Sport

Cum a reacţionat presa engleză după ce West Ham a picat în aceeaşi grupă cu FCSB: “Niște deplasări înșelătoare”

Presa din Anglia nu îi subestimează pe cei de la FCSB, viitoarea adversară a lui West Ham United în grupele UEFA Conference League, alături de Anderlecht și Silkeborg.
26.08.2022 | 20:56
Cum a reactionat presa engleza dupa ce West Ham a picat in aceeasi grupa cu FCSB Niste deplasari inselatoare
West Ham United are un lot evaluat la aproximativ 400 de milioane de euro. Sursă foto: Getty Images
ADVERTISEMENT

West Ham United este poate cel mai greu adversar pe care FCSB putea să îl aibă în grupele Conference League, însă presa din Albion îi ia în serios pe jucătorii lui Nicolae Dică.

Jurnaliștii englezi nu o subestimează deloc pe FCSB: „Are un important istoric european. Ei au câștigat Cupa Campionilor”

FCSB a fost analizată de presa britanică, după ce West Ham United o va întâlni pe vicecampioana României în grupa B din Conference League.

ADVERTISEMENT

Ziariștii englezi sunt de părere că FCSB este continuatoarea celor de la Steaua București: „West Ham va avea niște deplasări înșelătoare în România, Belgia și Danemarca în grupele Conference League.

Echipa românească FCSB are un important istoric european. Ei au câștigat Cupa Campionilor în 1986 și au fost finaliști în 1989”.

ADVERTISEMENT

Dacă „vikingii” din Danemarca sunt o necunoscută și mai mare, presa engleză îi consideră pe cei de la Anderlecht un club la fel de important.

„Nici Anderlecht nu va fi un adversar prea ușor. Echipa din Belgia juca în Champions League în sezonul 2017-2018”, au scris jurnaliștii englezi de la The Sun.

ADVERTISEMENT

West Ham se întărește pentru meciurile din grupele Conference League

„Ciocănarii” au cel mai slab start de campionat din ultimii 51 de ani, cu înfrângeri pe linie în primele trei etape din Premier League.

West Ham e singura echipă din primele patru ligi ale Angliei care nu a reușit să marcheze în acest sezon, însă londonezii își aduc întăriri înainte de meciurile cu FCSB, Anderlecht și Silkeborg.

ADVERTISEMENT

Lucas Paqueta, mijlocașul ofensiv al celor de la Lyon, va semna cu West Ham, iar francezii vor încasa peste 60 de milioane de euro.

Brazilianul este titular în naționala selecao și se înțelege din priviri cu Neymar pe teren. Lucas Paqueta a marcat în ambele meciuri din sezonul trecut împotriva lui Paris Saint-Germain.

Echipa lui David Moyes este evaluată conform Transfermarkt la 397 de milioane de euro, de 13 ori mai mult decât FCSB.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,30 este cota pentru ”total goluri FCSB: sub 2,5 goluri” la FCSB – Hermannstadt. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT