Life

Cum l-a înnebunit Ana Baniciu pe milionarul care a cerut-o de soție? Răspunsul e în galeria foto

Ana Baniciu este una dintre cele mai de succes cântărețe din nou val al muzicii românești, dar frumoasa artistă se poate lăuda, pe lângă voce, și cu un trup de fotomodel.
24.09.2021 | 13:25
Ana Baniciu are forme de fotomodel Sursa foto: instagram
ADVERTISEMENT

Cerută de curând în căsătorie de Edy Kovacs, Ana Baniciu pare să radieze de fericire, frumoasa artistă postând pe conturile ei de socializare imagini din vacanța din Italia în care a primit inelul de logodnă.

Ana Baniciu, forme de fotomodel

Ana Baniciu este una dintre cele mai senzuale artiste ale noului val muzical din România, cântăreața pozând, adeseori, în ipostaze cât se poate de senzuale, fotografiile cu pricina postându-le, spre bucuria fanilor ei, pe conturile sale de socializare.

ADVERTISEMENT

Iar imaginile pe care le împărtășește cu urmăritorii ei nu sunt deloc ”cuminți”, Ana Baniciu demonstrând, dacă mai era nevoie, că ar fi putut oricând profesa ca fotomodel. Ba chiar, am putea spune noi, pozează ca un fotomodel, deloc inhibată în a-și arăta formele de invidiat în fața aparatului foto.

E adevărat, cum pare îndrăgostită de vară, Ana Baniciu merge, cât de des își poate permite, în vacanțe în care poate profita din plin de colecția uriașă de costume de baie și unde poate poza, la malul mării, în ipostaze incendiare.

ADVERTISEMENT

Evident, când vine vorba de costume de baie, cântăreața le alege pe cele minimaliste, Ana Baniciu punându-și în evidență, cât se poate de mult, picioare lungi, decolteul fenomenal – neatins încă de medicii esteticieni prin vreo operație de implantare de silicon – dau alte părți ale corpului.

Ana Baniciu, cerută de nevastă de un milionar

De curând, Ana Baniciu a fost cerută în căsătorie de un milionar cunoscut din zona Bihorului, Oradea fiind, pentru artistă, o destinație pe care, de mai bine de un an încoace, o vizitează cât se poate de des.

ADVERTISEMENT

Purtând un inel de logodnă cu diamante și care a costat, probabil, o sumă care ar fi ajuns, pentru cheltuieli, unei familii obișnuite timp de un an, Ana Baniciu pare să fie extrem de fericită.

În altă ordine de idei, Edy Kovacs, iubitul vedetei, are cu ce să se laude și în afara unei cuceriri care înnebunește mai toți bărbații, Ana Baniciu fiind, cu siguranță, una dintre cele mai dorite femei ale României.

ADVERTISEMENT

Mai exact, din informațiile FANATIK, Edy Kovacs este parte a unei familii de milionari, părinții săi fiind abili oameni de afaceri în zona Bihorului, investitori mari în industria HORECA.

Familia lui Edy Kovacs patronează mai multe restaurante

Familia lui Edy Kovacs deține mai multe restaurante în Oradea. Mai mult, de ceva vreme deja, s-au extins și au deschis un restaurant tradițional românesc în București, dar și un complex de evenimente de lux. În plus, au reușit să pună la punct unul de tip ”împinge tava” și la Eforie Nord.

Edy Kovacs a studiat Economia Turismului Intern si Internaţional la Universitatea Româno-Americana Bucureşti și este pasionat, printre altele, de muzică, activând uneori și ca DJ la anumite evenimente de profil.

Mircea Baniciu, încântat de logodnicul fiicei sale

Mircea Baniciu, tatăl frumoasei Ana, a recunoscut pentru FANATIK, că este încântat de logodnicul fiicei sale, dezvăluind că l-a cunoscut pe Edy Kovacs și că se înțelege bine și cu el și cu familia lui.

”Am primit și eu vestea, mi-a trimis Ana fotografia, dar nu știam că deja a anunțat. Normal, sunt încântat, îmi place de Edy, este un băiat fain. I-am cunoscut și familia, anul acesta, dar am impresia că ne cunoaștem de multă vreme, avem chimie, avem pasiuni comune”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, Mircea Baniciu.

ADVERTISEMENT