Lucelia Santos, pe numele ei întreg Maria Lucélia dos Santos, este o actriță braziliană, care a devenit cunoscută la nivel internațional pentru prestația din telenovela ”Sclava Isaura”. Avea doar 19 ani când a fost numită una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume.
După interpretarea celui mai comentat și apreciat rol din lume, acela din ”Sclava Isaura”, Lucelia Santos și-a dorit cu ardoare să scape de amprenta ”fetei cuminți” și a acceptat să pozeze de două ori într-o revistă pentru adulți.
Prima oară în 1980 a apărut într-o revistă care s-a vândut mai bine de cât și-ar și putut imagina Lucelia, lucru care i-a adus actriței roluri ieșite din tiparele obișnuite. Asta i-a demonstrat că este capabilă să interpreteze personaje complexe.
Până la începutul anilor ’90 cea care a fost una dintre cele mai apreciate actrițe a jucat în telenovele, apoi luând drumul filmului, dar și al pieselor de teatru. Trecerea anilor a venit cu evoluția Luceliei Santos și pe plan regizoral. De asemenea, în urmă cu câțiva ani a debutat și ca scenaristă.
View this post on Instagram
La cei 65 de ani, actrița este la fel de frumoasă și are aceeași strălucire și bucurie în ochi pe care o avea și în urmă cu 46 de ani când interpreta rolul principal, al Isaurei, fiica unei sclave și a unui om alb.
În prezent, Lucelia Santos luptă pentru o funcție publică, deputat federal pentru Rio de Janeiro, și se pune la dispoziția poporului militând împotriva nedreptăților societății.
”Candidez la funcția de deputat federal pentru Rio de Janeiro. Deci, dacă ești din statul Rio, din orice oraș sau cartier, poți să mă votezi! Și mai pot cere familie și prieteni!”, a postat celebra actriță pe instagram.
View this post on Instagram
Imediat după Revoluție “Sclava Isaura” a fost printre primele telenovele care au fost difuzate în România. Serialul brazilian a fost difuzat în aproape 100 de țări, fiind considerat un adevărat fenomen în lumea întreagă.
Producția a fost și printre primele seriale non-chineze acceptate la televiziunea din China și, de asemenea, prima telenovelă difuzată în URSS, între 1988 și 1989. Până și în SUA și Marea Britanie povestea sclavei Isaura a impresionat milioane de oameni.