Life

Cum gătești pilaful ca să-ți iasă perfect. Ingredientul în care trebuie să fiarbă orezul

Iată cum poți găti pilaful ca să-ți iasă gustos. Trebuie să adaugi un ingredient în care să fiarbă orezul pentru a-i da o aromă specială.
10.01.2023 | 14:39
Cum gatesti pilaful ca sati iasa perfect Ingredientul in care trebuie sa fiarba orezul
Cum trebuie să gătești pilaful ca să-ți iasă perfect. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Pilaful este foarte ușor de gătit, iar dacă îi adaugi un anumit ingredient va ieși savuros. Ai nevoie de un alt preparat care îi va da un gust și mai bun.

Cum trebuie să gătești pilaful ca să-ți iasă perfect. În ce trebuie să fiarbă orezul

Unul dintre cele mai simple și apreciate preparate pe bază de orez este pilaful, care se gătește într-un timp destul de scurt.

ADVERTISEMENT

În plus, nu ai nevoie de foarte multe ingrediente pentru a-l prepara, așa că este perfect dacă nu ai prea mult timp la dispoziție.

În general, gospodinele fierb pilaful în apă. Dacă vrei să aibă un gust și mai bun, bucătarii recomandă o altă variantă.

ADVERTISEMENT

Gustul pilafului va fi unul mult mai bun dacă vei găti orezul în zeama de la supa de pui și nu în apă. În plus, textura orezului va fi fermă și pufoasă, în același timp.

Este important de reținut că orezul trebuie să fie fiert la foc mic astfel încât să absoarbă bine zeama de la supa de pui.

ADVERTISEMENT

În afară de orez și de zeama de la supă, mai ai nevoie și de câteva legume pentru ca pilaful să iasă perfect.

Lista de ingrediente pentru pilaf

  • un pui
  • măruntaie de pui (fără ficat)
  • o ceapă
  • 1-2 ardei
  • un păhărel de untdelemn
  • un morcov
  • o ceașcă cu orez
  • 2 roșii coapte
  • supă de pui
  • sare
  • piper
  • boia
ADVERTISEMENT

Cum se prepară pilaful

Se spală și se toacă ceapa, după care morcovul se dă pe răzătoare. Ardeii și carnea se taie în bucățele mici.

Se adaugă ulei într-o tigaie, iar ceapa se lasă la călit. Carnea se adaugă peste ceapă, iar apoi se lasă la foc mic până când se rumenește.

Orezul se spală în două sau trei ape, după care se pune în tigaie, peste carne și ceapă. Se adaugă și celelalte legume, apoi se condimentează cu sare, piper și boia, după gust, notează spynews.ro.

E bine să adaugi un polonic de supă de pui în tigaie pentru a-i da pilafului gustul delicios.

Toată compoziția se lasă apoi la cuptor, la foc mic. Poftă bună!

ADVERTISEMENT