltă parte, Dani Oțil a contribuit și el enorm la modul în care aceasta a ajuns să se descurce în timpul filmărilor.
„Am fost susținută și învățată de la început atât de Răzvan, cât și de Dani. Dar și de Miki, regizorul de platou, care a avut cea mai mare încredere în mine, și bineînțeles de doamna Elena, producătoarea emisiunii. (…)
Dar cel mai important, de la Răzvan am învățat mereu să fiu o lady și să mai las satul puțin în urmă când e nevoie, iar Dani are un mod foarte bun de a mă învăța tehnici de televiziune”, a mai dezvăluit Ramona Olaru, în legătură cu job-ul de la Antena 1.