News

Cum s-a infectat cu coronavirus ambulanțierul decedat din Suceava. Colegii bărbatului au rupt tăcerea

08.04.2020 | 23:51
Cum sa infectat cu coronavirus ambulantierul decedat din Suceava Colegii barbatului au rupt tacerea
ADVERTISEMENT

Ambulanțierul din Suceava, decedat marți, este prima victimă din sistemul medical răpusă de coronavirus, iar acum colegii bărbatului au spus adevărul despre modul în care s-a infectat acesta cu COVID.19.

Cum s-a infectat cu COVID-19 ambulanțierul decedat din Suceava

După ce ambulanțierul din Suceava a decedat ca urmare a infecției cu noul coronavirus, tot mai multe cadre medicale au început să vorbească despre neregulile din sistemul medical, ce au dus într-un final la înregistrarea primului deces COVID-19 din rândul angajaților din sănătate.

ADVERTISEMENT

Astfel, colegii bărbatului spun că nu au fost testați la timp, chiar dacă prezentau simptome ale bolii, iar costumele de protecție sunt de proastă calitate și le lipesc cu bandă adezivă, cum au arătat de altfel prin intermediul unui videoclip.

Ambulanțierul din Suceava, decedat în urma infecției cu noul coronavirus, nu suferea de alte afecțiuni și avea 53 de ani. Colega sa de pe ambulanță, asistentă medicală, a fost și ea infectată, iar miercuri a rupt tăcerea și a spus adevărul despre situația de la Suceava.

ADVERTISEMENT

 “Am mers la persoane care nu au declarat la 112 că au venit în contact cu persoane venite din străinătate. Fără echipament, cu masca chirurgicală şi mănuşi. Astea sunt din alea(costume) de văruit”, a declarat asistenta medicală, potrivit ProTV.

Greșelile superiorilor au dus la decesul bărbatului

Alți angajați de pe ambulanțele sucevene au declarat că deciziile proaste luate de conducerea serviciului au dus la răspândirea COVID-19 printre cadrele medicale, lucru accentuat și de lipsa testării în faza de început.

ADVERTISEMENT

“Au mers puţin nepregătiţi. Adică nu aveau combinezoane, nu aveau ochelari, aveau doar masca şi mănuşi”, spune Alexandru Lăzareanu, managerul de la Ambulanța Suceava.

Acest lucru a făcut ca în doar câteva zile, numărul celor infectați de la serviciul de ambulanță Suceava să treacă de 50 de cazuri.

ADVERTISEMENT

“Conducerea, managerul Lăzărescu, şi directorul medical, doctoriţa Abalasei, au strigat pe holul instituţiei: Cu ce va ajută dacă vă testăm?”, recunoaște o asistentă ce a dorit să rămână anonimă, de teama că și-ar pierde locul de muncă.

Cristian Stupiuc, ambulanțierul din Suceava decedat din cauza coronavirusului, s-a simțit rău pe 23 martie, iar a doua zi a fost testat și a mers acasă, pentru a evita focarul din Spitalul Județean.

Marți seara, acesta a sunat la urgențe pentru a le cere ajutorul colegilor.

“Au găsit uşa deschisă semn că acesta aştepta un ajutor, în caz că venim să îl ajutăm, dar din păcate nu am mai putut face nimic”, a declarat Adrian Săraru, purtător de cuvânt Ambulanța Suceava.

Ambulanțierul din Suceava este prima victimă din cadrul personalului medical răpusă de infecția cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT