La doar trei zile de la prezentarea oficială la Universitatea Craiova, Ivaylo Petev a debutat pe banca tehnică a „alb-albaștrilor” în derby-ul cu Dinamo București. Tehnicianul bulgar nu a fost complet mulțumit de evoluția elevilor săi, iar acest lucru s-a văzut și în timpul partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Ivaylo Petev s-a concectat rapid la derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo, iar tehnicianul bulgar a intrat în spiritul oltenesc odată cu cei 13.000 de suporteri din tribune. Tehnicianul a fost conștient de miza partidei cu rivalii din București pentru susținătorii „alb-albaștrilor”, iar acest lucru s-a făcut observat și în timpul meciului.
„Alb-albaștrii” au înscris repede prin Marian Danciu în minutul cinci al confruntării de pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar reușita puștiului minune i-a dat un motiv de bucurie lui Ivaylo Petev. Acesta și-a aplaudat elevii imediat după golul marcat, însă nu l-a făcut să se exteriorizeze și mai mult pentru că urmau alte 85 de minute grele.
De multe ori gânditor în timpul derby-ului cu Dinamo, Ivaylo Petev a dat „târcoale” băncii de rezerve a Universității Craiova în tensiunea partidei împotriva „câinilor roșii”. De multe ori s-a așezat pe banca de rezerve lângă Ionuț Stancu, în așteptarea unui nou gol al Universității Craiova.
Ratările „alb-albaștrilor” l-au făcut în mai multe momente pe Ivaylo Petev să se ridice de pe banca Universității Craiova și să își pună mâinile în cap. Tehnicianul bulgar s-a arătat nemulțumit și de greșelile din defensiva grupării din Bănie.
Ivaylo Petev nu a ezitat să se apropie de jucătorii „alb-albaștrilor” atunci când existau momente de respiro pe stadionul „Ion Oblemenco” pentru indicații. Acesta era mai erau „cu gura” pe elevii săi atunci când jocul se desfășura în apropierea băncii tehnice.
Ivaylo Petev le-a cerut constant elevilor săi să urce în atac și să nu predea inițiativa celor de la Dinamo în repriza secundă. Totuși, „câinii roșii” au ajuns la poarta lui Laurențiu Popescu și au înscris prin Goncalo Gregorio în minutul 85
Reușita „roș-albilor” i-a dat emoții lui Ivaylo Petev care a rămas încremenit în dreptul băncii de rezerve pentru câteva secunde. Totuși, golul dinamoviștilor a fost anulat pentru un henț la Abdallah, iar tehnicianul bulgar a răsuflat ușurat.
Ivaylo Petev a reușit să își creeze și o relație specială cu lotul Universității Craiova într-un timp destul de scurt. După fluierul final al lui Andrei Chivulete, tehnicianul bulgar a îmbrățișat pe rând pe jucătorii din Bănie, apoi a mers să aplaude Peluza Nord.
Ivaylo Petev și-a dezvăluit nemulțumirile din Universitatea Craiova – Dinamo, scor 1-0, și la finalul partidei din Bănie. Acesta este pregătit să rezolve problemele „alb-albaștrilor” în pauza competițională și să arate o altă față la partida cu Oțelul Galați,
„În prima repriză am jucat mai bine, am avut controlul meciului, am înscris și am mai avut două ocazii mari, dar nu am mai reușit să marcăm. O chestie care nu mi-a plăcut în ultimele 10 minute din prima repriză a fost că nu am avut mingea. Foarte ușor am dat mingea adversarului și am făcut șapte sau opt greșeli în cinci minute.
Știm că avem mult de lucru și asta o știm. Nu o să vă spun ce am vorbit în vestiar, vreau să îi felicit că au arătat voință și luptat până la final. Astăzi jucătorului numărul 12 au fost fanii noștrii. În fotbal se așteaptă greșeala adversarului. Astăzi am greșit în câteva situații ușoare”, a spus Petev.