Cum ar fi ca un tren să circule mai rapid decât zboară un avion? Pare imposibil, dar aflați că acest lucru ar putea deveni realitate în viitorul apropiat, iar asta datorită chinezilor. Aceștia s-au remarcat, de altfel, de-a lungul timpului printr-un trafic feroviar eficient.
Chinezii au impresionat la un moment dat după ce au creat un tren care a rulat pe șine cu peste 600 de kilometri per oră. Însă, dacă acest fapt vi se pare spectaculos, aflați că este nimic pe lângă ceea ce pregătesc.
Inginerii din China vor să dubleze viteza trenului care a circulat, mai exact, cu 623 de km/h. Indicatul autovehicului este T-Flight și ar putea atinge peste 925 sau peste 966 km/h, aceasta fiind viteza de croazieră a unui aeronave.
Pentru ca proiectul să fie pus în aplicare și evaluat, s-a pornit construirea unui tunel de 1, 2 km lungime. În acesta, orice eroare de proiectare mai mare de 2 milimetri, care va împiedica înaintarea trenului, semnifică faptul că inclusiv testul nu este posibil.
Pentru a testa acest tren, de altfel, a fost construit un tunel de 1,2 km lungime unde orice eroare de proiectare mai mare de 2 milimetri în plus, în sensul unei diferențe de nivel care să împiedice înaintarea trenului, ar fi însemnat, practic, că testul nu se poate realiza.
Chinezii se gândesc și la construirea unei conexiuni feroviare între Wuhan și Beijing, unde trenurile să nu se deplaseze decât cu 2000 de km/h. Și Elon Musk, fondatorul Tesla, a inițial la un moment dat un proiect similar, Hyperloop, însă nu a devenit realitate nici până în prezent.
Dacă proiectul cu T-Flight va deveni realitate, acest tren va ajunge din Beijing în Wuhan și invers în doar jumătate de oră, în loc de patru ore, așa cum se întâmplă în prezent. Oamenii de știință consideră că este o tehnologie a viitorului în adevăratul sens al cuvântului.
Compania care se ocupă de T-Flight se numește China Aerospace Science and Industry Corporation (CASIC). De asemenea, aflați că trenul de mare viteză a fost mai întâi ideea unui inginer american, în 1910, pe nume Robert Goddard, transmite Daily Mail.
Toate acestea, în timp ce în România nu s-a gândit până acum un proiect așa ambițios. Trenurile noastre nu circulă cu mai mult de 160 de km/h, iar singura rută pe unde se pot deplasa cu această viteză este București-Constanța. Pe restul liniilor, viteza maximă acceptată este de 120 de km/h.