News

Cum a dus desființarea Școlilor de Arte și Meserii la criza de personal din prezent

26.03.2021 | 10:40
Cum a dus desfiintarea Scolilor de Arte si Meserii la criza de personal din prezent
România traversează o criză de personal pe piața muncii. Sursa foto - facebook
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cum a dus desființarea Școlilor de Arte și Meserii la criza de personal din prezent. Astfel, mai multe companii de stat acuză lipsa oamenilor și spun că din spate nu mai vin tineri care să-și dorească un loc de muncă . Vă reamintim că măsura desființării  a fost luată în 2009 de Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru al Educației din cabinetul PDL-PSD condus de Emil Boc, Andronescu a fost aspru criticată la puțin timp după ce aceasta a anunțat ce are de gând să facă.

ADVERTISEMENT

Interesant este că toate locurile destinate acestui tip de învățământ au fost transformate în locuri pentru liceele profesionale și tehnice.

Cum a dus desființarea școlilor de Arte și Meserii la criza de personal

De altfel, dacă pentru școlile profesionale era suficient încheierea celor trei ani de studii, pentru unitățile specificate mai sus la absolvire era necesar ca elevii să susțină examenul de Bacalaureat.

ADVERTISEMENT

Ecaterina Andronescu a decis ca începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2009/2010 să reducă cifra de şcolarizare la învăţământul profesional cu nu mai puțin de 90.000 de locuri.

Sursa foto – facebook

Mai mult de atât, decizia a devenit oficială la jumătatea lunii februarie a anului 2009, atunci când în Monitorul Oficial s-a publicat HG privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învățământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2009-2010.

ADVERTISEMENT

Din păcate, pentru Școlile de Arte și Meserii cifra era zero. Un zero mare, un zero uriaș care avea să coste enorm în următorii ani de zile.

Victor Ponta, aspru contestatar al măsurii

Culmea este că un coleg de partid a fost cel care a criticat-o în termeni duri pe Ecaterina Andronescu. Ajuns șef al Executivului, Victor Ponta nu a ezitat o clipă și a pus-o la zid pe aceasta.

ADVERTISEMENT

Liderul de atunci al social democraților a transmis în Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 că ”desființarea Școlilor de Arte și Meserii a condus la necontinuarea studiilor a cel puțin 10% dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a, în principal din cauza faptului că familiile nu pot să acopere costurile a 4 ani de școlarizare.

Sursa foto – facebook

Acest fenomen a fost vizibil în special în cazul elevilor din mediul rural, în condițiile în care rețeaua liceelor este mult mai slab dezvoltată aici în comparație cu mediul urban”.

Mai mult de atât, conform documentului, desființarea Școlilor de Arte și Meserii în anul școlar 2009/2010 ”a reprezentat o importantă provocare în ceea ce privește dreptul la educație al copiilor care finalizaseră 8 clase de studiu și care doreau să urmeze un parcurs de profesionalizare de 2-3 ani, care să-i ajute să învețe o meserie”.

CFR, Metrorex, primele mari companii care se plâng de lipsa de personal

Fără doar și poate, CFR și Metrorex reprezintă primele două mari companii care se plâng de lipsa oamenilor din câmpul muncii. Culmea, FANATIK a scris AICI cum acestea au ajuns să-și fure personalul.

Concret, mecanicii de locomotivă ai CFR-ului sunt tentați cu salarii mari de către Metrorex. Compania care asigură transportul public cu metroul a angajat de zor pentru noua magistrală. N-ar fi o problemă doar că fără să existe școlarizare, CFR-ul nu mai are de unde să ia alții.

Sursa foto – facebook

Mai mult de atât, țările mai puternice din Uniunea Europeană îi tentează pe angajați cu salarii frumoase. ”Pe lângă faptul că nu pregătim, mai avem și surpriza ca din ăia puțini pe care-i pregătește calea ferată, că-i vorba de CFR Călători, că-i vorba de operatori privați, nu contează, să plece prin Germania.

De la 1 ianuarie au plecat vreo 50, pentru că sunt mai bine plătiți, primesc și primă de instalare. Sau îi ia Metrorex, care nu a școlit niciodată, doar a luat de la calea ferată, chestiune care e tot incorectă și care ar trebui reglementată de către Ministerul Transporturilor”, a spus și Vasile Șeclăman, președintele Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România

ADVERTISEMENT
Tags: