EHF a anunţat programului meciurilor din grupele preliminare la Campionatul European din 2024. România va debuta cu Cehia, pe 29 noiembrie, în grupa B, de la Debrecen.
Programul tricolorelor în grupa B este: România – Cehia (29 noiembrie, ora 19:00), Muntenegru – România (1 decembrie, ora 19:00) şi Serbia – România (3 decembrie, ora 19:00).
În celelalte grupe ale turneului final evoluează:
A – Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord;
C – Franţa, Spania, Portugalia, Polonia;
D – Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia;
E – Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia; F – Olanda, Germania, Ucraina, Islanda.
Primele două clasate din fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale.
După victoria cu Grecia din preliminarii, România s-a calificat la Campionatul European de handbal feminin, iar „tricolorele” au aflat care sunt adversarele din grupe.
Așadar, România va face parte din grupa B de la Campionatul European de handbal feminin din 2024, iar după tragerile la sorți de la Viena adversarele sunt Muntenegru, Cehia și Serbia.
Competiția se va desfășura în trei țări și va fi prima ediție cu 24 de echipe la start. Așadar, gazdele vor fi Austria, Ungaria și Elveția, iar turneul se va desfășura în perioada 28 noiembrie – 15 decembrie.
Duelurile din grupele preliminare de la Campionatul European de handbal feminin se vor disputa la Debrecen, Basel și Innsbruck. Din grupele principale, echipele se vor muta la Debrecen și Viena. Capitala Austriei va găzdui, ulterior, și fazele finale ale competiției.
Primele două formații clasate din fiecare grupă preliminară de la Campionatul European de handbal feminin din 2024 se vor califica în grupele principale.
România se află într-o grupă accesibilă cu adversare care nu vor pune probleme mari echipei antrenate de Florentin Pera. La ultima ediție a Campionatului European de handbal feminin, „tricolorele” s-au impus în fața Serbiei cu scor 37-28.
Cea mai bună performanță făcută de România la turneul final a fost locul 3 în 2010. În edițiile recente ale Campionatului European de handbal feminin, „tricolorele” au ocupat locul 4 în 2018 și poziția 12 în 2020 și 2022.
Naţionala feminină de handbal a României a învins echipa Greciei, scor 31-24, în ultimul meci din Grupa 1 a preliminariilor EURO 2024.
Cea mai bună marcatoare a „tricolorelor” a fost Ştefania Stoica, cu 7 goluri, în timp ce portarul Diana Ciucă a încheiat jocul cu 10 intervenţii.
România a câștigat lejer grupa cu maximum de puncte, 12, și așa și-a asigurat prezența la Campionatului European de handbal feminin.