Sporturi

Cum faci diferenţa între coronavirus, viroză, gripă şi alergie? Simptomele sunt asemănătoare

27.10.2020 | 10:50
Cum faci diferenta intre coronavirus viroza gripa si alergie Simptomele sunt asemanatoare
Peste 200.000 de oameni au fost diagnosticati cu coronavirus Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
ADVERTISEMENT

Sezonul de răceală și gripă se apropie, iar noul coronavirus se răspândește în continuare cu repeziciune în toate ţara. De fiecare dată când te doare în gât, îţi curge nasul sau ai febră, începi să te întrebi dacă este vorba de gripă, viroză, alergii sau chiar COVID-19.

Gripa, viroza respiratorie, alergiile sezoniere şi coronavirusul au multe în comun şi este greu de făcut o diferenţă între ele când vorbim de simptome. Simptomele sunt asemănătoare, iar oamenii nu ştiu ce să facă atunci când apar.

ADVERTISEMENT

Din păcate, sunt oameni care ajung la spital într-o stare proastă de sănătate după ce câteva zile au avut simptome de tuse, durere in gat, durere de cap, oboseală, dificultăţi de respiraţie sau febră. În prima faza, ei s-au gândit că au o uşoară gripă, dar în momentul în care au fost testaţi, au aflat că sunt infectaţi cu SARS-COV-2.

Cum faci diferenţa între viroză, gripă, alergie şi covid?

Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a explicat pentru FANATIK ce trebuie să faci când apar primele simptome şi cum poţi face diferenţa între viroză, gripă, alergie şi covid.

ADVERTISEMENT

“De o simptomalogie care seamănă cu gripa nu vorbim momentan că încă nu a început sezonul de gripă. Diferenţa între o viroză şi infecţia cu SARS-COV-2 este starea generală clar mai proastă în caz de COVID. Cei care ajung să facă ulterior complicaţii sunt în general cei care au ceva probleme de sănătate. Este adevărat că sunt şi excepţii“, a spus Marinescu.

Epidemiologul recomandă să ne izolăm imediat cum apar primele simptome.

“Primul lucru pe care îl facem este să ne izolăm indiferent despre ce virus vorbim pentru că există risc de transmitere. Apoi dacă simptomalogia persistă luăm legătura cu medicul de familie şi medicul de familie ne va orienta. Medicul de familie în primul rând mă cunoaşte, ştie ce patologie asociată am, poate să stabilească dacă am factori de risc, poate să stabilească din discuţia cu mine dacă am avut persoane de contact cu covid, poate să mă monitorizeze. Lucrurile nu se întâmplă de la o zi la alta. În această monitorizare ne putem da seama cum evoluează starea noastră şi medicul de familie poate să intervină”, precizează doctorul Marinescu.

ADVERTISEMENT

Cert este ca atunci când apar primele simptome, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi înţelegere.

“Plecam de la o realitate. Ambulanţele nu au cum să facă faţă cazurilor severe. Este clar că nicăieri în lumea asta, nu o să vină nimeni să testeze un pacient cu durere în gât decât dacă este un contact direct. O persoană de 25 de ani care avea o durere în gat nu a ajuns niciodată în 3-4 ore să fie intubat. Lucrurile se întâmplă destul de repede, dar respectând nişte paşi”, a mai explicat medicul de la Balş.

ADVERTISEMENT

Care sunt simptomele pentru coronavirus si cât de multă seamănă cu gripa, viroza sau alergiile?

În România, pandemia de coronavirus a început în urmă cu 8 luni. În tot acest timp, peste 200.000 de oameni au fost diagnosticaţsi cu acest virus, peste 6.000 dintre ei au murit. La nivel global se înregistrează, pana pe 26 octombrie, peste 42 de milione de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, din care peste 1 milion de decese.

Nici până acum nu putem să ştim cu exactitate cum reacţionează organismul fiecărui om când este infectat cu noul virus. Majoritatea persoanelor care suferă de COVID-19 au simptome ușoare sau moderate și se recuperează fără un tratament special.

În majoritatea cazurilor, COVID-19 cauzează simptome uşoare, cum ar fi: durere în gât, oboseală, dureri musculare, febră moderată, durere de cap, tuse, diaree, pierdere gust/miros sau congestie conjunctivală. În cazurile mai grave, apare si dispneea sau scurtarea respiraţiei.

Simptome gripa Gripa este o boală respiratorie contagioasă cauzată de virusurile gripale. Simptomele pot începe brusc și pot provoca boli ușoare până la severe. De asemenea, poate provoca moartea în cazuri severe.

  • Tuse uscată
  • Febra (adesea foarte mare)
  • Durere de cap
  • Oboseală extremă
  • Frisoane
  • Durere de gât
  • Secreţii nazale
  • Dureri ale corpului la nivelul oaselor și / sau mușchilor
  • Diaree și vărsături (mai frecvente la copii)

Simptome de viroză– Răceala obișnuită este de obicei ușoară în comparație cu gripa și COVID-19. Dar chiar și o răceală ușoară poate declanșa simptome de astm bronșic, așa că, dacă răciți, trataţi cu seriozitate. Simptomele frecvente ale răcelii includ:

  • Tuse ușoară
  • O febră scurtă
  • Durere de cap
  • Oboseală
  • Strănut
  • Secreţii nazale
  • Durere în gât
  • Dureri musculare

Simptome de alergie sau rinită (nazală)- Iritanții și alergenii pot provoca inflamații în nas. Aceasta se numește rinită. Când simptomele coincid cu un anumit anotimp al anului, se numește de obicei „febra fânului”, chiar dacă nu provoacă febră și poate fi declanșată de alergeni diferiți. Simptomele alergice pot include:

  • Tuse uscată
  • Oboseală
  • Secreţii nazale
  • Dificultate la înghiţire
  • Mâncărime în nas și ochi
  • Strănut
  • Durere în gât
  • Nas înfundat (congestie)
  • Mucus (flegmă) în gât (picurare postnasală)

Inflamația din nas poate determina producerea unui fluid numit mucus. Mucusul se poate scurge pe gât și în plămâni și poate provoca simptome de astm.

Comparație între Viroză, Gripă, Alergie și Covid-19
Simptome pentru viroză, gripă, alergie şi covid Sursa: Asthma and Allergy Foundation of America (AAFA)

Indiferent despre ce virus vorbim, apa şi săpănul, distanţarea si masca de protecţie ne pot ajuta să ţinem la distanţă boala. SARS-COV-2 pare să fie de nestăpânit în Europa. În ultimele ore, zeci de mii de noi cazuri s-au raportat.

În Italia, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 21.273 cazuri confirmate din care 128 decese.

În Germania, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 21.273 cazuri confirmate din care 128 decese.

În Franţa, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 52.013 cazuri confirmate, din care 116 decese.

ADVERTISEMENT