Polițiștii croați au primit o serie de sesizări cu privire la un șofer care a blocat o autostradă după ce și-a dat seama că se deplasa în sens greșit. Oamenii legii au descoperit rapid despre cine este vorba, un român în vârstă de 37 de ani.
Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Miercuri, românul a fost dus la Secția contravențională a Tribunalului Municipal din Varaždin. Bărbatul riscă amenzi în valoare totală de 6.480 de euro, precum și 120 de zile de închisoare.
Oamenii legii au descoperit că românul a intrat în trafic din direcția stației de taxare Breznički Hum pe banda de vest în direcția Varaždin, pe contrasens, lucru de care și-a dat seama în scurtă vreme.
Pentru că autostrada are sensurile de mers separate fizic, românul acesta a inițiat o întoarcere în “U”, circulând cu spatele, fără a se asigura în prealabil că poate face acest lucru fără a pune în pericol alți participanți la trafic sau bunuri, a informat Departamentul de Poliție din Varaždin, potrivit publicației locale 24sata.hr.
La un moment dat, șoferul român a reușit să întoarcă în direcția corectă camionul și să-și continue drumul către Zagreb până când l-au găsit și oprit polițiștii pe drumul național lângă Mirkovac.
Potrivit aceleiași surse, românul nu a ținut cont de direcția de deplasare și de poziția vehiculului său, astfel că a lovit bariera de protecție cu partea din spate a remorcii.
După producerea coliziunii, șoferul a părăsit locul incidentului, fără a lăsa informații despre sine și despre vehiculul cu care a provocat avarierea barierei de protecție, a mai menționat poliția.
Pe lângă amendă și închisoare, șoferul român mai riscă și impunerea unei măsuri de protecție prin care i se va interzice utilizarea unui permis de conducere străin pe teritoriul Republicii Croația pentru următorii doi ani.
Poliția croată a făcut un apel după incident prin care îi roagă pe utilizatori să fie atenți la direcția de mers atunci când intră pe autostradă. Condusul pe contrasens, pe lângă faptul că este o contravenție, poate fi și fatal.