News

Cum poți să calculezi câți bani vei primi în plus la pensie. Metoda simplă, pe înțelesul tuturor

Pensiile românilor vor creşte din nou de la 1 septembrie, dar noua formulă de calcul îi permite fiecăruia să vadă anticipat câţi bani va primi.
18.02.2024 | 21:22
Cum poti sa calculezi cati bani vei primi in plus la pensie Metoda simpla pe intelesul tuturor
Pensiile românilor vor fi majorate din nou de la 1 septembrie Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la începutul acestui an, aduce venituri mai mari pentru seniori, dar vine şi cu o nouă formulă de calcul, simplificată, astfel încât oamenii îşi pot face socotelile acasă şi pot şti de pe acum suma pe care o vor primi în plus la recalcularea oficială din toamnă.

Pensia medie va creşte de la 1 septembrie la 2.800 lei

Noua lege a pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie 2023 şi publicată în Monitorul Oficial o lună mai târziu, prevede o creştere etapizată în 2024 a veniturilor lunare ale seniorilor.

ADVERTISEMENT

Prima majorare, în procent de 13,8%, a fost aplicată de la 1 ianuarie, punctul de pensie crescând şi el, de la 1.785 lei la 2.032 lei, astfel că un senior care în decembrie 2023 încasa o pensie de 2.500 lei primește acum 2.845 lei.

De la 1 septembrie va urma o nouă majorare, iar premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că după această recalculare din toamnă pensia medie va creşte la 2.800 lei.

ADVERTISEMENT

În ceea ce priveşte noua formulă de calcul a pensiei aceasta este simplă: Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte; în care VPR (valoarea punctului de referinţă este de 81 lei).

Numărul total de puncte se calculează adunând punctele de contributivitate, punctele de stabilitate şi punctele din perioade asimilate şi necontributive. Defalcat, aceste puncte se “traduc” astfel: punctele de necontributivitate sunt anii petrecuţi în stagiul militar obligatoriu, cei din perioada fecultăţii sau din perioada de şomaj, iar fiecare astfel de an primeşte 0,25 puncte.

ADVERTISEMENT

Punctele de contributivitate sunt cele din anii în care contribuabilul a activat efectiv în timpul muncii şi fiecărui astfel de an lucrat îi este echivala un punct.

Noul mod de calcul al pensiei, explicat de profesorul Anton Hadăr

Profesorul universitar Anton Hadăr, lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, a explicat concret la Antena 3 CNN cum se calculează individual, acasă, această majorare.

ADVERTISEMENT

“Pe decizie, românii trebuie să se uite în zona numărul de puncte realizate (NP). Rău este că la unii dintre pensionari, numărul de puncte nu se află pe decizie. Spre exemplu, dacă au mai avut recalculări, trebuie să le însumeze toate punctele din recalculări. Deci ei vor primi practic o decizie finală cu numărul de puncte în septembrie.

Dar, în cazul unui pensionar care nu a mai avut recalculări, se uită pe decizie. Să zicem că acolo are 50 de puncte. Acesta va rămâne nemodificat, pentru că aici se poate îngloba dacă a avut facultate. Tot aici intră și armata, sporuri sau ore suplimentare, pentru ultimele doar în cazul în care au fost plătite dări.

În afară de cele 50 de puncte pe contributivitate, mai vine numărul de puncte pe stabilitate, care este noutate din lege. Trebuie ca fiecare pensionar să se uite pe decizie, pentru că acolo se numește stagiul total de cotizare realizat. Acest lucru înseamnă, în multe cazuri, anii de muncă prestați, anii fizici.

Dar, atenție! Dacă cumva are și perioade practicate după ce a ieșit la pensie și și-a făcut recalcularea, anii aceia nu se pun la stabilitate. Deci, trebuie să ia anii de când s-a angajat până când a ieșit la pensie.

Să presupunem că are 39 de ani. Dar, aici, el poate să aibă și perioade asimilate pe care trebuie să le scadă. Se scad anii de facultate, se scade armata ca an, pentru că aceștia sunt ani necontributivi.

Din cei 39 de ani, ar putea scădea vreo cinci şi rămâne cu 35. De la 35 de ani de muncă are 10 ani care se iau în seamă și are 6,25 puncte în plus. Deci, pensia va fi 81 înmulțit cu suma dintre 50 de puncte pe contributivitate plus cele 6,25 puncte adăugate în plus, de stabilitate. Rezultatul arată o pensie de 4.556 de lei.

Pensia = 81 (Vpr) x (50+6,25) = 4.556 de lei”, a explicat profesorul Anton Hadăr.

ADVERTISEMENT